„Dacă aș fi știut cum să îl opresc să cadă în abisul din fața mea, oare aș fi făcut-o?”
„Sau aș fi îmbrățișat întunericul ca pe o întoarcere acasă, o întoarcere către sine”?
„Dar veșnicia n-are timp” se achită încă din primele pagini cu brio de misiunea de a mai împunge cu un ac înmuiat în dor în inima noastră, aducându-l în scenă pe Rareș Basarab. Personajul cu o apariție secundară în „Până la sfârșitul timpului” preia cu curaj și carismă frâiele acțiunii de la miticul Vlad. Nu e o misiune ușoară, o anticipăm de la început, să pășești pe urmele Dracului, și orice erou șubred consolidat ar fi tremurat sub apăsarea unei asemenea poveri. Se clintește Rareș? Rămâne de văzut!
Romanul Ralucăi Alina Iorga se încheagă precum un inel în jurul operei ce l-a precedat, nuanțând perfect contextul care a stârnit acțiunea din „Până la sfârșitul timpului”, dar are particularitatea de a fi nu numai un prequel, ci și un sequel, oferind un deznodământ poveștii eroinei Iris, și suprapunându-se în același timp pe porțiuni din acțiunea primului roman.
Cum se poate? Cu mult talent literar poți contura un cerc perfect, ale cărui raze unesc perspective noi. Astfel, dacă în „Până la sfârșitul timpului” am beneficiat numai de viziunea protagonistei aflate în misiunea de a uni trecutul cu prezentul, acum ni se oferă două puncte de vedere noi, cea a lui Rareș și cea a lui Vlad. Da, vei fi martor/ă al/a unei incursiuni fascinante în viața marelui Țepeș, vei simți emoțiile sale, vei nutri sentimentele sale, te vei lăsa bântuit/ă de fantasmele sale și vei sângera la trădările ce i-au frânt inima, dar nu l-au zdrobit niciodată. A treia perspectivă a romanului aparține deja cunoscutei Iris, fata aleasă să facă dreptate figurii istorice, dar care descoperă că menirea sa e mult mai profundă de atât.
Rareș o iubește pe Iris și Iris îl iubește pe Rareș. E o certitudine, și nici nu trebuie să fi citit primul roman ca să o simți. Însă e de ajuns? Până la urmă, o dragoste mai presus de fire se legase și între Vlad și Ana, frumusețea cu ochi albaștri, o fiică de boier ce a avut curajul de a-l sfida pe domnitor într-un moment de restriște și care a știut mai apoi să-l iubească cum nimeni nu a mai reușit.
Dacă împlinirea relației dintre Vlad și Ana cunoștea obstacole sociale și politice, piedicile din calea legăturii dintre Rareș și Iris sunt mai degrabă psihologice. Ambii sunt mistuiți de coșmaruri cu călăreți în negru, monștri cu ochi roșii pândind hămesiți și fantasme ale cruzimii, durerii și răzbunării. Iar dacă Iris a avut norocul unei familii iubitoare, bărbatul de care s-a îndrăgostit și pe care l-a cunoscut prin intermediul celei mai bune prietene ale sale, Alina, și-a pierdut tatăl și fratele într-un accident tragic. De atunci Rareș trăiește, noapte de noapte, chinul unui bărbat blestemat, pe care îl simte aproape, dar căruia nu știe ce nume să îi dea. Degeaba apelează la ședințe de hipnoză, coșmarurile se repetă, așa că bărbatul devenit procuror DIICOT își stinge setea de iubire în aventuri carnale, pasagere, căci nu vrea să aducă acei ochi albaștri și calzi, singurii care îi luminează visele și care imploră să fie găsiți, în infernul său. O misiune nobilă, nu?
Dacă încă nu ești convinsă că acest roman poate să îți ardă ce ți-a mai rămas din inimă, atunci plusăm și îți spunem că Rareș e nevoit să investigheze un caz desprins din filele istoriei, și anume furtul sabiei lui Ștefan cel Mare, un artefact cu o valoare inestimabilă împrumutat de statul turc celui român. Așadar, când nu rătăcește printre fantasme și nu fuge din calea femeii spre care toate simțurile îl conduc, e presat să rezolve într-un timp record un mister de proporții. Aproape că ne simțim norocoase că nu ne aflăm în pielea lui.
Unde vor duce toate aceste ițe? Se va deznoda nodul blestemului sau se vor încurca și mai rău ațele trădării? Au Iris și Rareș o șansă sau îi așteaptă același destin funest ca pe Ana și pe Vlad? Te lăsăm pe tine să descoperi!
