Seria elogiilor la adresa acestei bijuterii a literaturii franceze aproape că nu mai conteneşte: a patra cea mai tradusă carte din lume, cea mai bună operă literară a secolului XX în Franţa şi a patra cel mai bine vândută carte din lume, cu peste 140 de milioane de cărţi achiziţionate, „Micul Prinţ” este opera fundamentală a aviatorului, poetului şi scriitorului Antoine de Saint-Exupéry. Publicată pentru prima dată în 1943, capodopera a fost reabordată de atunci în mod obsedant prin piese de teatru, spectacole de operă şi balet, filme sau realizări TV!
O carte minunată cu suflet de copil…
Se numeşte „Micul prinţ”, ai zărit-o cu siguranţă la secţiunea cărţi pentru copii şi micro-dimensiunile sale te îndeamnă să crezi că este o operă pe care numai prichindeii ar aprecia-o. Nimic mai fals! Deşi una dintre cele mai cunoscute cărţi franțuzești se adresează micuţilor de peste 6 ani, ea rezonează la fel de bine cu sufletul complicat al adulţilor, complex în inocenţa sa adesea asfixiată de porniri mature.
Desigur, nimeni nu a exprimat mai frumos această opinie decât autorul Antoine de Saint-Exupéry. Creaţia sa era, considera el, o carte pentru copii scrisă de adulţi, care putea fi citită pe diferite niveluri, oferind plăcere şi hrană spirituală la orice vârstă. Nu ne credeţi şi consideraţi că autorul a căzut pradă menirii sale esenţiale, aceea de a-şi apăra cu patos opera? Iată ce spuneau criticii de la New York Times, într-una dintre cele mai elogioase reacţii: „Micul prinţ este o fascinantă fabulă pentru adulţi, dar are şi o anumită valoare pentru copiii de 6, 8 şi 10 ani.”
Nu, nu te îndemnăm în rândurile care urmează să renunţi la lecturile tale sofisticate pentru a te distra în compania unei opere pentru copii, ci sperăm să îţi oferim perspectiva unei reflecţii profunde asupra vieţii, prin intermediul unei parabole emoţionante a copilăriei şi maturizării.
Ilustrată de Saint-Exupéry cu schiţe realizate cu propriile sale mâini, „Micul prinţ” îşi întâmpină cititorii evocându-le o situaţie care le poate fi familiară. Naratorul, un aviator al cărui avion se prăbuşise în deşertul Sahara, îşi aminteşte cum primul desen de anvergură al copilăriei sale, înfăţişând un boa care digera un elefant înghiţit, fusese interpretat greşit de toţi adulţii din jurul său drept o pălărie.
Talentul său fiind sufocat de înţelegerea superficială a „celor mari”, eroul nostru meditează cu nostalgie la posibilitatea de a-şi fi ratat cariera de pictor. Tocmai pe când îşi evoca menirea de desenator, el întâlneşte un prinţ venit de pe o altă planetă, un mic asteroid numit B-612, care îi cere să îi schiţeze o oaie. După câteva încercări eşuate, în care mâna practică de adult eşuează să redea viziunea imaginată de un copil, naratorul reuşeşte să satisfacă dorinţa micuţului prinţ, creionând pur şi simplu o cutie sub care era ascunsă oaia. Devenind prieteni, el are privilegiul, în timp ce încearcă să îşi repare avionul, să asculte povestea de viaţă a prinţului.
Băiatul îi povesteşte cu melancolie despre mica sa planetă originară, pe care se ridicau trei vulcani şi câteva plante, unde se ocupa de curăţarea furnalelor şi de smulgerea din pământ a baobabilor, arbori „răi”, cotropitori. Viaţa sa se schimbă în momentul în care descoperă un preafrumos trandafir, pe care ajunge să îl iubească, dar care sfârşeşte prin a-l răni cu superficialitatea sa, determinându-l să plece în explorarea Universului înconjurător.
Până să ajungă pe Pământ, prinţul vizitează alţi 6 asteroizi, ocupaţi de un rege autoritar, care nu domneşte decât asupra unui şoarece indiferent, un bărbat vanitos, care afirmă răspicat că este cel mai frumos locuitor al unei planete goale, un beţiv care bea pentru a uita de ruşine, un om de afaceri care îşi petrece întreaga viaţă numărând stelele infinite şi repetând că le deţine pe toate, un aprinzător de lampă care, din cauza duratei scurte a ciclului solar pe planeta sa, este obligat să pornească lampa la fiecare cinci minute şi un geograf aplecat permanent asupra hărţilor sale, care ignoră frumuseţile naturii, pentru că este mai mult decât un simplu explorator. Acesta din urmă îl sfătuieşte pe prinţ să viziteze Pământul, unde băiatul întâlneşte probabil cel mai iubit personaj al cărţii, o vulpe înţeleaptă, care îi revelează sensul vieţii („Limpede nu vezi decât cu inima. Miezul lucrurilor nu poate fi văzut cu ochii.”) şi un şarpe care îi promite că îl poate trimite înapoi pe micuţul său asteroid.
Prin poveşti cu tâlc spuse pe voce inocentă de copil, care reuşesc să deschidă ochii naratorului spre adevăratele semnificaţii ale vieţii, cei doi protagonişti devin prieteni. Măcinat de dorul pentru frumosul său trandafir rămas singur, micul prinţ este pe cale să ia o decizie grea!
... dar scrisă cu mintea unui adult
Dacă vei citi „Micul prinţ” devorând paginile una câte una, dornică să afli contextul deciziei pe care am amintit-o mai sus, sau dacă îţi aminteşti că parcă ai citit-o cândva, când erai doar un prichindel pe care mama îl obliga să bifeze lecturile obligatorii de la şcoală, şi nu mai ai de gând să te întorci la paginile sale imprimate cu desene puerile, te avertizăm: rişti să pierzi una dintre cele mai emoţionante, frumoase şi triste meditaţii asupra vieţii. Fiecare element din „Micul prinţ” se traduce la nivel alegoric într-o parabolă asupra existenţei. Este o poveste despre mirarea copilăriei şi despre sărăcia viziunii fade a maturităţii, despre singurătate, despre abandon, despre dragoste, despre misterele şi imensitatea lumii.
Însă, înainte de toate, „Micul prinţ” este o poveste autobiografică. Antoine de Saint-Exupéry se dovedeşte atât naratorul prăbuşit cu avionul (aviatorul abia a scăpat cu viaţă dintr-un accident asemănător celui descris în carte), dar şi prinţul venit din alte lumi (prin imaginaţia fecundă, cu o parte de inocenţă nepătată, proaspătă, păstrată din copilărie). Autorul evocă prin opera sa motivul străinului, alienarea şi singurătatea sa: dacă micul prinţ poposeşte pe o planetă ostilă, unde nu înţelege nimic, de Saint-Exupéry era refugiat în America în cel de-al Doilea Război Mondial, fugit din Franţa ocupată de nazişti şi încercând să obţină sprijinul lui Roosevelt.
Însă cele mai preţioase învăţăminte ale operei au legătură cu dragostea! Vulpea (alter egoal uneia dintre amicele scriitorului, Silvia Hamilton Reinhardt) oferă citatul reprezentativ al cărţii, respectiv că numai cu inima putem vedea clar. Dorind să fie domesticită de micul prinţ (simbol al relaţiilor, al stabilităţii sentimentale), vulpea vorbeşte despre responsabilitatea pe care băiatul o are pentru iubitul său trandafir părăsit. La observaţia acestuia, respectiv că frumoasa sa floare nu era deloc specială, fiind asemănătoare altor trandafiri văzuţi pe Pământ (infidelităţile lui de Saint-Exupéry faţă de mult adorata sa soţie Consuelo, alături de care nu putea fi fericit), vulpea are o replică ce le va topi pe romanticele incurabile: floarea sa este unică, specială, tocmai pentru că a fost iubită de el!
Pe lângă sentimentul arzător al dragostei, „Micul prinţ” este şi o parabolă a viziunii superficiale și restrânse a maturităţii. Adulţii nu reuşesc să interpreteze desene, sunt obsedaţi de putere, vanitoşi, supuşi viciilor, ascultând obedienţi ordine pe care nu le înţeleg, dornici să posede fără a avea nicio influenţă asupra a ceea ce au, incapabili să priceapă ceva din secretele vieţii. Iar noi ne întrebăm, incapabile să ne curmăm un tremur instinctiv: oare merităm şi noi dezaprobarea micului prinţ, suntem şi noi responsabile de tristeţea sa?
Dacă nu ai citit încă „Micul prinţ”, lasă-ţi mintea şi sufletul să fie deschise de această viziune emoţionantă, poetică, atât de frumoasă asupra umanităţii!
Citeşte aici şi recenziile noastre la „Portretul lui Dorian Grey” şi la „Pe aripile vântului”!
Urmareste-ne pe Google News
