Șapte beneficii pe care le are supa de oase pentru sănătate. Uite cum o prepari

Luni, 05.09.2016
de Alexa Galgau

Există un nou „elixir” pe care nutriționiștii îl laudă încontinuu, despre care se spune că ar avea efecte miraculoase asupra organismului: supa de oase. Poate că nu sună tocmai apetisant, dar de fapt este și delicioasă, și vindecătoare în același timp. Cele mai importante efecte ale supei de oase constă în prevenirea și tratarea bolilor sistemului digestiv, în special a bolilor intestinale. Având în vedere că sănătatea intestinelor este strâns legată de starea generală a organismului, nu ne miră că acest produs este atât de recomandat în ultima vreme.

Descoperă șapte beneficii pe care le are supa de oase pentru sănătate și află cum să o prepari ca să te bucuri și tu de proprietățile ei!

Beneficiile consumului de supă de oase

Desoperă șapte beneficii ale delicioasei supe de oase:

1. Îți vindecă sistemul digestiv: există multe boli ale sistemului digestiv care conduc la îmbolnăvirea gravă a întregului organism. În prezent, aceste probleme sunt cu atât mai accentuate, din cauza alimentației nesănătoase. Supa de oase nu doar că vindecă orice problemă a intestinului, dar este și foarte eficientă ca metodă de prevenție în ceea ce privește bolile din această zonă. Gelatina din oasele respective ajută la închiderea ulceratiilor din intestine și curăță cutele acestora, prevenind diareea, constipația și unele intoleranțe alimentare.

2. Îți protejează încheieturile: persoanele care suferă de boli reumatice iau suplimente cu glucozamină, o substanță care se regăsește din plin și în supa de oase. Este ironic că trebuie să bei supă făcută din încheieturi și oase tocmai pentru a vindeca aceste părți ale corpului tău, dar se pare că vei avea mult mai puțin de suferit dacă faci acest lucru. Totodată, această supă conține anumiți sulfați care previn osteoartrita.

3. Te ajută să îți menții tinerețea: oasele sunt o foarte bună sursă de colagen, o substanță care contribuie la elasticitatea pielii. Produsele cosmetice de pe piață sunt pline de colagen, însă acesta nu se poate asimila prin folosire topică, ci este mult mai eficient dacă vei consuma alimente care îl conțin. Supa de oase, consumată în scop terapeutic în fiecare zi, îi va da tenului o strălucire aparte și te va face să arăți mai tânără cu 10 ani!

4. Te ajută să te odihnești mai bine: dacă bei supa de oase seara, înainte de culcare, vei adormi mult mai repede și vei avea un somn mai profund, datorită conținutului ridicat de glicină. Această substanță relaxează sistemul nervos și are un efect calmant aproape la fel de puternic precum pastilele speciale pentru dormit.

5. Stimulează sistemul imunitar: supa de oase este foarte bogată în nutrienți, în special în minerale. Nutriționiștii spun că măduva oaselor poate să îți ajute sistemul imunitar (de altfel, îți aduci aminte că și bunica îți dădea mereu să consumi supă de pui făcută și cu oase dacă erai bolnavă?). Un studiu realizat la Harvard a arătat chiar că persoanele care sufereau de boli autoimune au avut mai puține simptome neplăcute după ce au consumat supă de oase în mod regulat.

6. Îți întărește oasele: oasele folosite pentru supă sunt pline de magneziu, fosfor și calciu, deci este de la sine înțeles că și oasele tale vor avea de câștigat. Copiii care consumă supă de oase în mod frecvent vor avea oase mai tari și se vor dezvolta armonios.

7. Vei avea un plus de energie: nu s-au făcut studii în această privință, dar persoanele care consumă supă de oase regulat sunt convinse că au mult mai multă energie, ceea ce nu este de mirare dacă te gândești cât de nutritivă este!

Cum să faci supă de oase

Pentru a face o supă de oase excelentă, ai nevoie de un crockpot, care să gătească ingredientele lent, astfel încât să rămâi cu un concentrat de oase delicios.

Ingrediente:

  • oase de vită, pui sau orice alt animal crescut la fermă, în condiții controlate;
  • apă;
  • o lingură de oțet.

Mod de preparare: pune cât de multe oase poți în crockpot, apoi acoperă-le cu apă și toarnă deasupra oțetul. Setează crockpotul pe intensitate mică, „Low”, și lasă-l să gătească supa preț de cel puțin 6 ore. Oasele de pui pot fi fierte până la 24 de ore, iar cele de vită până la 48 de ore. După ce ai obținut concentratul de oase, strecoară supa și asezoneaz-o după gust.

Desigur, poți faci supa de oase și într-o oală mare, pe foc, dar va trebui să o supraveghezi mai mult și să amesteci în ea din când în când. Îți vei da seama că e gata când vei obține o zeamă închisă la culoare, cu un gust foarte intens.

Încearcă și alte două supe foarte sănătoase: supa cremă de usturoi și o supă iute!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.5 (8)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!

Ghidul de frumusete DIVA2016