„Oare ce va rămâne din mine, după ce întunericul va fi înghițit totul?”
Nu putem tăgădui că, oricât de fermecătoare ar fi povestea dintre Rareș și Iris, sufletul acestui duo de romane istorice rămâne Vlad. Mai viu decât viii, aruncând o umbră copleșitoare peste epoci, Vlad e atât de copleșitor încât e o reușită epocală pentru autoare să fi reușit să îl cuprindă în paginile unei cărți. Dacă „Până la sfârșitul timpului” punea accent și pe strategiile voievodului cu minte ascuțită și cu intuiție desăvârșită, acum surprindem devenirea omului Vlad: ți-am spus că cele două cărți sunt cercuri ce se întrepătrund.
„Pui de drac... Asta sunt. Acum un pui, dar voi crește. (...) Sunt Vlad, Fiul Dragonului și pot fi întemnițat, dar niciodată subjugat. Să mă bată, să mă îngenuncheze, dar spiritul meu se va înălța.”
De la prizonieratul la turci până la întâlnirea cu iubirea vieții sale se încheagă povestea unui suflet trădat și torturat ce s-a ridicat deasupra destinului său. Înflăcărător e mai ales tânărul ce a refuzat să se plece în fața unui sultan, puiul de drac ce a deprins limba și tradițiile dușmanului cu o uluitoare clarviziune, dragonul cu suflet plămădit din foc ce nu s-a lăsat învins de nimic, nici măcar de inima sa.
„Eu sunt Dracula și nimeni nu îmi va sta în cale, nici măcar inima”. Eroii se ridică din inima furtunii, nu cresc sub ceruri azurii, și asta ți-o va dovedi din plin atât băiatul căruia i-au ucis tatăl și fratele mai mare și i l-au corupt pe cel mai mic, dar și domnitorul temerar al unei țări mici ce a câștigat toate bătăliile, dar a pierdut războiul, precum și prințul trădat, sistematic și cu cruzime, de ai săi.
Raluca Alina Iorga reușește să surprindă ca într-un caleidoscop toate aceste fațete ale unei personalități unice, și nu putem decât să îi fim recunoscătoare că ne-a dăruit un erou.
„Mă căutam printre miile de amintiri, prin clipele frumoase care se stingeau pe măsură ce urâțenia lumii mă îngropa. Și, cu cât încercam mai mult să mă regăsesc, cu atât îmi dădeam seama că poate nu am să aflu niciodată cine sunt”.
A nu se înțelege de aici că nu am rezonat la fel de mult cu Rareș. Dacă voievodul e prea măreț pentru a fi cuprins într-o inimă de muritor, tânărul procuror e exact personajul de care să te îndrăgostești. Chipeș, puternic, drept și inteligent, ascunde o sensibilitate aparte sub fațada dură a omului implacabil al legii, care scufundă traume în muncă asiduă. Nu ai cum să nu-ți dorești să îl îmbrățișezi câtă vreme îl admiri în tăcere!
„Timpul avea să-mi demonstreze că puterea unei dorințe nu cunoaște limite, atunci când trebuie să se îndeplinească. Timpul avea să îmi arate că eu mă născusem de fapt ca să-i fac dreptate lui Vlad al III-lea Basarab Dracula”.
Triada de personaje este completată de Iris. Deși nu mai reține prim planul, ca în „Până la sfârșitul timpului”, tânăra pornită să aducă pace unui dragon e un etalon de curaj, spirit de sacrificiu, blândețe, dragoste și profunzime.
Strălucind în întuneric prin finețea cu care sunt schițate personajele sale, „Dar veșnicia n-are timp” cucerește și cu plasticitatea scenelor. Descrierile călătoriilor călare ale personajelor, surprinderea naturii în toată splendoarea ei, cu munți măreți, pajiști sărutate de razele aurii ale soarelui și păduri seculare de brazi îți vor satisface setea de frumos. Romanul e nu numai o epopee istorică și o poveste emoționantă de dragoste, dar și o scrisoare de iubire adresată muntelui, pădurii, cerului, florei și faunei, de la sclipirile albastre ale florii de Nu-mă-uita reverberate de priviri calde la profilul maiestuos al unui armăsar falnic, venit, la rândul său, peste secole ca să-și întâlnească stăpânul sau, mai bine zis, sufletul pereche.
Toate acestea – și mult mai mult de atât – le vei regăsi în „Dar veșnicia n-are timp”, de Raluca Alina Iorga, romanul unei iubiri de dincolo de timp! Nouă ne-a plăcut mult, abia așteptăm să auzim și părerea ta!
Urmareste-ne pe Google News
