De ce se sărbătorește Halloween-ul?
În fiecare an, pe 31 octombrie, oamenii din diverse colțuri ale lumii sărbătoresc Halloween-ul. Această sărbătoare își are originile în tradiția celtică a Samhain, o sărbătoare care marca sfârșitul sezonului de recoltă și începutul iernii. Samhain era considerată o perioadă în care granița dintre lumea viilor și cea a morților era subțire, permițând spiritelor să pătrundă în lumea celor vii.
Sărbătoarea Samhain a fost asimilată în calendarul creștin sub numele de Ziua Tuturor Sfinților ( "All Saints' Day" ), care are loc pe 1 noiembrie. În această perspectivă, în cultura americană noaptea de 31 octombrie a fost numită Seara Tuturor Sfinților ( All Hallows' Eve"), iar abrevierea "Halloween" a devenit obișnuită.
Halloween-ul a evoluat de-a lungul timpului, îmbinând tradițiile celtice și creștine cu elemente comerciale și a devenit o sărbătoare colorată și diversă, caracterizată de activități distractive și festivități în spiritul înfricoșător al sezonului de toamnă.
De Halloween, oamenii se îmbracă într-o varietate de personaje, de la monștri și fantome, la supereroi sau personaje de film, scopul principal al costumelor fiind de a încânta și înfricoșa. Casele și grădinile sunt decorate cu teme de Halloween, inclusiv dovleci sculptați, pânze de păianjen, fantome și alte elemente de groază.
O altă tradiție foarte populară de Halloween, în special în America, este colindatul pe la uși, când copiii se îmbracă în costume și cer dulciuri sau amenință cu farse. Această practică este inspirată dintr-o veche tradiție irlandeză numită "souling," în care oamenii cereau prăjituri în schimbul rugăciunilor pentru sufletele morților.
Deși toate aceste activități sunt în prezent distractive, ele au la bază niște legende și povești înfricoșătoare. Descoperă în continuare câteva dintre acestea!
Legende de Halloween: vrăjitoare și vârcolaci
Povești despre vrăjitoare care zboară pe mături și fac farmece sau vârcolaci care omoară oameni au devenit subiecte frecvente în miturile și poveștile de Halloween. Aceste legende își au originile în diverse credințe antice, despre care vom vorbi în continuare.
Vrăjitoarele
De-a lungul istoriei, vrăjitoarele sunt descrise ca femei rele, cu negi pe nas și păr încâlcit. Purtând pelerine și pălării ascuțite, sunt adesea reprezentate amestecând în cazane sau zburând pe mături. Însă există o adevărată istorie a vrăjitoarelor, iar aceasta datează încă din anul 900 î.Hr.
Multe dintre femeile despre care se spunea că practică vrăjitoria erau de fapt vindecătoare. Ele se foloseau de puterea vindecătoare a plantelor pentru a trata răni sau afecțiuni ușoare, însă profesia pe care o practicau a fost în mare parte înțeleasă greșit. La mijlocul anilor 1400 a început o adevărată isterie a vrăjitoarelor în Europa, când femeile erau hăituite, duse la proces și arse pe rug.
Unele dintre cele mai renumite vânători de vrăjitoare au fost evenimentele care au culminat cu Procesele pentru Vrăjitorie din Salem din anul 1692. Atunci mai mult de 200 de persoane au fost acuzate de vrăjitorie și peste 20 de oameni au fost condamnați la moarte. Din cauza naturii înspăimântătoare a acestor evenimente nefericite, această istorie a devenit parte din folclorul legat de Halloween.
Portretul vrăjitoarelor pe mături datează din 1451, când poetul francez Martin Le Francs le-a ilustrat astfel în manuscrisul său - Le Champion des Dames (Apărătorul doamnelor). Aceste ilustrații au la bază un ritual de fertilitate păgân în care „fermierii rurali săreau și dansau călare pe stâlpi, furci sau mături în lumina lunii pline pentru a încuraja creșterea recoltelor lor”. Respectivul dans cu mătură a evoluat mai târziu în ceva mai sinistru, precum vrăjitoarele care zboară noaptea la întâlniri necurate.
Vârcolaci
Despre aceste creaturi mitologice blănoase, cu patru picioare se spune că se transformă dintr-un om într-un lup atunci când răsare luna plină. Alții îi descriu ca un fel de combinație mutantă de om și lup. Nu este clar unde au început exact poveștile vârcolacilor, dar originile lor pot fi urmărite încă din mitologia greacă și folclorul nordic timpuriu.
În mitologia greacă, vârcolacii apar în Legenda lui Lycaon, unde fiul lui Pelasgus îl înnebunește pe Zeus. Ca pedeapsă, îl transformă pe Lycaon și pe fiii săi în lupi. De asemenea, vârcolacii apar și în Saga Volsungilor din folclorul nordic. În această poveste, un tată și un fiu descoperă piei magice care pot transforma oamenii în lupi timp de 10 zile. Poveștile și relatările despre vârcolaci au continuat în secolele al XV-lea și al XVI-lea, însă multe din așa-zisele apariții de vârcolaci erau de fapt farse ale oamenilor care pretindeau că sunt vârcolaci. În unele cazuri, unii oameni erau acuzați că sunt vârcolaci.
