Cum au reacționat fetițele Laurei Cosoi când au aflat ca vor mai avea o surioară. Soțul vedetei s-a dat de gol în privința sexului bebelușului

Cum au reacționat fetițele Laurei Cosoi când au aflat ca vor mai avea o surioară. Soțul vedetei s-a dat de gol în privința sexului bebelușului
Alina Nedelcu
Luni, 06.04.2026

Laura Cosoi traversează o perioadă cu totul specială după ce a anunțat că este însărcinată pentru a cincea oară. Vedeta, cunoscută pentru discreția și echilibrul din viața personală, și-a deschis sufletul în fața fanilor și a vorbit despre reacțiile celor mai importante persoane din viața ei, cele patru fetițe, când acestea au aflat că vor avea o surioară.

„Un amestec de uimire, bucurie și emoție pură”

Laura Cosoi a explicat că fiicele ei sunt deja obișnuite cu ideea de familie numeroasă și că fiecare sarcină a fost primită cu aceeași curiozitate și emoție. De această dată însă, bucuria a fost amplificată de faptul că vor avea încă o parteneră de joacă.

colaj imagini Laura Cosoi zambitoare, imbracata cu bluza roz pal, aflandu-se intr-un spatiu interior cu candelabru si oglinda cu rama aurie și cele patru fetițe ale ei, fericite, stand cu spatele la un perete pictat, in timp ce se afla la un loc de joaca, doua dintre fetite fiind pictate pe față

Astfel, au aflat vestea fericită când, alături de tatăl lor, Cosmin Curticăpean, și-au însoțit mama la un control ginecologic. Acolo au avut parte de o cutie mare cu baloane și au fost întrebate dacă își doresc o surioară sau un frățior și ce mesaj ar vrea să transmită bebelușului. De asemenea, actrița le-a pregătit fetițelor mai multe bilețele cu numele copilului și le-a rugat pe cele mai mari să le citească. Ulterior, au descoperit că în cutie erau baloane roz, dovadă a faptului că vor avea o surioară.

Laura Cosoi le-a dat o veste mare fanilor săi: „Familia noastră s-a mărit”

Vedeta a surprins entuziasmul enorm al fetițelor și a postat un videoclip pe rețelele de socializare. La rândul ei, așa cum se poate sesiza din videoclip, le-a confirmat că este vorba despre o fetiță: „E o surioară, mami!”. În plus, alături de videoclip, a postat, pe Facebook, și un mesaj pentru a le povesti fanilor cum au reacționat copiii ei după ce au auzit că familia lor se va mări cu o surioară, vorbind despre „un amestec de uimire, bucurie și emoție pură”. În același timp, a precizat că a fost vorba despre un moment de neuitat:

„Doamne… ce reacție au avut fetițele când au aflat ce este bebelușul din burtică…!!! 
Un amestec de uimire, bucurie și emoție pură, un moment pe care îl vom purta mereu în suflet.
Viața este, fără îndoială, cel mai frumos dar.”

Totodată, a menționat că, pentru ea și pentru soțul ei, cea mai mare bucurie este că au putut să le ofere fetițelor oportunitatea de a se bucura oricând de o familie pe care să se bazeze:

„pentru noi, adevăratul ei sens se vede în felul în care suntem împreună. Cel mai mare dar nu este doar că ele ne au pe noi… ci că se au una pe cealaltă.

Pentru că, dincolo de noi, dincolo de timp, vor rămâne mereu familie.

Asta este promisiunea noastră, ca părinți:

să le oferim nu doar iubire,

ci rădăcini adânci și legături care nu se pierd niciodată.”

Mai mult, Laura Cosoi nu a ezitat să-și exprime recunoștința pentru clipele minunate de care are parte alături de familia ei:

„Aș vrea să opresc timpul în loc…

exact așa, exact acum…

pentru tot ce avem, simțim, creștem, nutrim, visăm și iubim.

Mulțumim, Doamne!”.

