Ce este terapia prin țipăt și cum funcționează

Joi, 04.08.2016
de Diana Solomon

Încă de la o vârstă fragedă, țipatul este intens descurajat de către societatea noastră. Iar acest lucru se întâmplă pentru că gestul este văzut ca un semn al terorii, al durerii sau chiar al instabilității emoționale. Totuși, există dovezi științifice care sugerează că terapia prin țipăt poate fi extrem de benefică pentru starea emoțională.

Ce este terapia prin țipăt

Doctorul Arthur Janov a descoperit beneficiile țipatului în mod întâmplător, atunci când își trata pacienții prin tehnica numită „terapia de bază” (Primal Therapy). Specialistul afirmă că lucruri grave și dureroase ni se întâmplă aproape tuturor mai devreme sau mai târziu, iar acestea rămân imprimate în sistemul nostru, purtând amintirea acelor momente mai departe, odată cu toată suferința cumulată. Ținând cont de aceste lucruri, el încearcă împreună cu pacienții săi să acceseze acele amintiri neplăcute și să le scoată din subconștient prin reexperimentarea acestora, astfel încât toate acele gânduri să nu mai afecteze negativ viața acelor persoane.

De asemenea, doctorul Janov este de părere că nu bolile de inimă sau cancerul sunt principalii inamici ai vieții, ci reprimarea, înăbușirea sentimentelor. Dacă te îndoiești de vorbele specialistului, imaginează-ți ce reacții ar avea oamenii din jurul tău dacă ai începe brusc să țipi în public. Cel mai probabil, persoanele care te vor auzi vor crede că nu ești în toate mințile și vor face apel la instituțiile specializate în tulburări neurologice.

Cum funcționează terapia prin țipăt

Totuși, țipătul este cea mai la îndemână metodă de a face față durerii pe care am reprimat-o și care ne macină pe dinăuntru. În mod ironic poate, teoria din spatele tehnicii Primal Therapy abordată de doctorul Janov motivează că țipatul din toți rărunchii te poate ajuta să devii mai sănătos.

Conform aceluiași doctor, prima dată când un pacient aflat sub terapie a pus în aplicare teoria țipătului, rezultatele au fost uimitoare. Pacientul respectiv, potrivit notițelor terapeutului, a devenit dintr-odată o altă persoană și a părut că își înțelege mult mai limpede sentimentele. Așadar, se pare că reușești să îndepărtezi suferința atunci când alegi să îți exprimi durerea emoțională într-un mod fizic, tangibil. Durerea reprimată și furia pot avea efecte vizibile asupra corpului, prin urmare, are sens ideea conform căreia poți scăpa de emoțiile negative prin țipăt, care este o modalitate fizică de eliberare.

Cu toate că terapia prin țipăt este o tehnică ciudată, dar eficientă, este recomandat ca aceasta să nu se practice chiar oriunde, ci sub supravegherea unui specialist care poate observa evoluția pacientului.

Totuși, dacă simți vreodată că emoțiile negative te copleșesc, găsește o metodă de a aplica teoria prin țipăt astfel încât să nu alertezi oamenii din jurul tău. Mergi în pădure sau într-un loc în care nimeni nu te poate auzi. Țipă în pernă sau la un concert. Important este să accesezi acel punct care îți provoacă suferința și să-l faci să se disipe.

Tu ce părere ai despre această metodă neconvențională? Ai încerca terapia prin țipăt? Crezi că ar avea rezultate?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.8 (5)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016