Clipe de coșmar în familia lui Mădălin Ionescu. „Am convins-o greu să accepte salvarea. O doare ideea spitalului"

Clipe de coșmar în familia lui Mădălin Ionescu. „Am convins-o greu să accepte salvarea. O doare ideea spitalului"
Mariana Voinea
Joi, 22.05.2025

Fostul prezentator al emisiunii „Viața fără filtru” a trecut prin clipe de coșmar. După ce a ales să renunțe la emisiunea pe care o prezenta din cauza problemelor de sănătate cu care s-a confruntat la nivel respirator, acum un alt membru drag al familiei sale a necesitat intervenția medicilor.

Irina Ionescu, mama vedetei TV, a făcut tensiune mare în seara zilei de 21 mai 2025, chiar de Sfinții Constantin și Elena. Cum se simte femeia care i-a dat viață lui Mădălin Ionescu acum?

„Am convins-o greu să accepte salvarea. O doare ideea spitalului!”

Într-o postare de pe Facebook, Mădălin Ionescu a povestit despre clipele grele prin care a trecut la ceas de seară cu mama lui. Femeia i-ar fi dat un mesaj în care îi spunea că nu se simte bine, iar fostul prezentator TV a mers într-un suflet la ea.

„Aseară, pe la ora 23.00, mama mi-a scris. N-o face niciodată fără un motiv. Nu din lipsă de iubire – dimpotrivă – ci pentru că a învățat, poate prea devreme, că suferința se trăiește cu demnitate, în tăcere, departe de ochii celor dragi. Uneori o cred puternică până la orbire. Alteori, mi se pare doar o fetiță obosită care a învățat prea devreme ce înseamnă pierderea.

Mădălin Ionescu, cu sufletul pe masa virtuală. Ce scrisoare publică i-a adresat fiului său. „România nu e încă un loc pentru copiii ca tine, Filip."

Mesajul ei era simplu, dar greu de citit printre rânduri: tensiune mare. Medicamente luate. Niciun efect. Teama începea să se strecoare, ca o umbră rece, în spatele cuvintelor. M-am urcat în mașină, aproape mecanic. Drumul până la ea a fost scurt, dar în mintea mea, imaginile se derulau în salturi: ea copil, ea mamă, ea femeia care ne-a ținut în viață pe toți trei, ca într-un echilibru fragil deasupra prăpastiei.

madalin ionescu imbracat in alb sta pe canapea cu mama lui

Când am ajuns, am găsit-o calmă, dar în ochii ei, pe care îi cunosc mai bine decât pe ai mei, era frica. Nu panica – nu, ea nu se pierde ușor – ci frica lucidă, matură, a cuiva care știe ce e viața și, mai ales, ce înseamnă să ți se scurgă printre degete. Am convins-o greu să accepte salvarea. O doare ideea spitalului, nu pentru că nu crede în medici, ci pentru că, așa cum mi-a spus odată, “nu vreau să plec departe de voi, printre străini, cu neoanele deasupra ochilor și vocea mea stingându-se în gol”, a scris prezentatorul pe rețelele de socializare.

Cum se simte mama lui Mădălin Ionescu acum?

După ce a ajuns cu mașina la locuința mamei sale, Mădălin Ionescu a convins-o să accepte intervenția medicilor. Cadrele medicale au ajuns repede la domiciliul pacientei și au dat dovadă de multe empatie pentru femeia care se afla în clipe de cumpănă.

Și, totuși, cei de la salvare au fost minunați – trei oameni cu vocația de a rămâne. I-au luat tensiunea, i-au vorbit blând, și într-un fel pe care nu-l pot explica, i-au redat acel dram de încredere care ține inima în piept si un tratament injectabil care a remontat-o.  Mama… Mama noastră. O femeie care la șapte ani și-a pierdut propria mamă și a învățat ce înseamnă orfelinatul – acel loc fără mângâiere unde copiii cresc cu brațele goale, dar cu o sete de iubire care nu se mai potolește niciodată. A pierdut frați și surori, a pierdut sprijin și timp, dar nu și-a pierdut niciodată firea.

A devenit învățătoare – și ce învățătoare! Un fel de făclie aprinsă într-o clasă de copii, dând din puținul ei pentru ca alții să aibă mai mult. Pasiunea pentru învățătură nu era doar profesie, era chemare. Așa ne-a crescut și pe noi: cu răbdare, cu o disciplină blândă, cu o dragoste care ar fi putut construi o lume nouă.

