Sotia lui Will Smith si-a sfatuit copiii sa nu se casatoreasca vreodata!
Fie ca Willow Smith apare intr-un pictorial sexy sau Jada Pinkett Smith face niste declaratii incendiare despre viata sa amoroasa, este clar ca sexul nu reprezinta un tabu in familia Smith. Invitata intr-o emisiune radio, sotia lui Will Smith, actrita Jada Pinkett Smith, a dat de inteles ca se afla intr-o relatie deschisa cu actorul in varsta de 46 de ani. Mai mult de atat, Jada marturiseste ca nu isi sfatuieste copiii, Willow (15) si Jaden (17), sa se casatoreasca vreodata.
Desi sunt casatoriti de aproape 16 ani, Jada Pinkett Smith recunoaste ca s-a gandit ca s-a maritat prea devreme, la varsta de doar 25 de ani. Chiar daca actrita in varsta de 43 de ani nu s-a considerat pregatita pentru casatorie in acel moment, ea atribuie succesul relatiei lor rolului de “partener gangster” adoptat de Will. Poate ca acesta este motivul pentru care actrita din “Gotham” le-a spus “La naiba, nu faceti asta” copiiilor sai, atunci cand a fost intrebata ce sfat le-ar da celor doi copii daca acestia ar decide sa se casatoreasca.
Realizatorul Howard Stern a vrut sa clarifice o declaratie mai veche din care reiesea ca Jada si Will isi mai permit cate o escapada in afara mariajului din cand in cand. Replica actritei a dat nastere unei ambiguitati si mai mari, care alimenteaza aceste speculatii: “Uite ce cred eu. Barbatul care este Will, este un barbat integru. Asa ca are toata libertatea din lume. Cata vreme Will se poate privi in oglinda si este OK cu el insusi, eu sunt bine. “ Realizatorul de radio Howard Stern a intervenit atunci, spunand ca Will Smith oricum nu ar risca sa piarda o femeie ca Jada, actrita replicand: “Nici eu nu cred ca Will ar face asta.”
Mai mult, se pare ca Jada ascunde cateva calitati cu care alte femei nu pot concura. Intrebata despre secretele ei de seductie, sotia lui Will Smith a pus pe jar imaginatia ascultatorilor: “Port costume si interpretez diferite roluri in public, asa ca iti poti imagina cum sunt in viata privata”. Mai mult, ea a recunoscut ca asculta cu deschidere relatarile lui Will despre alte femei: “Trebuie sa fii”, spune Jada, adaugand ca “doar pentru ca barbatul tau este atras de o alta femeie acest lucru nu inseamna ca nu te iubeste. Nu inseamna ca va actiona sub acest impuls”.
Chiar daca au existat zvonuri conform carora casnicia lui Will cu Jada este pe punctul de a se destrama din cauza infidelitatilor actorului , ea a tinut sa isi apere sotul, spunand ca “este un om de o mare integritate”.
Crezi ca Jada si Will sunt un cuplu poliamoros? Spune-ne parerea ta in sectiunea dedicata comentariilor!