Cine este Florin, perechea Ralucăi Bădulescu de la Asia Express. Cei doi au fost căsătoriți timp de 15 ani

Cine este Florin, perechea Ralucăi Bădulescu de la Asia Express. Cei doi au fost căsătoriți timp de 15 ani
Alina Nedelcu
Luni, 08.09.2025

Un nou sezon al emisiunii „Asia Express - Drumul Eroilor” a revenit pe Antena 1 începând de duminică, 7 septembrie. Printre cei care au participat la competiție se numără și Raluca Bădulescu și Florin Stamin. Raluca Bădulescu este cunoscută în special datorită faptului că a fost jurat la emisiunea „Bravo, ai stil !”, iar Florin Stamin este fostul ei partener de viață. 

Raluca Bădulescu și Florin Stamin la „Asia Express”

Deși au divorțat în anul 2022, Raluca Bădulescu și Florin Stamin au fost încântați să participe împreună la „Asia Express 2025”. Într-un interviu pe care l-a acordat mai demult pentru „Observator 12”, fosta jurată de la „Bravo, ai stil !” nu s-a ferit să spună că, deși s-a despărțit de fostul soț, încă îl mai consideră parte din familia ei. De asemenea, a precizat că mai ales Florin și-a dorit să participe la „Asia Express” întrucât adoră aventura.

Raluca Bădulescu și fostul ei soț, Florin Stamin, pregătindu-se pentru competiția Asia Express 2025

Potrivit „a1.ro”, Raluca Bădulescu a dezvăluit că: „...noi suntem împreună de mai mult de 18 ani. Noi ne-am despărțit în acte, dar noi nu ne-am despărțit niciodată. Suntem familie, o să rămânem familie toată viața. Mă cunoaște foarte bine, iar eu sunt un om, totuși, dificil. Aici, râdem, glumim, suntem fericiți, dar avem de toate. Toată viața și-a dorit Asia Express, a visat Asia Express. Lui îi place aventura. Ar fi dorit, dacă se poate, în fiecare an, în fiecare sezon.”

De asemenea, așa cum reiese și din informațiile furnizate de „spynews.ro”, vedeta a insistat asupra faptului că fostul partener de viață o cunoaște cel mai bine: „Dintre toți oamenii din lume, Florin e cel care mă cunoaște cel mai bine, eu fiind isterică, mahalagioaică, stresată și stresantă, paranoică și multe altele. Chiar dacă am divorțat acum doi ani jumate, avem o legătură foarte strânsă și nu există altă persoană cu care aș fi putut face asta.” 

Raluca Bădulescu și Florin Stamin într-una dintre aventurile trăite la Asia Express

După ce au fost la „Asia Express”, Florin a acordat, pentru „Click!”, un interviu în care a venit cu detalii despre experiența trăită alături de Raluca: „Mi se pare un lucru foarte normal să rămâi prieten cu o persoană alături de care ai petrecut atâta timp din viață. Adică eu nu văd altfel cum! Ce ar trebui să facem, să ne aruncăm tigăile în cap? A fost o experiență bună, n-o făcusem. Asta ne lipsise din CV. S-a comportat excepțional, aș spune. Nici eu nu mă așteptam să fie așa competitivă.”

Mai mult, a mărturisit că amândoi și-ar dori să repete experiența „Asia Express”: „Da, cu siguranță. Eu de 10 ori și Raluca de 9 ori, culmea.

Ce face Raluca Bădulescu după ce a rămas fără job la „Bravo ai stil!” „A venit timpul să fructific ideea care mă urmărește de ceva vreme”

Cine este Florin Stamin

Florin Stamin a fost cel de-al doilea soț al Ralucăi Bădulescu. Astfel, aceasta a fost căsătorită anterior cu Vali Pungă, tatăl fiului ei, Alex. Raluca Bădulescu și Vali Pungă au divorțat în anul 2006.

Raluca Bădulescu ținând în brațe 2 cartoane de ouă și Florin Stamin ținând în brațe o găină în timpul competiției Asia Express 2025

Într-un interviu acordat acum câțiva ani pentru „VIVA!”, Raluca nu s-a ferit să spună că s-a îndrăgostit la prima vedere de Florin: „A fost dragoste la prima vedere. DA! Eu cred doar în dragoste la prima vedere...Am crezut întotdeauna în Făt Frumos pe cal alb, în pofida tuturor cunoscuților care îmi spuneau că am o vârstă – că l-am cunoscut când aveam 33-34 de ani – și că sunt nebună, că nu există prințul din povești. Acel bărbat pe care eu l-am visat a apărut în viața mea, soțul meu. Am știut că el este alesul.”

În același timp, tot în interviul pentru sursa citată, a menționat că alesul inimii ei avea o cafenea în Spania, la Madrid, și că o perioadă au locuit în această țară: „Am locuit la Madrid, unde Florin avea o cafenea, fostul meu soț, Vali s-a mutat acolo definitiv. Efectiv, ne retrăsesem cu tot neamul, hotărâți să rămânem în Spania...”.

În plus, într-un interviu din anul 2020 pentru „OK!”, vedeta nu a ezitat să spună că Florin a fost „motorul” căsniciei lor, că îl aprecia foarte mult pentru calitățile sale și că se simțea binecuvântată pentru că a avut șansa să-l întâlnească: „Soţul meu, Florin, a fost acela care a ţinut căsnicia laolaltă. Eu sunt ca un copil, azi îmi doresc să mă mut în Spania, mâine vreau din nou acasă, dar el se modelează pe ceea ce îmi doresc eu fără a-şi pierde vreo secundă personalitatea. Doar un bărbat extrem de puternic poate să ţină în frâu o femeie puternică. Este înţelegător, atent, iubitor, empatic faţă de mine. El este motorul acestei căsnicii... Sunt binecuvântată că ne-am cunoscut.”

În afară de Raluca Bădulescu și de Florin Stamin, alți concurenți care s-au întrecut la „Asia Express 2025”, pe un traseu care a inclus trei țări (Vietnam, Filipine și Coreea de Sud), sunt: Anda Adam și soțul ei (Joseph), Catinca Roman și fiica ei, Mara Bănică și Serghei Mizil, foștii fotbaliști Dan Alexa și Gabriel Tamaș, dansatorul Emil Rengle și partenerul lui de cuplu (Alejandro), Karmen și prietena ei, (hair-stylistul Olga Barcari), Ștefan Floroaica și Alexandru Ion, supermodelul Alina Pușcău și prietena ei (Cristina).

Mara Bănică, primele mărturisiri despre Asia Express după ce s-a întors de la filmări. Ce a putut spune despre Serghei Mizil

Surse foto: facebook.com/asiaexpressromania/photos/

Surse articol: a1.ro, click.ro, libertatea.ro, okmagazine.ro, playtech.ro, spynews.ro, viva.ro

Tags: Raluca Badulescu, Vedete Romania

Articolul urmator »
Incepe quiz
Cine a fost iubitul tau intr-o viata anterioara?
Cine a fost iubitul tau intr-o viata anterioara?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe