„În ochii albaștri și sticloși se reflectau cei căprui și însuflețiți”
Începem cu un îndemn simplu: trebuie să citești „Jucării”. Romanul semnat de Laura Nureldin o să îți dea fiori pe șira spinării și o să îți absoarbă sufletul în paginile sale. Din fericire, autoarea se dovedește mult mai generoasă decât creațiile sale și promite că, la finalul lecturii, are să îți restituie esența. Și crede-ne când ți-o spunem că, pe măsură ce vei parcurge volumul, te vei bucura de această garanție!
„Jucării” nu se dezminte și își etalează cu onestitate, de la bun început, cărțile pe masă. E gata să ia unul dintre cele mai inofensive și mai nevinovate obiecte, un simbol al copilăriei, și să îl transforme într-un „baubau” cu păr lucios, dinți ca perlele, zâmbet strălucitor, ochi sticloși și mânuțe moi de cârpă care te ating aparent încurajator pe picior.
Dar să nu ne grăbim! Din prima pagină a romanului facem cunoștință cu adorabila Alice, fiica cea mică a lordului și a lui lady Wortham, o copiliță drăgălașă de cinci ani și jumătate care face cumpărături alături de mama sa în cel mai nou și luxos magazin de jucării din Londra, Stogh Toys, acolo unde cele două caută un cadou pentru fratele mai mare al fetiței, Andrew. Firește că micuța dorește propria „tratație” și pune ochii pe o păpușă cu trăsături perfecte și păr blond și lung, care îi recompensează atenția și admirația cu... un zâmbet adevărat. Alice izbucnește în plâns speriată, dar povestea înecată în suspine e pusă de mamă pe seama „imaginației bogate” de copil.
Până la urmă, misiunea e îndeplinită, iar cele două, mămica și fetița alinată, aleg un trenuleț electric pentru fratele mai mare și o păpușă roșcată pentru fetiță. „Pe ea o vreau. Ea e cuminte”, spune peltic micuța, o afirmație cu dublu sens răvășitor. Rămâne de văzut cât de cuminte... Cert e că trenulețul își urmează cursul pe un deal de catifea verde populat cu animăluțe, iar păpușa e botezată Ginger.
Am spus că jucăriile de la Stogh Toys sunt deosebite? Nu o demonstrează numai prețul piperat, pe măsura buzunarelor unui lord, dar și faptul că figurina cocoș își face datoria din prima zi în care intră în posesia noului său stăpân, decizând să trezească întreaga casă cu un cântec matinal „revigorant”. Dacă cocoșul cântă, câinele ține de pază, și o să descoperi curând la ce ne referim.
Pe măsură ce facem cunoștință cu încântătoarea familie Wortham – părinții, Charles și Gwendolyn, sunt tineri și se iubesc, spre deosebire de majoritatea cuplurilor din înalta societate, iar copiii sunt politicoși și totuși isteți, temperamentali și plini de viață –, se vor găsi explicații pentru toate aceste fapte neobișnuite. Când guvernanta copiilor dispare, patronii săi îi pun plecarea pe seama unei idile, iar când prietena din copilărie a lui Gwen, Adele Badbury, se face la rândul său nevăzută, cei mai mulți oftează ușurați că a înghițit-o pământul fiindcă femeia era un caracter nesuferit. Și cu aceste „scuze” solide, cine mai are ochi să vadă noile accesorii din camera copiilor, ce seamănă izbitor celor două femei ce par să se fi topit în neant?
Numai sărmanii Andrew și Alice au ochi pentru nevăzut!