În realitate, există unele afecțiuni medicale care ar putea fi legate de mania vârcolacului de-a lungul istoriei, și anume: rabie, toxiinfecții alimentare, halucinații și hipertricoză (tulburare genetică rară, care provoacă creșterea excesivă a părului). De asemenea, există și o afecțiune psihologică rară denumită Licantropie, în care o persoană crede că se poate transforma într-un lup sau alt animal.
Legenda lui Sleepy Hollow
În preajma Holloween-ului sunt reînviate tot felul de mituri și legende, așa cum este cazul și Legendei lui Sleepy Hollow, călărețul fără cap. Ea își are originea în povestea lui Washington Irving din 1820, care descrie diverse întâmplări legate de un om înfricoșător fără cap care terorizează satul Sleepy Hollow, un loc real, situat în Westchester County, New York, SUA. Legenda lui Sleepy Hollow este considerată una dintre primele povești cu fantome din America!
Se crede că Irving s-a inspirat din povestea unui adolescent din Tarrytown, New York, care s-a mutat în zonă în 1798 pentru a fugi de un focar de febră galbenă din oraș. Povestea lui se concentrează în jurul unui profesor de școală pe nume Ichabod Crane, care concurează cu un localnic pentru mâna fiicei celui mai bogat om din ținut. Plecat de la o petrecere dată de bogătan, Crane întâlnește Călărețul fără cap, presupusa fantoma a unui soldat al cărui cap fusese retezat de o ghiulea rătăcită. Speriat, el fuge îngrozit din Sleepy Hollow, lăsând totul în urma lui. Chiar dacă povestea dă de înțeles că respectivul călăreț era competitorul lui Crane deghizat, legenda Călărețului fără cap s-a înrădăcinat în mintea oamenilor și s-a transformat într-un mit cu fantome reale.
Povești cu fantome, vampiri și alte mituri de Halloween
Una dintre cele mai des practicate tradiții de Halloween este să spui povești sau să te uiți la filme cu fantome. Ideea oamenilor care se întorc din mormânt într-o formă sau alta poate fi găsită în diferite culturi de-a lungul istoriei.
Originile poveștilor cu fantome
Încă din primul secol, oamenii scriau scrisori în care relatau faptul că au fost martori la diverse întâmplări cu fantome. În aceste povești, fantomele nu fac niciodată rău. De-abia în secolul al XVIII-lea, când ficțiunea gotică devine populară, aceste povești devin mai întunecate.
Una dintre cele mai populare povești americane cu fantome este despre fantoma lui Abraham Lincoln la Casa Albă. Grace Coolidge, soția celui de-al 30-lea președinte Calvin Coolidge, a susținut că l-a văzut pe Lincoln în Biroul Oval și ea nu este singura care a spus așa ceva. La fel a făcut și Eleanor Roosevelt sau secretarul de presă Liz Carpenter.
O fantomă renumită - Ghost Jogger
Există multe povești și legende de Halloween despre joggeri fantomă. De exemplu, una dintre cele mai populare povești este despre un jogger care bate la geamurile mașinilor oamenilor pentru a spune „bună ziua”. Când persoana se uită afară, ea își dă seama că joggerul nu are picioare.
O altă poveste despre joggerul fantomă spune că o persoană s-a trezit noaptea și a văzut la fereastra sa pe cineva care făcea jogging. A doua zi se trezește și își dă seama că locuiește la etajul doi!
Povești cu vampiri
În ceea ce privește vampirii, fascinația pentru aceste creaturi a devenit cu adevărat foarte mare după apariția romanului lui Bram Stoker din 1897, Dracula. Însă, poveștile cu vampiri au existat cu mult înainte de celebrul personaj.
De exemplu, una dintre cele mai cunoscute povești cu vampiri este cea lui Mercy Brown, o persoană reală care a trăit în Rhode Island. Mercy a murit împreună cu mulți dintre membrii familiei ei la sfârșitul anilor 1800 din cauza tuberculozei, însă moartea lor a fost pusă pe seama vampirilor. Corpurile au fost exhumate pentru a verifica semnele de vampirism, iar pentru că trupul lui Mercy nu prezenta semne de descompunere, locuitorii au spus despre ea că a fost un vampir. Explicația reală cea mai probabilă este faptul că femeia a fost îngropată iarna, nu foarte adânc în pământ, iar trupul său a înghețat.
Despre vampiri se vorbea și în mitologia greacă antică și Evul Mediu. În Evul Mediu, când ciuma a decimat orașe întregi, leziunile sângerânde lăsate de boală erau greșit identificate ca semne de vampirism. Alte boli neobișnuite, cum ar fi porfiria, rabia sau gușa au alimentat, de asemenea, legendele despre vampiri.
Zombi
La fel ca vampirii, zombii au devenit populari în mass-media datorită industriei de film și televiziune. Însă, încă din vremuri străvechi există o credință în aceste cadavre care se ridică din mormintele lor pentru a rătăci pe pământul celor vii.
