Aliatul tău de încredere pe timpul verii. Ce nu trebuie să-ți lipsească din casă

Aliatul tău de încredere pe timpul verii. Ce nu trebuie să-ți lipsească din casă

Ramona Jurubita

Ți-ai dorit să scapi de vremea imprevizibilă, de ploile interminabile și de frigul care nu se lăsa dus departe din calea ta? Ei bine, ai primit ce ai vrut! Suntem în toiul verii, dar acum o altă nemulțumire te macină constant, fiindcă disconfortul termic îți îngreunează activitățile de zi cu zi.

Termometrele indică temperaturi tot mai mari, așa că încercăm cu toții să ne ferim de razele puternice ale soarelui. Știm deja că ar fi bine să stăm la umbră sau în casă între orele 11:00 și 16:00, pentru a evita riscurile expunerii la căldură, dar ritmul alert în care trăim nu ne permite de fiecare dată să respectăm recomandările.

Dar ce te faci și dacă ai locuința orientată spre sud și soarele îți bate în geam în fiecare după-amiază fierbinte de vară? Nu te poți baricada în casă, ascuns/ă după draperii întunecate și nici nu poți folosi aparatul de aer condiționat prea mult timp. Deși aerul ventilat pare o soluție de moment, poți întâmpina anumite probleme.

Femeie care se bucură de aerul curat din locuința sa.

Pentru că tehnologia a avansat deja destul de mult, au fost găsite soluții inteligente, care să fie atât în favoarea oamenilor, cât și în favoarea mediului. Cea mai tare invenție menită să îți facă mai ușoare zilele caniculare vine chiar de la Dyson!

Dyson Purifier Cool TP07 îți răcorește căminul și, în același timp, reușește să purifice și cel mai poluat aer dintr-un spațiu închis. Pare ireal și greu de crezut, așa-i? Rămâi alături de noi ca să te convingi că este cât se poate de adevărat!

Modul în care Dyson Purifier Cool TP07 purifică aerul dintr-o încăpere.

Unii oameni cred că un astfel de aparat inteligent este doar un moft și că nu au cu adevărat nevoie de el. Totuși, ar trebui să te gândești la beneficiile pe care le oferă și la raportul calitate-preț. Este un produs accesibil, având în vedere multitudinea de funcții de care dispune.

Aerul din interior este, de multe ori, mai poluat decât aerul de afară, fiindcă nu circulă, iar particulele poluante nu pot fi purtate de curenți. Un filtru de acest gen este absolut necesar pentru persoanele care au dificultăți respiratorii și care se confruntă cu alergii, dar le poate fi de mare ajutor și celor sănătoși, ajutându-i să prevină anumite probleme.

Vrei să știi ce avantaje ai dacă achiziționezi Dyson Purifier Cool TP07? Descoperă tehnologiile integrate în acest purificator:

  • Senzorii inteligenți analizează aerul automat și constant, în timp ce algoritmul unic Dyson verifică datele în fiecare secundă. Acesta diagnostichează poluanții la nivel molecular, afișând rezultatele live, pe ecranul LCD.
  • Filtrul HEPA H13 captează 99,95% din particule de până la 0,1 microni. Un strat de carbon activ elimină, de asemenea, mirosurile și gazele.
  • Doar purificatoarele Dyson au tehnologie Air Multiplier™. Aceasta generează o putere mare de circulație pentru a atrage în aparat chiar și poluanții îndepărtați, proiectând aer purificat în întreaga cameră.
  • Întregul aparat îndeplinește standardul HEPA H13, nu doar filtrul. Așadar, toți poluanții filtrați rămân la interior.

Dyson Purifier Cool TP07

Nu degeaba se spune că Dyson produce întotdeauna cele mai complexe electronice și electrocasnice. Iată câte poate face aliatul tău de încredere pe timpul verii:

  • Detectează și raportează date privind particulele captate, în mod automat;
  • Captează gazele și particulele ultrafine;
  • Purifică întreaga încăpere;
  • Ventilează pe timpul verii;
  • Oscilează până la 350° (oscilația reglabilă proiectează aer purificat în întreaga încăpere)
  • Direcționează aerul prin spatele aparatului, pentru a purifica, fără efectul de răcire pe timp de iarnă.

Ce înseamnă asta? Nu este un dispozitiv pe care îl poți folosi doar într-un singur anotimp. Te poți bucura de condiții optime în orice moment al anului, fiindcă este simplu să oprești ventilația atât de necesară în timpul verii.

În plus, aparatul este ușor de folosit, având în vedere că nu ocupă mult spațiu și nici nu produce zgomot. Este cu 20% mai silențios decât modelul precedent, fiind proiectat acustic pentru a reduce turbulențele.

Nu o să îți vină să crezi, dar poți controla și monitoriza calitatea aerului de oriunde te-ai afla, cu ajutorul aplicației Dyson Link ce poate fi instalată pe telefon! De asemenea, poate fi setat și pe modul nocturn, cel în care monitorizează și purifică aerul folosind cele mai silențioase setări și estompând lumina ecranului.

Dyson Purifier Cool TP0 7 controlat din aplicația Dyson Link instalata pe telefon.

În pachet vei primi o telecomandă curbată și magnetizată pe care o poți păstra pe aparat. Nu trebuie să îți faci nicio grijă, fiindcă nu o vei pierde pe sub canapea sau printre jucăriile copiilor.

În cazul în care te gândeai că va trebui să cureți filtrele, ceea ce poate părea un chin, îți aduc zâmbetul pe buze cu o veste bună: filtrul este rapid și ușor de schimbat, iar înlocuirea optimă a acestuia este posibilă datorită notificărilor automate privind durata de viață afișate pe ecranul LCD sau în aplicația Dyson Link.

Vrei să vii acasă de la muncă și să simți că aerul pe care îl inspiri este curat? Îți dorești să nu mai transpiri de fiecare dată când ieși încins/ă de la duș? Ți-ar plăcea să auzi cum musafirii îți spun „Vai, ce răcoare este la tine!”? Ți s-ar părea minunat să poți găti fără ca aromele preparatelor să se răspândească în toată casa când deschizi ușa de la bucătărie? Nu-i așa că ai vrea să scapi și de mirosurile neplăcute care vin pe gaura de scurgere?

Nu sunt dorințe nerealiste, crede-mă! Cu Dyson Purifier Cool TPO7 te poți bucura de confortul mult visat, în timp ce sănătatea îți este protejată.

Să îți spun un secret în încheiere? În unele momente, pe dyson.com.ro găsești și coduri de reducere, așa că trebuie să accesezi site-ul și să vezi cum poți beneficia de produsul mult dorit la un preț mai mic.

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Aranjarea meselor festive: 7 reguli de etichetă de care să ții cont
Aranjarea meselor festive: 7 reguli de etichetă de care să ții cont
Ce incapere din casa ti se potriveste?
Incepe quiz
Ce incapere din casa ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.