Horoscop
Înapoi la

Horoscop Anual Taur
Anul 2024

Taur

Wow, ce an te așteaptă! Crede-ne când îți spunem că o să consideri 2024 din multe puncte de vedere una dintre cele mai fabuloase perioade din viața ta. 

Horoscopul general al anului aduce doi jucători majori, pe Uranus (tot anul) și pe Jupiter (până pe 25 mai), în semnul tău. Ești mai independent/ă, ieși din zona de confort, gândești ca un învingător, nu te temi de neconvențional și de neprevăzut. Energia e fantastică pentru evoluție, și va fi cel mai fabulos resimțită de cei născuți pe 7 mai și după această dată. Că tot vorbeam de data de 7 mai, potențialul e dublat de o Lună Nouă în Taur: iată un prilej bun pentru o nouă afacere sau un nou proiect, profitând și că Jupiter își petrece ultimele zile în semnul tău.

Marte îți bate la ușă și stă la tine acasă între 9 iunie și 20 iulie. Nu vine cu mâna goală, ci imediat după ce pleacă Jupiter, multiplicând daturile acestuia cu entuziasm, energie și inițiativă.

Luna Plină de pe 14 noiembrie, în semnul tău, aduce culminarea unor eforturi depuse în urmă cu 6-12 luni, de care te simți atașat/ă emoțional. Fă ca nevoile tale să îți fie principala prioritate!

Dragoste

Dragostea ia un loc secund față de carieră în 2024

La începutul lui 2024, Marte și Ceres se află în sectorul intimității, unde și Mercur își încheie retrogradul chiar în prima zi a anului, așa că poți înlătura obstacole vechi și aprofunda conexiunile. Luna Plină de pe 24 februarie securizează relațiile de dragoste în care te simți conectat/ă spiritual, iar cea de 23 aprilie întărește angajamentele. O să vezi însă rezultate ale tuturor eforturilor depuse în dragoste pe 23 mai. 

Mercur e în retrograd în dragoste în august. Oamenii apropiați te calcă pe nervi și, dacă nu înveți să pui limite, vor profita de tine și de inima ta mare. 

Luna Nouă de pe 2 septembrie te inspiră însă profund. Ești mai afectuos/asă, mai generos/asă și mai romantic/ă, așa că nu ai cum să nu resimți fiori adânci. Pe 1 noiembrie e o altă Lună Nouă sub oblăduirea căreia întâlnești oameni noi, ești mai conciliant/ă și atingi mai ușor echilibrul și armonia.

Urmează însă un alt Mercur retrograd în domeniul intimității, așa că orice problemă pe care ai ignorat-o va reveni în forță, până pe 15 decembrie.

Carieră și bani

Pluto face minuni

Pluto intră în sectorul carierei tale, acolo unde va petrece ani buni, și îți dăruiește control și putere. O să devii o forță recunoscută pe plan profesional! Treci peste orice obstacole cu ambiție și cu voința ta uriașă, devii exemplu și inspirație. E o perioadă cu realizări fantastice, uluitoare, poate cele mai pregnante din viața ta, dar necesită mai întâi o transformare.

Între 13 februarie și 22 martie, Marte își dă întâlnire cu Pluto în casa carierei. Bifezi cu entuziasm obiective și stabilești noi țeluri, simțind până în corzile ființei tale că te afli pe calea cea bună. Această perioadă e „luată prin învăluire” de două Luni Noi: cea de pe 9 februarie promite recunoaștere, iar cea de pe 25 martie îți oferă revelația că faci ceva ce te împlinește emoțional.

Jupiter se mută în sectorul banilor și petrece aici tot restul anului, garantând inovație în ceea ce privește modalitățile de a face, a investi și a cheltui bani. Oportunitățile sunt cel mai abundente pe 6 iunie, iar cu Marte în același sector de pe 20 iulie până pe 4 septembrie, plouă cu bani și energie. E una dintre cele mai potente perioade din toată viața ta!

Luna Plină de pe 19 august te urcă pe noi culmi ale succesului, iar Eclipsa Solară de pe 2 octombrie atrage privirile spre munca ta. Pe 15 decembrie îți permiți să te răsfeți cu ceva scump, doar nu degeaba ai luat decizii financiare smart tot anul!

Casă și familie

Dacă nu ai o fundație solidă, vei suferi profund.

Și acest sector e avantajat. Luna Plină de pe 25 ianuarie te ajută să scapi de tot ce nu îți mai e folositor acasă și să creezi un confort desăvârșit în acest spațiu. Luna Nouă de pe 4 august strălucește exact în acest sector, copleșindu-te cu energie și prilejuri de distracție cu familia. Profită cât mai poți, pentru că urmează retrogradul lui Mercur care vine cu sensibilitate excesivă. Dacă nu ți se pare că acasă ai o fundație solidă, vei suferi profund.

Marte accesează acest sector pe 3 noiembrie. O să ai energie să te dedici celor dragi și să petreci mai mult timp cu ei. De pe 6 decembrie, planeta se află însă în retrograd, stârnind buclucașă conflicte. O să ai nevoie de răbdare de fier și de nervi de oțel.

Sănătate

Ai nevoie de odihnă

Atât sănătatea fizică, cât și cea emoțională sunt priorități pentru anul 2024. Mai ales Nodul Nord accentuează că ai nevoie de odihnă și de un balans mai bun între carieră, familie și relaxare. Vei pune datorită lui accent și pe spiritualitate.

E esențial și să păstrezi un raport armonios între timpul dedicat ție și prietenilor, fiindcă vei resimți acut că sacrifici din ceea ce e datorat revitalizării tale pentru a menține conexiunile sociale.

Teme recurente pentru 2024

  • Deschide-te și experimentează mai mult;
  • Nu te mai complica, simplifică rețeta succesului;
  • Ai nevoie de sprijinul comunității, dar nu cu prețul de a-ți călca în picioare limitele;
  • Devino o sursă de inspirație și un model cu sprijinul lui Pluto;
  • Pune accent pe reducerea stresului și pe grija de sine!

Planete care se află în Taur în 2024: Soare (19 aprilie - 20 mai), Mercur (15 mai - 3 iunie), Venus (29 aprilie - 23 mai), Marte (9 iunie - 20 iulie), Jupiter (16 - 25 mai), Uranus (15 mai 2018 - 25 aprilie 2026).

Bani

Foarte bine

Sanatate

Bine

Dragoste

Bine

Astrolog Vlad Daia

Articol revizuit de Astrolog Vlad Daia

Despre
Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de...
arhiva horoscop

Afla ce iti rezerva astrele in fiecare zi!

Incepe-ti fiecare zi cu horoscopul direct in casuta ta de mail!
Vei sti la ce sa te astepti si cum sa te comporti astfel incat sa faci intodeauna cele mai bune alegeri.

Va rugam sa completati campurile necesare.