Soția lui Mircea Radu, lovită de mașină. În ce stare e acum

Soția lui Mircea Radu, lovită de mașină. În ce stare e acum
Ramona Jurubita
Marţi, 26.07.2022

Din dragoste se nasc întotdeauna cele mai frumoase povești, așa cum este și cea dintre Mircea Radu (53 de ani) și soția lui Raluca Radu (cu 20 de ani mai tânără decât el). Fericirea lor a fost umbrită de o sperietură crâncenă, după ce femeia în vârstă de 33 de ani a fost lovită de o mașină pe trecerea de pietoni.

Raluca Radu traversa regulamentar și era însoțită de un alt bărbat din familie, în vârstă de 66 de ani. Amândoi au fost răniți în urma impactului și au fost ulterior transportați la spital. Șoferul vinovat este taximetrist în Piatra Neamț, orașul în care locuiesc acum soții Radu. Se pare că nu consumase alcool, fiindcă rezultatul indicat de aparatul etilotest a fost zero, dar nu a reușit să aproximeze corect distanța dintre autoturism și pietoni.

Mircea Radu și soția sa, Raluca Radu
Mircea Radu și soția sa, Raluca Radu

Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Din fericire, rănile suferite de cei doi nu sunt atât de grave. Soția îndrăgitului realizator TV și bărbatul care o însoțea ar trebui să se refacă în câteva zile și rămâne de văzut dacă vor depune sau nu o plângere împotriva celui care i-a lovit din plin pe trecerea de pietoni.

„Dragii mei, vă mulțumesc pentru gândurile bune, sutele de mesaje și telefone cu urări de sănătate și încurajare, care mi-au fost un adevărat sprijin după accidentul suferit acum trei zile.

Recuperarea mea merge înainte. Chiar și în aceste circumstanțe delicate, de mâine voi fi din nou alături de pacienții mei.

P.S. Vechiul numar de telefon al cabinetului, pierdut in accident, nu mai poate fi recuperat.”, a scris Raluca Radu pe Facebook în ziua de 24 iulie 2022.

Mircea Radu a ales viața de familie

Mircea Radu s-a căsătorit cu femeia pe care o iubește în anul 2013 și au împreună doi copii (Tudor - 9 ani și Clara - 5 ani). Pentru că Raluca Radu este medic oncolog și s-a angajat la o clinică din Piatra Neamț, au hotărât să se mute împreună acolo. Este impresionant cum omul de televiziune a renunțat la cariera de succes pe care o avea în București, pentru a fi alături de familie și pentru a-i permite soției să își urmeze visul!

„Nu a fost dragoste la prima vedere. Ne-am cunoscut întâmplător. Primul impact au fost ochii ei. Are cei mai închiși ochi pe care i-am văzut. Are ochii aproape negri. Mi-au plăcut ochii ei, are un zâmbet frumos, mi-au plăcut dinții ei și nu în ultimul rând mi-a plăcut că este doctor. Mi-a plăcut și că are simțul umorului… Eram un bărbat experimentat și mi-am dat seama ce merge şi ce nu.”, a povestit Mircea Radu despre soţia sa, potrivit Viva.

Fostul moderator al celebrei emisiuni „Din dragoste” este pasionat de gătit și își răsfață copiii cu preparate alese. De fiecare dată când intră în bucătărie, le arată și urmăritorilor din mediul online cum iese mâncarea pe care o face.

În ceea ce-i privește pe membrii familiei sale, a rămas întotdeauna discret și a preferat să nu îi expună în lumea virtuală. Are doar câteva fotografii cu fetița și băiatul, din care putem oberva cât de bine își exercită rolul de tată. 

Mircea Radu și fiul său la frizerie
Mircea Radu și fiul său la frizerie

„Eu sunt cel mai puțin permisiv, dar am o relație bună cu cei doi copii ai mei, nu sunt nici zbir, dar nici nu mi se urcă-n cap. E o relație bazată pe multă dragoste – copiii sunt singurii care nu înșală la capitolul ăsta, ce le dai asta primești. Clara are gropiță și ochi verzi, ca mine, iar Tudor e șaten cu ochi negri, dar are ce se cheamă „aerul meu”. Adică temperamentul, mișcările, mersul meu”, a declarat Mircea Radu pentru Viva.

Mircea Radu și fetița lui în bucătărie
Mircea Radu și fetița lui în bucătărie

Soția lui îl însoțește doar la evenimentele importante, iar în restul timpului își practică meseria cu plăcere, alegând să stea departe de lumina reflectoarelor.

Mircea Radu a postat pe Facebook în 2017 un tablou de familie, în care se poate observa cât de mândru este că are fată și băiat. De atunci, imaginile cu toți patru au devenit extrem de prețioase, fiindcă nu au mai fost făcute publice.

Citește și: Ce se întâmplă acum cu Dana Rogoz și soțul ei, regizorul Radu Dragomir, după aproape 18 ani de relație

Surse foto: Youtube, Facebook,  Facebook

Surse articol: SubstantialImpactAntena3Viva

Articolul urmator »
Incepe quiz
Ce masina ti se potriveste?
Ce masina ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)

Ne găsești pe