Nu Skin
Adevarata Stare de Bine
Optezi sa Impresionezi

Numele lui Costel Busuioc este din nou pe buzele românilor. Cum arată fiica acestuia și de ce a devenit faimoasă, peste noapte

Alida Enache

Vi-l mai amintiți, nu? Celebrul tenor român Costel Busuioc a făcut istorie în urmă cu ani de zile la un concurs de talente din Spania. Aceasta a câștigat „Hijos del Babel” în 2008 și a încercat să profite de contractul oferit ca premiu de o mare casă de discuri, dar și de reclama ce i-a făcut-o show-ul de televiziune în cauză, însă nu a avut niciun rezultat. 

În anul 2019, după o perioadă petrecută în America, Costel Busuioc zis și „Pavarotti din Carpați”, a revenit în România. Acesta nu mai onorează decât concerte caritabile și evită orice formă de publicitate.

Se pare, însă, că el a ajuns iar în atenția publicului datorită fiicei sale. Numele ei este Maria, are 22 de ani și a venit vremea ei să pătrundă în luminile reflectoarelor. Aceasta și-a lăsat deoparte emoțiile și a călcat pe scena „SuperStar România”, uimind atât publicul cât și juriul.

Cei patru jurați, Raluka, Marius Moga, Smiley și Carla’s Dreams, au rămas impresionați de talentul muzical al tinerei așa că au trimis-o în etapa următoare cu patru de „DA”.

Maria Ioana Tabita Busuioc este studentă la Facultatea de Muzică şi Teatru din Timișoara. Numele de scenă pe care și l-a ales este „Luna”, tocmai pentru a nu influența pe nimeni datorită numelui său de familie.

Jurații concursului și-au dat seama, totuși, că este vorba despre tenorul român ajuns vedetă internațională care a fost descoperit cântând pe șantier, în Spania, unde muncea în construcții. Acesta a câștigat concursul „Hijos de Babel” în Spania.

Luna le-a povestit juraților: „Tatăl meu a fost zidar și cânta pe șantier. L-au auzit alţi oameni, l-au încurajat să se înscrie la un concurs și de-acolo a plecat totul. Stăteam la sat, nu aveam acces la școli de muzică, de aceea ne-am și mutat de la sat la oraș, când el a câștigat concursul și a devenit celebru. Eu de mică mi-am dorit să cânt, dar dacă nu era el să facă acest lucru posibil, nu cred că aș fi avut șansa”.

Maria Busuioc la SuperStar RomâniaSursa foto: Youtube

Faima tatălui a venit la pachet atât cu avantaje, cât și cu dezavantaje

Tânăra a precizat și motivul pentru care nu se prezintă cu numele din buletin. Faima tatălui său a venit la pachet atât cu avantaje, cât și cu dezavantaje.

„Să fiu fata lui Costel Busuioc are și avantaje, și dezavantaje. Avantajele sunt că am parte de educaţie muzicală extra. Partea nasoală este că, de fiecare dată când cânt, lumea se așteaptă să-l vadă pe tatăl meu prin vocea mea și nu este cazul. Atunci când am un eveniment sau urc pe scenă, mă prezint ca Luna, deoarece îmi doresc ca oamenii să mă asculte pe mine”, a declarat Maria.

Tânăra artistă a mai participat în trecut și la „X Factor”, la Antena 1. În cadrul emisiunii „Superstar România 2021”, ea a interpretat piesa „Wicked Game”, a lui Chris Isaak, într-o manieră proprie și a făcut-o foarte bine, căci a câștigat atât simpatia publicului, cât și a juraților.

Citește și: Fiica lui Cabral, bombă sexy la nici 18 ani! Vezi cele mai recente fotografii cu Inoke

Surse articol: B1TV, Playtech, Okmagazine

Sursă foto principală: Youtube

Surse foto: Youtube

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro - vedete

    • vizionate
    • votate
    • discutate
    1. Drama din viața soțului Simonei Halep: ce nu știa nimeni despre Toni Iuruc (27775 vizite)
    2. Nadine și-a făcut bagajele și a părăsit România, alături de soț și copil (25532 vizite)
    3. Schimbare uriașă la „Bravo, ai stil Celebrities!”, Ilinca Vandici este OUT! Cu cine a fost înlocuită vedeta (17731 vizite)
    4. Mădălina Ghenea, surprinsă la cină cu unul dintre cei mai celebri actori din lume (15596 vizite)
    5. Will Smith, declarații neașteptate despre căsnicia lui de peste 24 de ani: „Nu practicăm monogamia!" (14672 vizite)
    1. Se apropie de 50 de ani, dar arată de 25! Secretul trupului fără cusur al Oanei Zăvoranu (nota 4.5)
    2. Metoda prin care Raluca Bădulescu a slăbit 70 de kilograme și ce face ca să nu le mai pună la loc (nota 4.2)
    3. Schimbare uriașă la „Bravo, ai stil Celebrities!”, Ilinca Vandici este OUT! Cu cine a fost înlocuită vedeta (nota 4)
    4. Nadine și-a făcut bagajele și a părăsit România, alături de soț și copil (nota 3.5)
    5. Au rupt logodna! O nouă despărțire zguduie lumea mondenă din România (nota 3.5)
    1. Oana Roman, relație fierbinte și îndelungată cu un bărbat căsătorit. Ce mărturisiri neașteptate a făcut vedeta (0 comentarii)
    2. Divorț cu răsunet la Hollywood, după numai un an de la nuntă: Sean Penn și Leila George își spun ADIO! (0 comentarii)
    3. Kourtney Kardashian s-a logodit cu Travis Barker (0 comentarii)
    4. Aliații tăi împotriva răcelii, gripei și sinuzitei (0 comentarii)
    5. Abia așteaptă să își țină bebelușul la piept! Celia va deveni mămică pentru a doua oară, după o pierdere dureroasă de sarcină (0 comentarii)

    LIKE si intra in universul divelor!