Cosmin Curticăpean a făcut dezvăluirea fără să vrea

Deși Laura Cosoi a preferat inițial să păstreze discreția în privința sexului copilului, adevărul a ieșit rapid la iveală. Cel care „a dat din casă” a fost chiar soțul ei, Cosmin Curticăpean.

Într-un moment aparent banal, în cadrul unui podcast, acesta a făcut o referire care a lăsat să se înțeleagă că familia lor urmează să se mărească cu încă o fetiță: „Eu am copii mici, opt ani are cea mai mare fetiță și o a cincea abia se naște anul ăsta și îmi pun problema deja, apropo de mentalitatea statică, că ele nu vor mai trebui să fie ființe productive. Nu vor mai trebui să facă chestiunea asta și sigur m-ai întrebat cum e folosită astăzi (n.r. – inteligența artificială).”

Ulterior, soția lui a confirmat informația, vorbind deschis despre emoțiile acestei noi etape. „Este fetiță”, a spus Laura Cosoi, completând imaginea unei familii dominate de energie feminină și armonie.

Laura Cosoi fericita, imbracata in rochie alba lunga, tinandu-si in poala fetita cea mica, in timp ce sta, alaturi de celelalte trei fetite, imbracata toate in rochite cu flori roz, si alaturi de sotul ei, Cosmin Curticapean, imbracat in tricou alb si pantaloni maro, pe o plaja, la apusul soarelui, in vacanta din Thailanda

Cosmin Curticăpean s-a dat de gol! A făcut public sexul bebelușului, fără să vrea, într-un podcast

Mărturisiri despre sarcină și echilibrul din viața de familie

Laura Cosoi nu s-a ferit să vorbească nici despre cum se simte în această perioadă. Potrivit „Spynews.ro”, a declarat că are o sarcină ușoară și că își poate continua activitățile profesionale: „...pot să-mi continui activitatea într-un mod cât se poate de activ și frumos, cu limitări, evident, dar asta mă bucură. Sarcina asta, dintre cele cinci sarcini, dar cel mai bine spun la final, că așa e frumos, e una dintre cele mai ușoare, ca primele două.”

Mai mult decât atât, a ținut să spună că cea de-a cincea sarcină nu a fost o întâmplare, că ea și soțul ei și-au dorit să-și mărească din nou familia și că este foarte fericită întrucât a reușit să-și surprindă fetițele într-un mod plăcut cu vestea cea mare. „Ne-am dorit, nu a fost o întâmplare, mi se pare că Dumnezeu ne iubește foarte mult și simțim asta. A fost o surpriză minunată pentru fete, care chiar au fost emoționate când au aflat...Pentru fete, a fost cea mai mare surpriză și m-am bucurat că am reușit să le fac așa o amintire frumoasă”, a dezvăluit vedeta, pentru sursa citată.

Povestea de viață a Laurei Cosoi și a lui Cosmin Curticăpean este una care inspiră. Cei doi au ales să pună familia pe primul loc și să construiască un cămin în care copiii cresc într-un mediu cald și echilibrat. Venirea pe lume a celei de-a cincea fetițe nu face decât să întărească această alegere. Departe de a fi copleșiți, cei doi părinți par mai pregătiți ca niciodată pentru această nouă etapă.

Surse foto: facebook.com/lauracosoi/

Surse articol: libertatea.ro, spynews.ro, spynews.ro, romaniatv.net, unica.ro

Tags: Laura Cosoi, Vedete Romania

Articolul urmator »
Iubita lui CRBL, mai sinceră ca oricând. Abia acum a spus cum a reacționat, de fapt, mama ei, când a aflat că are o relație cu artistul
Iubita lui CRBL, mai sinceră ca oricând. Abia acum a spus cum a reacționat, de fapt, mama ei, când a aflat că are o relație cu artistul
Alina Nedelcu | Luni, 28.07.2025
Incepe quiz
Cum îți vei întâlni soțul?
Cum îți vei întâlni soțul?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ne găsești pe