Mădălin Ionescu, declarație publică de iubire pentru soția lui. Ce a spus, abia acum, despre Cristina Șișcanu

Suntem trei. Un prezentator TV care-i datorează, poate, fiecare cuvânt rostit în fața camerelor, un matematician genial care a învățat logica din tonul cald al mamei explicând lecțiile vieții, și o actriță care poartă în fiecare rol ecoul poveștilor spuse seara, în bucătărie, la lumină slabă. Mama și-a trăit suferințele în surdină, cu o demnitate de roman bun de la inceputul secolului XX , dar cu inima plină de muzica acelei bucurii simple: că noi, copiii ei, am reușit. Că a meritat. Aseară, la ora 23.00, mama mi-a scris. Și în acel mesaj, simplu și fragil, era toată istoria unei femei care n-a cerut nimic și a dăruit totul…”, este restul mesajului postat de Mădălin Ionescu pe Facebook.

Mădălin Ionescu a umblat șapte zile prin spitale cu tatăl său

În anul 2018, în luna aprilie, Mădălin Ionescu se confrunta cu o altă situație delicată, de data aceasta cu tatăl lui. Bărbatul nu s-a simțit deloc bine, tocmai de aceea fostul prezentator TV a făcut tot ce i-a stat în putință să îl salveze.

El este tatăl meu! Un om de o rară gentilețe sufletească … Mi-am petrecut ultimele șapte zile între spitale , cu speranța că va supraviețui, că nu va pierde lupta cu destinul! Când l-am adus cu salvarea de la Râmnicu-Vâlcea la București nu știam dacă va exista un happy end! Șansele erau mici! În acest caz am reacționat ca o familie puternică, unită! Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunile!

Tata ne va mai privi o perioadă cu ochii lui de o blândețe nesfârșită ! Mulțumesc din suflet doamnei doctor și echipei fără de care … fără de care … iertare , dar nu pot duce ideea până la capăt!”, scria Mădălin Ionescu pe Facebook.

Din păcate, în luna august a anului 2021, la 3 ani de la incidentul mai sus menționat, tatăl lui Mădălin Ionescu s-a stins din viață în brațele fiului său și ale soției sale. Atunci, fostul prezentator TV mărturisea că tocmai acel incident l-ar fi schimbat complet. După ce tatăl lui a contractat o răceală, după care a făcut o pneumonie, urmată de un atac cerebral, câțiva ani mai târziu, nu a mai putut fi salvat.

Și despre figura paternă din viața sa, Mădălin Ionescu a avut numai cuvinte de laudă: „A fost cel mai bun tată, realmente! Ne-a iubit pe toți frații cu o dragoste desăvârșită. Pot să spun despre el că nu a făcut rău nimănui, cel puțin nu voit, conștient. Și acest fapt … îl cunosc toți cei care au interacționat cu el. Un om cu o vocație umanistă puternică și cu o mare iubire de Dumnezeu, pe care a mărturisit-o până la final, chiar și în fazele avansate ale afecțiuni(i) care l-a marcat în ultimii ani.

mama si tatal lui madalin ionescu stau pe o canapea

Tata a fost unul din ctitorii multora dintre hidrocentralele românești. Unul din eroii tăcuți și demni ai acestui neam. Nu s-a lăudat niciodată cu meritele lui. Și-a făcut cu ardoare datoria față de țară, fără să ceară aprecieri publice sau distincții. A lăsat ceva semnificativ în urma lui și cred că acest fapt e un privilegiu al destinului”.

Prin ce drame a trecut mama lui Mădălin Ionescu „Eu am rămas fără mamă de la vârsta de 7 ani. M-a traumatizat, am leșinat. Am rămas cu o traumă cumplită pentru mine.”

Mădălin Ionescu este căsătorit cu Cristina Șișcanu și au împreună o fiică pe nume Petra. El mai are doi copii dintr-o relație anterioară cu Mihaela Coșerariu, pe Filip și pe Ștefania.

Surse foto: facebook.comfacebook.comfacebook.com

Surse articol: libertatea.roclick.rolibertatea.ro

Tags: Cristina Șișcanu, Mădălin Ionescu, Vedete Romania

Articolul urmator »
Clipe de coșmar pentru Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu. Au ajuns de urgență cu Petra la spital
Clipe de coșmar pentru Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu. Au ajuns de urgență cu Petra la spital
Mariana Voinea | Vineri, 28.03.2025
Incepe quiz
Ce spune personajul preferat din "Friends" despre personalitatea ta
Ce spune personajul preferat din "Friends" despre personalitatea ta

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe