Teama care o ține pe Saveta Bogdan departe de România: „Mi-e frică să mai vin în țară”

Teama care o ține pe Saveta Bogdan departe de România: „Mi-e frică să mai vin în țară”
Ramona Jurubita
Miercuri, 25.06.2025

Saveta Bogdan, una dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică populară din România, trece printr-o perioadă de cumpănă emoțională. Deși de ani buni își petrece verile în Statele Unite, alături de fiica ei, anul acesta a dezvăluit că nu mai are curajul să revină în România. Motivul? O teamă profundă care s-a instalat în sufletul ei și pe care nu o mai poate ignora: frica de zbor.

Află ce a făcut-o pe Saveta Bogdan, în vârstă de 79 de ani, să nu mai fie la fel de curajoasă ca până acum! Artista a dezvăluit motivul stărilor anxioase care o încearcă.

„Mi-e foarte frică să mai urc în avion”

Saveta Bogdan rămâne în America mai mult decât a plănuit când a plecat din România. Momentan îi este frică să se mai urce în avion și a amânat întoarcerea acasă pentru toamnă, când speră că frica îi va da pace.

Violeta Bănică se mută cu iubitul în America. "Am avut o relație la distanță până acum"

Într-un interviu acordat pentru spynews.ro, cântăreața de muzică populară a recunoscut că nu are curaj să se mai urce în avion, după ce a văzut tot mai multe știri legate de tragedii aviatice. Iată mărturisirea sa:

„Sunt speriată de ceea ce se întâmplă cu avioanele, chiar mi-e frică să mai vin în țară. Mi-e foarte frică să mai urc în avion de când am văzut că au căzut atâtea avioane. Nu știu ce se tot întâmplă. Înainte se întâmpla o dată la câțiva ani, acum parcă prea des se întâmplă. De asta nici nu vin mai repede în România, vin abia în septembrie. Sper ca până atunci să se mai liniștească lucrurile, că mi-e frică să mai zbor după tot ce am văzut la televizor”.

Fiica Savetei Bogdan locuiește în America de aproape două decenii, iar pentru artistă plecările peste ocean au devenit obișnuință. Aceasta nu ratează niciodată ocazia de a petrece timp cu fata sa și cu familia pe care o are în străinătate.

Marele regret al Savetei Bogdan

Cătălina este singurul copil al Savetei Bogdan, dar nu i-a oferit acesteia bucuria de a fi bunică. Femeia nu i-a dăruit nepoți cântăreței, căci soțul ei nu poate deveni tată.

„Am avut o dorință foarte mare, dar acum, cu războaiele acestea, nu mă mai gândesc. Mi-am dorit foarte mult un nepot sau o nepoată. Dar dacă Dumnezeu nu a vrut, ce pot să fac? Pentru că soțul fiicei mele nu face copii și nu a știut că nu poate face. Până a aflat ea, a fost prea târziu.

Eu i-am spus că voiam un urmaș, dar dacă nu a fost să fie. I-am spus să înfieze un copil, dar nu au vrut. Mai mult el nu a vrut. Acum să vedem, poate se vor răzgândi. Poate voi avea și eu un nepoțel sau o nepoțică. Mi-ar fi tare drag. Eu m-aș duce la o casă de copii și care ar întinde mâna către mine, pe acela l-aș lua.”, a declarat Saveta Bogdan pentru fanatik.ro, în urmă cu ceva timp.

Încă de când era tânără, Saveta Bogdan a trecut prin multe încercări și se poate spune că are o viață parcă desprinsă din filme. Amintim că primul soț al Savetei Bogdan a murit la o vârstă fragedă, iar al doilea a înșelat-o, motiv pentru care a rămas în cele din urmă singură.

La aproape 80 de ani, locuiește singură în România, iar verile sunt motiv de bucurie pentru ea, căci poate sta alături de unica ei fiică.
Deși s-a tot vorbit despre un așa-zis iubit al Savetei Bogdan, aceasta a refuzat să-i dezvăluie identitatea sau să se afișeze cu el. Mărturisea însă într-un interviu că are o relație cu un avocat.

Ce spune Saveta Bogdan despre artiștii ajutați de Silviu Prigoană să devină vedete. „Să meargă să-i aprindă lumânări"

Surse foto: Facebook

Surse articol: SpynewsFanatikWowbiz

Tags: Saveta Bogdan, Vedete Romania

Articolul urmator »
Gestul emoționant al Savetei Bogdan pentru Ioana Tufaru, însărcinată la 47 de ani. Ce promisiune i-a făcut
Gestul emoționant al Savetei Bogdan pentru Ioana Tufaru, însărcinată la 47 de ani. Ce promisiune i-a făcut
Ramona Jurubita | Marţi, 15.04.2025
Incepe quiz
Care este frica ta?
Care este frica ta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe