Teo Trandafir, mărturisiri în premieră despre adopția fiicei sale: „Povestea asta nu prea am spus-o”

Teo Trandafir, în vârstă de 57 de ani, este una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV din România, iar viața ei personală a ajuns de multe ori în vizorul publicului. Unii i-au criticat deciziile, în timp ce alții au apreciat curajul ei de a înfrunta de una singură greutățile vieții.
Unul dintre cele mai controversate subiecte legate de Teo Trandafir este adopția copilului său, care a avut loc în urmă cu mai bine de două decenii. Vedeta a vorbit abia acum despre momentul în care a decis să înfieze o fetiță, pe Maia, care astăzi are 21 de ani.
Află ce dezvăluiri a făcut Teo Trandafir despre fiica ei, pe care a luat-o acasă de când era doar un bebeluș de numai câteva zile și pe care a crescut-o de parcă ar fi fost sânge din sângele ei!
„Aveam 36 de ani și mă simțeam perfect fără copil”
Prezentatoarea TV și-a deschis sufletul în podcastul Nicoletei Luciu și a povestit cum a decis să devină mamă adoptivă, la 36 de ani, într-un moment în care se considera împlinită și fără copil. Iată ce mărturisire a făcut:
„Povestea asta nu prea am spus-o și o să ți-o spun ție pentru că te iubesc și pentru că simt că sunt în siguranță. Stăteam de vorbă cu o foarte bună prietenă care pierduse o sarcină. Când m-a sunat, eu am crezut că e într-un club. Vorbea bizar, vorbea ciudat și zice: „Eu cred că am pierdut o sarcină și trebuie să te rog, data viitoare să facem legământ că vom adopta”.
Și eu am zis ok, dar am mințit pentru că eu nu voiam asta. Aveam 36 de ani și mă simțeam perfect fără copil.
Am ajuns acasă, mi-am dat seama că ea nu era într-un club, ci la spitalul de urgență și l-am întrebat pe Dumnezeu de ce m-a lăsat să mint așa, în halul în care am mințit. Și am plâns și am spus „Doamne, am făcut ceva ce nu se poate și te rog să mă ajuți să dreg ce am mințit!”.”

„Toată lumea m-a certat”
La numai o zi după discuția avută cu prietena sa și după rugăciunile adresate lui Dumnezeu, Teo Trandafir avea să primească un telefon ce i-a schimbat radical viața. A aflat că Maia, fata ei, urma să vină pe lume. Nu a stat pe gânduri și a făcut rapid actele de adopție, deși toți cei din jurul ei nu au privit cu ochi buni această decizie.
„A doua zi, m-a sunat un prieten foarte drag și mi-a spus: „Știi, am în față o femeie care vrea să dea copilul spre adopție. Știi pe cineva?”. Da, eu! Eu știam sigur că e Maia. Toată lumea m-a certat că n-are analize, că nu știam dacă e fată sau băiat. Știu foarte bine cine e, e a mea!
Apoi s-a născut și eu știam că e a mea. Nu există una ca asta! Oamenii care își imaginează că adopția e un fel de shopping greșesc mult. Nu! Copilul e al tău sau nu!”, a mai adăugat Teo în cadrul aceluiași podcast.
„Mama Maiei sunt eu”
Teo Trandafir i-a mai dezvăluit Nicoletei Luciu că nu a cunoscut-o pe mama biologică a fiicei sale și că nici nu își dorește să îi afle identitatea.
„N-am văzut-o (în) veci pe mama ei. Nu știu cine e. Mama Maiei sunt eu! Să fie sănătoasă, Doamne ajută! Niciodată n-am vrut să o văd! Nu am avut vreun resentiment, dar am preferat să fie așa.”
În același podcast emoționant, vedeta și-a amintit cum au fost primele zile cu un bebeluș nou-născut și cum s-a descurcat în fața provocărilor.
„Prima noapte petrecută împreună a fost ceva rău! N-am dormit! Am luat-o acasă, am ajuns acasă… când am pus-o în pat, ziceai că am pus-o în cărbuni încinși. Normal, am început să-mi sun prietenele. (...)
Stai să vezi frumusețe! Fiica mea nu a suportat pampers pentru că a făcut o alergie. Și atunci a trebuit să o cresc cu cârpa. (...) Și la diversificare a fost greu că nu prea-i plăcea morcovel și atunci trebuia să bag morcovelul în ceva, respectiv în avocado.”
Ascultătorii podcastului au fost impresionați de iubirea pe care Teo i-o poartă fiicei sale
Podcastul Nicoletei Luciu a strâns rapid sute de mii de vizualizări, iar ascultătorii au reacționat în număr mare în secțiunea de comentarii, unde au felicitat-o pe Teo Trandafir pentru curajul de a intra în rolul de mamă fără nicio pregătire. Iată cum sună mesajele primite de la publicul ascultător:
„Deci din tot podcastul ăsta, am înțeles că Teo e mai mamă decât o mamă care a purtat un copil în pântece. Felicitări, Teo! Și Dumnezeu să te binecuvinteze la orice pas!”, „Teo, tu ești o mamă și cred că ai învățat de la fata ta și asta a schimbat tot, de aceea și conexiunea minunată pe care o aveți împreună.”, „Teo, o femeie deosebită! Chiar cred că acest copil ți-a luminat viața.”, „Doamne, Teo, cu câtă mândrie vorbești despre fiica ta!”, „Teo, o mamă dedicată pentru un copil pe care l-a adus în viața ei cu dragoste, exemplu de prietenie, conectare, sprijin reciproc. Tot respectul, dragă Teo!”
Teo Trandafir și-a câștigat titulatura de „mamă” când a acceptat să țină în brațe o fetiță al cărei destin a început să depindă de educația pe care i-a oferit-o.
Mai crede Teo Trandafir în căsătorie? Vedeta a vorbit despre cele două divorțuri prin care a trecut



Surse foto: Facebook, Facebook, Facebook
Surse articol: Youtube, Libertatea, Bzi