Rețete delicioase Înapoi la

Învață să prepari o delicioasă mâncare din piept de pui!

Luni, 18.04.2016
de Alexa Galgau
Timp de gătire:
Peste 60 minute
Porții:
4-6 porții
Dificultate:
Rețete ușoare
Învață să prepari o delicioasă mâncare din piept de pui!

Caracteristici

Pieptul de pui este unul dintre cele mai sănătoase tipuri de carne, plin de fibre și nutrienți și sărac în grăsimi, motiv pentru care este recomandat în toate dietele de slăbire. Dacă te-ai săturat să îl faci mereu la grătar și ai vrea să îl consumi și sub altă formă, află că îl poți folosi în diverse mâncăruri, chiar dacă este o carne foarte slabă, deci nu la fel de aromată precum cea de porc, de pildă. Atât timp cât ai grijă să nu se usuce, el preia aromele de la celelalte ingrediente cu care îl prepari, fiind astfel perfect în combinație cu legume.

Astăzi te vom învăța să faci o mâncare din piept de pui puțin picantă și deosebit de aromată, gata în circa două ore!

Mâncare din piept de pui

Ingrediente:

  • o lingură de ulei de măsline;
  • 3 lingurițe de semințe de chimen;
  • 2 cepe medii, tăiate fin;
  • 5 căței de usturoi, tăiați grosier;
  • un ardei verde tăiat felii subțiri;
  • 2 piepți de pui tăiați în cubulețe de 2 cm;
  • o jumptate de linguriță de pudră de chilli;
  • o linguriță de oregano uscat;
  • o frunză de dafin;
  • o conservă de roșii cu tot cu suc;
  • câțiva ardei verzi iuți, marinați;
  • 600 ml de supă concentrată de pui;
  • o jumătate de linguriță de sare;
  • 2 conserve de fasole roșie;
  • piper proaspăt măcinat;
  • smântână și coriandru (la servire, opțional).

 Mod de preparare:

1. Încinge uleiul într-o cratiță cu fundul gros și adaugă după câteva minute semințele de chimen, lăsându-le să se rumenească pe foc mediu și să aromeze uleiul (un minut). Adaugă usturoiul, ceapa și ardeiul verde, apoi redu intensitatea focului. Lasă-le să se călească circa 10 minute, amestecând din când în când, ca să nu se lipească de vas, până devin ușor aurii.

2. Mărește flacăra, adaugă puiul, pudra de chilli, oregano si frunza de dafin în cratiță și lasă-le să se gătească, amestecând frecvent, pentru ca aromele să se întrepătrundă. Puiul va fi gata cam în 10 minute. Adaugă roșiile și ardeii verzi și amestecă bine. După cinci minute, adaugă supa concentrată de pui, sarea, fasolea și piperul (după gust), amestecând bine. 

3. Acoperă cratița și lasă mixul să fiarbă înabușit 10 minute. După aceea, amestecă bine în mâncare și acoperă cratița doar pe jumătate. Redu flacăra la intensitate mică-medie și lasă mâncarea să se facă până puiul devine complet fraged și scade zeama, astfel încât să ai un sos mai gros.

Mâncarea din piept de pui cu fasole roșie se servește cu smântână și verdeață și este o variantă mai sănătoasă a chilli-ului mexican, pentru că puiul este o carne slabă, cu puține calorii.

Vei încerca și tu această rețetă delicioasă de mâncare din piept de pui? Dacă iubești acest tip de carne, iată alte două rețete delicioase: pui chinezesc gong bao și piept de pui cu ciuperci!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016