Arheologii au găsit dovezi că grecii antici credeau în zombii sau într-o versiune a acestora deoarece multe morminte antice conțin schelete prinse de pietre sau de alte obiecte grele. Există, de asemenea, unele povești de folclor în Haiti care spun că zombii au apărut în secolul al XVII-lea, când sclavii din Africa de Vest au fost aduși în plantații. Cel mai probabil, zombii sunt asociați cu Voodoo, religia africană care crede că zombii pot fi reînviați de un bokor (practicantul voodoo). De fapt, s-a descoperit că în practicile sale, bokorul folosea o pudră (denumită ”otrava zombie”) creată din diverse plante și resturi de animale, care conțineau substanțe toxice, inclusiv tetrodotoxină.
Tetrodotoxina provoacă paralizie și chiar moarte, iar victimele otrăvirii cu tetrodotoxina rămân adesea conștiente înainte de a muri. Medicii au documentat cazuri în care oamenii au ingerat tetrodotoxină și au părut morți, dar în cele din urmă și-au revenit complet.
Se spune că pudra de tetrodotoxină, aplicată local, creează iritații și rupturi în pielea victimei. Substanța ar putea trece apoi în fluxul sanguin, paralizând victima și făcându-l să pară mort. Familia îngropa apoi victima, iar bokorul scotea cadavrul din mormânt. În unele cazuri, otrava dispărea din corp și victima se credea un zombi.
Legenda lui Bloody Mary: un mit readus la lumină de Halloween
Legenda susține că, dacă o persoană își spune numele de trei ori în timp ce se uită direct în oglindă, Bloody Mary va apărea. Nu este clar de cât timp circulă acest folclor sau de unde provine. Există multe teorii diferite despre cine este „Bloody Mary”. Se spune că ea poate fi de fapt Mary Tudor (Maria I a Angliei), care a omorât mulți protestanți și de aici îi vine porecla de „Blood Mary”. De asemenea, mai există și Elizabeth Bathory, cunoscută și ca „Regina Sângelui”, despre care se presupune că omora fete tinere pentru a se îmbăia apoi în sângele lor. Nu în ultimul rând, mai există și Mary Worth, o vrăjitoare renumită din celebrele procese din Salem.
Legenda dovlecilor sculptați de Halloween -inspirată de „Stingy Jack”
Legenda „Stingy Jack” este un mit irlandez care spune povestea unui fierar bețiv și șiret, numit Jack, despre care se crede că l-a înșelat pe diavol. El l-a invitat pe diavol să bea ceva împreună și apoi l-a convins pe acesta să se transforme într-o monedă ca să plătească băutura. După ce diavolul a făcut întocmai cum i s-a cerut, Jack a băgat moneda în buzunar, lângă o cruce de argint. Din cauza crucii, diavolul nu a putut să revină la forma sa inițială.
Într-un final, Jack i-a permis diavolului să-și reia forma, dar numai după ce i-a promis că nu-l va mai deranja un an întreg și că nu va încerca să-i revendice sufletul când va muri. Când l-a eliberat pe diavol, Jack l-a păcălit din nou să se transforme într-un copac și a sculptat din el o cruce. Ca să-și recapete forma, diavolul a trebui să promită că nu-l va mai deranja pe Jack încă 10 ani.
Când Jack a murit în cele din urmă, a fost alungat atât din rai, cât și din iad. Din răzbunare, diavolul i-a trimis sufletul să rătăcească pe Pământ, însă l-a lăsat să-și lumineze drumul cu un cărbune aprins pe care să-l pună într-un nap cioplit. Se spune că încă umblă pe pământ cu lanterna lui și poate fi văzut în preajma Zilei Tuturor Sfinților, 1 noiembrie.
Ca rezultat al acestei legende, oamenii din Irlanda și Scoția au început să-și facă propriile versiuni ale felinarelor lui Jack. Ei sculptau fețe înfricoșătoare în cartofi și napi și le puneau la ferestre sau lângă uși pentru a descuraja spiritele rătăcitoare. Când imigranții au venit în Statele Unite, au adus această tradiție cu ei.
Cea mai recentă legendă de Halloween: Slenderman
Slenderman este cea mai recentă legendă urbană de Halloween. Creat și perpetuat de internet, Slenderman este o siluetă înaltă, subțire, care poartă un costum negru cu fața goală. Apare în diverse locuri (de exemplu în pădure) pentru a speria copiii. În mitul fictiv, „își poate întinde sau scurta brațele după bunul plac și are tentacule care ies din spatele său”.
Așadar, Halloween-ul este asociat cu o multitudine de legende și povești de groază, unele transmise de-a lungul generațiilor prin tradițiile orale, iar altele create în literatură și cinematografie. Miturile și legendele de Halloween au contribuit la atmosfera înfricoșătoare și misterioasă asociată cu această sărbătoare, devenind părți esențiale ale tradiției și culturii sale.
Citește și: Jocuri de Halloween înfricoșătoare: cum să te distrezi pe 31 octombrie
Urmareste-ne pe Google News