„Nimeni nu auzi ușa care se deschise pe coridorul de sus”
Dincolo de latura de thriller paranormal, „Jucării” excelează prin modul în care surprinde psihologia copiilor. E greu – ba nu, e aproape imposibil – să îngemănezi o carte de copii cu un horror, iar Laurei Nureldin i-a reușit de minune. Copiii săi sună precum copii veritabili din Londra sfârșitului de secol XIX: nu e absolut niciun dezacord cu epoca în exprimarea lor, nicio tușă falsă, și totuși în același timp sunt atât de universal copii că nu ai cum să nu fii impresionat de psihologia fină a autoarei. Alice e sufletul cărții, dar nu te teme, și Andrew e la fel de viu, și împreună asigură peste 50% din succesul romanului. Nu e deloc „de ici, de colo” să creezi personaje-copii autentice și veridice și, fie că se joacă cu trenulețul, că se împung între ei sau colaborează, că interacționează cu oameni și păpuși sau încearcă cu disperare să îi protejeze pe adulții din jur cu acea loialitate înduioșătoare de care numai copiii pot da dovadă, sunt impecabil conturați.
„La urma urmei, nu era nici pe departe prima sau singura dată când ei, copiii, vedeau, simțeau, sau chiar știau ceva ce adulții nici nu puteau bănui. Ceva ce și adulții știuseră pe vremea când erau copii, pe vremea când înțelegeau că lumea se-ntinde mult mai departe de ceea ce puteau cuprinde cu simțurile și de cele scrise în cărți de oameni mari, nu de basme”.
Ce ne-a plăcut cel mai tare e că „Jucării” ne-a făcut să ne simțim din nou copii. Da, ne-a tăiat cheful de a petrece o zi întreagă bucurându-ne de o casă de păpuși migălos creată, dar ne-a aprins acel al șaselea simț al primilor ani de viață, când nu eram „orbiți” de percepțiile superficiale și „înțelegeam” esența. Ajută în acest sens și limbajul, și structura romanului, și caracterizarea personajelor, și scânteia protagoniștilor. Ce e clar însă e că „Jucării” stârnește emoții și e o lectură palpitantă de la un capăt la celălalt! E un clișeu, dar o s-o spunem: n-o poți lăsa din mână.
Strat după strat, acest roman în aparență „lejer” te obligă să meditezi la multe. La ignoranța adultului, la tentația de a pune etichetă inefabilului, la puternicele legături de familie, la dragostea pentru cei de același sânge, la loialitate și curaj. Dacă vrei, îl poți considera și un exemplu de parenting, mai ales prin sublima antiteză creată în ultimele pagini ale romanului (nu dezvăluim nimic, evident!).
Faptul că acest roman e conceput cu o uluitoare grijă e demonstrat și prin alegerile sale lingvistice. Laura Nureldin dă indici prețioși prin numele personajelor. Începem cu cele evidente: Wortham sunt cei care merită (worth, termen în engleză, se traduce prin valoare, merit, preț), nu numai prin prisma statului, dar și a calităților și a principiilor. Ce merită? Asta e cu totul altă discuție, fie că ne referim la un tratament special din partea autoarei sau, poate, la niște jucării deosebite. Mai departe, prietena răutăcioasă și nesuferită a lui Gwendolyn s-a „căpătuit” cu numele atât de intuitiv Badbury (bad – rău, bury – a îngropa). Îți tot dau de gândit aceste „premoniții”, nu?
Și prenumele pot urma aceeași logică: Charles e puternic, dar cumva inaccesibil, Gwendolyn sofisticat și elegant, umanizat prin mult mai jucăușul Gwen, Alice are o rezonanță dulce, inspirând curiozitate și inteligență prin invocarea lui Alice în Țara Minunilor, în vreme ce Andrew evocă la rândul său curaj și masculinitate, fiind perfect ales pentru băiatul mai mare pe punctul de a se maturiza.
Te lăsăm să descoperi singur/ă de unde vine Stogh...
În cele din urmă, nu am putea recomanda mai călduros acest roman! Descoperă-l „pe porțiuni”, detașând formele de fond și fondul de forme, întrezărind țesătura intimă a unei povești care îți va rămâne mult timp de acum încolo în minte și în suflet. Poți achiziționa „Jucării”, romanul semnat de Laura Nureldin din online!
Urmareste-ne pe Google News
