Mihaela Borcea, mărturisiri sincere despre cele mai mari încercări din viața ei. Cum a trecut peste intoxicația cu mercur

Fosta soție a lui Cristi Borcea, Mihaela Borcea a vorbit deschis despre greutățile prin care a trecut până la vârsta de 55 de ani. Acum este căsătorită cu Sorin Rap după ce a divorțat de Cristi Borcea după 23 de ani de căsnicie, și are trei copii. Viața ei nu a fost tocmai ușoară, fiind marcată de numeroase încercări, așa cum chiar ea a afirmat, iar una dintre cele mai greu de depășit a fost intoxicația cu mercur.
În urmă cu 14 ani, soții Borcea treceau prin momente cumplite. S-au confruntat cu o intoxicație cu metale grele în corp. Cantitatea de mercur pe care au găsit-o în sânge era de nouă ori mai mare decât normalul.
După un set de analize, Mihaela și Cristi Borcea au aflat cu stupoare ca au în organism mercur, după ce au început să aibă simptome ciudate, precum înțepături în zona inimii, stări de amețeală și stări de rău inexplicabile.
„Am depășit aceste momente dificile, iar acum starea mea de sănătate este bună”
În urmă cu mai bine de un deceniu, Mihaela Borcea și soțul ei de atunci treceau printr-un calvar. Acum, spune ea pentru Viva, se simte bine: „Viața mea a fost marcată de numeroase încercări, inclusiv intoxicația cu mercur de acum 14 ani. Am depășit aceste momente dificile, iar acum starea mea de sănătate este bună”.
Cu toate acestea, în urmă cu doi ani, Mihaela Borcea mărturisea că a rămas cu sechele după intoxicația cu mercur și că nu se poate recupera în întregime, afirmând că alimentația sănătoasă a ajutat-o foarte mult.
După ce medicii de la Viena le-au dat diagnosticul, menționând că și nivelul de aluminiu era de două ori mai mare decât normalul, iar toate organele erau afectate, Cristi și Mihaela Borcea au făcut tratamente de ultimă generație într-o clinică din America.
Cum îi mai merg afacerile Mihaelei Borcea?
În contextul problemelor economice actuale din România, Mihaela Borcea a răspuns sincer când a fost întrebată de reporterii Viva cum i-au fost afectate afacerile: „Am simțit nevoia să schimb anumite lucruri chiar înainte de această perioadă de recesiune și constat că foarte bine am făcut.
În timpul crizei, românii cheltuie mulți bani, însă sunt mult mai atenți pe ce anume îi cheltuie. De aceea, am încercat ca și în hotelurile din Botoșani și Olimp să ofer o calitate bună a serviciilor, dar, cel mai important, să stabilesc un preț real pe care un client să îl achite.
La Michelle Anti-Ageing&Dental Clinic am adus tot timpul ultimele tratamente și tehnologii în materie de beauty și wellness și am încercat să acopăr latura aceasta a tratamentelor naturiste. Nu pot spune că am simțit problemele economice pe care le traversăm.
Michelle acum a devenit Elite Dental Clinic, o clinică foarte dotată, cu aparate ultramoderne și medici profesioniști, cu tratamente de ultimă generație; Michelle a rămas cu distribuția de produse cosmetice”.
De ce o a treia sarcină i-ar fi pus viața în pericol Mihaelei Borcea?
Mihaela Borcea are trei copii cu Cristi Borcea, pe Patrick și pe gemenii Melissa Antonia și Michael Angelo. În anul 2012, Mihaela Borcea susținea că a fost obligată să renunțe la visul de a mai avea un copil, deoarece o nouă sarcină i-ar fi pus viața în pericol.
„Încă îmi mai doresc un copil, dar este imposibil. Nu mai pot rămâne însărcinată, pentru că acest lucru mi-ar afecta niște probleme de sănătate deja existente și mi-ar pune viață în pericol”, se confesa femeia de afaceri apropiaților.
Mihaela Borcea a mai trecut printr-un moment de restriște, când a suferit o intervenție chirurgicală abdominală, chiar în perioada în care era însărcinată cu gemenii: „Din cauza unui tratament greșit, am trecut printr-o operație. Gemenii erau în stadiul de celule, atunci am simțit că mor”, și-a amintit ea despre acea perioadă.
„Am trei copii ca trei diamante. Îi iubesc mult și suntem foarte apropiați, ca niște prieteni. Ei sunt lumina ochilor mei. Tot timpul mă rog pentru ei, pentru sănătatea lor și să aibă rezultate cât mai bune la școală”, a mărturisit fosta soție a lui Cristi Borcea pentru Cancan.
„A fost necesar să muncesc de la o vârstă fragedă...”
Mihaela Borcea și Cristi Rap s-au căsătorit pe data de 5 iunie 2025, după 10 ani de relație. La 55 de ani, Mihaela Borcea este o figură emblematică în peisajul antreprenorial din România, fiind o femeie de afaceri de succes, mamă devotată și o persoană mondenă.
Se pare că Mihaela Borcea este obișnuită cu greutățile și dificultățile de mică, deoarece într-un interviu mai vechi acordat revistei Viva spunea: „Copilăria și adolescența mea au fost pline de provocări, dar am învățat să fiu puternică și să înfrunt dificultățile. Am avut intenția să urmez Liceul Sanitar, dar după ce m-am îmbolnăvit de hepatită am ales Liceul Economic. A fost necesar să muncesc de la o vârstă fragedă pentru a contribui la susținerea familiei”.
După divorțul de Cristi Borcea, Mihaela Borcea a început să se concentreze pe propria dezvoltare profesională și personală. Acum are o carieră de succes în afaceri în domenii precum turism, cosmetică și wellness, având deschise mai multe saloane de înfrumusețare și clinici de estetică. Și pe plan personal îi merge bine, găsindu-și fericirea în brațele celui de-al doilea soț.






Surse foto: facebook.com
Surse articol: viva.ro, libertatea.ro, stirileprotv.ro, viva.ro, cancan.ro