Alina Sorescu, mărturisiri sincere despre suferința din timpul divorțului. „Situația în care am ajuns”

Alina Sorescu și creatorul de modă Alexandru Ciucu au fost căsătoriți peste 10 ani și sunt părinții a două fetițe (Carolina și Raisa). Acum 3 ani, au demarat procesul de divorț, care s-a finalizat anul acesta. După încheierea divorțului, Alina Sorescu a hotărât să aducă în prim-plan provocările pe care le-a avut de înfruntat în ultimii ani. Parcurge articolul de mai jos pentru a descoperi ce mărturisiri a făcut artista în cadrul mai multor interviuri.
„Când m-am căsătorit credeam că va fi pentru tot restul vieții”
Procesul de divorț dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu s-a finalizat în ianuarie 2025. În cadrul său s-a hotărât ca părinții să aibă custodie comună, iar cele două fetițe să locuiască alături de mama lor.
Stând de vorbă cu moderatorii Știrilor „Antena Stars”, Geanina Ilieș și Marius Niță, cântăreața nu a ezitat să mărturisească faptul că nu îi este ușor să vorbească despre situația de după despărțirea de tatăl fiicelor ei: „Nu mă gândeam niciodată în situația în care am ajuns. Să povestesc atâtea lucruri legate de viața mea personală, credeam că totul va fi bine, când m-am căsătorit credeam că va fi pentru tot restul vieții. Nu mi-a fost foarte confortabil în această perioadă să vorbesc, pentru că până la urmă procesul s-a încheiat...”.
„Mi-am dorit dintotdeauna o familie”
Tot pentru Știrile „Antena Stars”, Alina Sorescu a ținut să precizeze că și-a dorit mereu să aibă parte de o familie unită. Cu toate acestea, întrucât s-a gândit în primul rând la binele fetițelor ei, a ajuns la concluzia că trebuia să se separe de fostul soț: „Am militat și mi-am dorit întotdeauna o familie. Dar, în momentul în care mi-am dat seama că lucrurile nu mai sunt potrivite pentru fetițele mele, atunci am realizat că trebuie să fac ceva. Până la urmă, ceea ce contează cel mai mult sunt copiii...”.
În același timp, Alina Sorescu a vorbit și despre visul de a avea o familie și o căsnicie fericită în cadrul podcastului „Acasă la Măruță”. Totodată, a recunoscut că, la un moment dat, a crezut că venirea pe lume a fetițelor îi va îmbunătăți relația cu fostul partener de viață: „Practic, a fost prima mea relație în adevăratul sens al cuvântului. Am crezut că prințul pe cal alb chiar e prințul pe cal alb cu care voi rămâne pentru întotdeauna...Am crezut că venirea pe lume a celor două fetițe ne va îmbunătăți relația.”
„Am trăit în umilință, șantaj emoțional”
După finalizarea divorțului, Alina Sorescu a ales să facă mărturisiri sincere despre suferința prin care a trecut chiar pe contul ei de Facebook. Astfel, a recunoscut că fostul soț nu o respecta, o umilea și o amenința inclusiv în prezența fetițelor:
„Acum pot vorbi deschis despre acest subiect. În cei 12 ani de căsătorie, am trăit în umilință, șantaj emoțional, dispreț față de cariera mea, frică și amenințări, chiar și în prezenta fetițelor. Am inițiat procesul de divorț, din nevoia că eu și fetele să trăim în liniște, neavând altă variantă decât instanța judecătorească. Neînțelegerile dintre mine și fostul meu soț erau de mai mult timp, iar el îmi spunea frecvent că nu este făcut pentru familie, că vrea să fie controversat și că se simte bine când umblă liber prin lume...”.
„M-a amenințat cu divorțul ani la rând”
În confesiunea de pe contul de Facebook, îndrăgita cântăreață a explicat cum a hotărât să iasă din situația în care se afla și să divorțeze:
„M-a amenințat cu divorțul ani la rând, spunea des că postează pe Facebook că nu mai suntem un cuplu și fiindcă nu mă putea da afară din casă cu 2 copii, a hotărât să plece la Paris, unde locuia de jumătate de an. A plecat din țară cu scopul de a mă determina pe mine să plec din casă și apoi să pozeze în victimă, ca să arate că nu el a introdus divorțul. Altă soluție nu am avut decât să plec cu fetele și să inițiez imediat acțiunea de divorț...”
