Cel mai bine îmbrăcate vedete de la SAG Awards 2017

Cel mai bine îmbrăcate vedete de la SAG Awards 2017
Viorica Ghinea, redactor
Luni, 30.01.2017

Duminică, 29 ianuarie, a avut loc ceremonia de decernare a premiilor SAG Awards (Screen Actors Guild), eveniment care a ajuns în acest an la cea de-a 23-a ediție. Acesta a fost organizat la Shrine Auditorium din Los Angeles, unde s-au reunit, ca de fiecare dată, nume mari din lumea cinematografiei și nu numai.

Surprizele s-au ținut lanț pe parcursul evenimentului. Danzel Washington a câștigat primul SAG Awards din cariera sa, învingându-i la categoria „Cel mai bun actor în rol principal” pe Ryan Gosling și Casey Affleck. Iar la categoria Outstanding Performance by a Cast in a Motion Picturea fost premiat filmul „Hidden Figures”, nu „Moonlight”, așa cum se credea inițial.

Dar să lăsăm deoparte câștigătorii și să admirăm starurile care au adoptat cele mai frumoase ținute de pe covorul roșu. În cadrul SAG Awards 2017 au avut loc apariții spectaculoase care i-au impresionat până și pe criticii de modă.

Așadar, descoperă în galeria de mai sus ce vedete au reușit să bifeze rubrica „Cele mai frumoase ținute de pe covorul roșu”. Așteptăm să ne spui la final ce ținută de gală te-a impresionat mai mult!

Vezi galeria foto » Natalie Portman Emily Blunt

Surse foto: splashnews.com

Articolul urmator »
Dorina și Marian Nistor se iubesc de mai bine de trei decenii, dar timpul pare să se fi oprit în loc pentru ei. Ce mai fac astăzi
Dorina și Marian Nistor se iubesc de mai bine de trei decenii, dar timpul pare să se fi oprit în loc pentru ei. Ce mai fac astăzi
Ramona Jurubita | Luni, 29.04.2024
Incepe quiz
Care anotimp ti se potriveste cel mai bine?
Care anotimp ti se potriveste cel mai bine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1 (1)

Ne găsești pe