A înnebunit generații întregi de fani, a lansat 11 albume solo și a vândut peste 75 de milioane de discuri din întreaga lume. Ajuns acum la vârsta de 48 de ani, Robbie Williams are, într-adevăr, cu ce să se laude, însă în spatele reușitelor sale profesionale se ascunde o poveste tristă de viață.
Cântărețul a devenit unul dintre cei mai bine cotați artiști ai tuturor vremurilor, a intrat în Cartea Recordurilor cu cele mai multe bilete vândute într-o singură zi la un concert și a câștigat 15 premii BRIT și 6 premii ECHO. Impresionant, nu-i așa? Însă niciunul dintre lucrurile menționate anterior nu i-a adus vreodată fericirea. Marcat fiind de divorțul părinților săi, cântărețul s-a ales cu traume încă de la o vârstă fragedă, care i-au dictat, mai apoi, întreg parcursul vieții.
Încă din adolescență, starul britanic s-a luptat cu abuzul de substanțe și alcool, depresia, problemele de stimă de sine. Toate aceste lucruri nu i-au permis să aibă relații sănătoase în tinerețe, până când, într-o bună zi, a cunoscut-o pe femeia care i-a demonstrat că vindecarea este posibilă.
Robbie Williams și soția sa, Ayda Field, se iubesc de mai bine de un deceniu, însă au avut multe de îndurat până să devină cuplul solid și atât de apreciat de astăzi. Află din galeria foto tot ce trebuie să știi despre tumultoasa viață amoroasă a cântărețului, dar și despre cum a fost "îmblânzit" de soția sa, acum în vârstă de 43 de ani.