Ulterior, Alina Sorescu a menționat că Alexandru Ciucu a refuzat propunerile de înțelegere pe cale amiabilă și, mai mult decât atât, a intenționat ca fiicele lui să locuiască la el. Cu toate acestea, pe parcursul proceselor, a renunțat la această idee și a solicitat ca fetițele să locuiască o săptămână la tată și una la mamă:
...În timpul procesului, a renunțat la cererea de a obține domiciliul fetelor la el și a solicitat că fetițele să locuiască 1 săptămână la mama, 1 săptămână la tata, care însemnă de fapt că domiciliul să fie la unul dintre părinți doar pe hârtie în teorie... Prima instanță de la Buftea i-a acceptat acest program de 1 săptămână cu 1 săptămână, motivând halucinant că eu muncesc, iar tatăl are timp liber și poate sta cu fetițele...”
La finalul proceselor, s-a stabilit până la urmă ca domiciliul copiilor să fie la mamă, să existe custodie comună, iar Alexandru Ciucu să petreacă o săptămână pe lună cu fetele, în timpul școlii, și 2 weekend-uri pe lună. În ceea ce privește vacanțele și zilele de naștere, acestea vor fi împărțite între cei doi părinți.
„Tatăl și-a construit întregul dosar doar așa cum a vrut el”
În ultima parte a confesiunii sale de pe Facebook, Alina Sorescu a insistat asupra ideii că fostul soț s-a gândit doar la el pe parcursul procesului de divorț, încercând să demonstreze faptul că este un tată implicat:
„Acum la final vă pot spune că tatăl și-a construit întregul dosar așa cum a vrut el, negând total realitatea din timpul căsătoriei noastre. Procesul durând foarte mult, a avut timp să arate atât în spațiul public, cât și în instanță, ce tata este el acum. Fetițele au fost și sunt filmate non-stop, el având camere montate în țoață casa și în dosar fiind depuse sute astfel de filmulete. După începerea procesului, s-a împrietenit cu o familie, invitandu-i tot timpul la el acasă când fetele mergeau în programul de vizită, precum și în toate vacantele, pentru a-i folosi ca martori în proces. Odată cu începerea procesului, a pozat în ceea ce el nu a fost vreodată în timpul căsătoriei și în relația lui tata-fiice...”.
În ciuda numeroaselor situații dificile în care s-a aflat atât pe parcursul căsniciei, cât și în perioada divorțului, Alina Sorescu este hotărâtă să se ocupe mai mult de cariera ei. Astfel de intenții reies și din mărturisirile făcute în cadrul podcastului lui Cătălin Măruță: „Am un chef de a face lucruri, de a cânta, scot piese cu mine, cu „Picii”. Am avut concert la Sala Palatului cu „Picii”, am avut alte concerte, am cântat cu Albano. Pun voce pe cel mai urmărit canal de animație pentru copii. Simt că în ăștia 3 ani, am reușit să fac mai mult decât în 12 ani de căsătorie...”.
Nu în ultimul rând, în încheierea intervenției sale pentru podcastul amintit, artista a ținut să transmită tuturor femeilor care se regăsesc într-o situație similară cu a ei următorul mesaj: „Nicio femeie nu ar trebuie să se lase călcată în picioare. Nicio femeie nu ar trebui să renunțe la ea și la ceea ce îi face plăcere. O profesie trebuie. Cred că orice bărbat ar trebui să înțeleagă o femeie. O femeie trebuie prețuită, nu este proprietatea ta. O femeie trebuie să crească lângă tine. Aceasta e dovada de iubire...”.



Surse foto: facebook.com/AlinaSorescuOfficial/, facebook.com/Alexandru.Ciucu/, youtube.com
Surse articol: antenastars.ro, click.ro, libertatea.ro, spynews.ro, wowbiz.ro