Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

Reconditionarea canapelelor: idei pe care sa le pui in practica

Joi, 21.08.2014
de Alexa Galgau
Canapeaua este una dintre cele mai iubite piese de mobilier din casa, iar multi oameni se atasaza de cea pe care o au in living. Atunci cand aceasta se uzeaza, fie le este greu sa renunte la ea, fie nu au posibilitatea sa o inlocuiasca imediat. In acest caz, nu ramane decat sa incerce sa o aduca cat mai aproape de starea in care era cand era noua.

Asadar, iata cateva sfaturi pentru reconditionarea canapelelor, fie ca este vorba de zgarieturi in husele de piele, de pierderea volumului materialelor de umplutura sau de revopsirea unei huse invechite!

Reconditionarea unei canapele zgariate de pisica

Cei care au ca animal de companie o pisica stiu cu siguranta ca, pe cat de dragalasa este aceasta felina, pe atat de distrugatoare poate fi in anumite momente, in special cand vine vorba despre materialele in care isi poate infige gherutele.

O canapea de piele poate avea mult de "suferit" de pe urma momentelor de joaca ale pisicii. Pentru ca nu poti sa cumperi una noua de fiecare data cand husa este avariata, iata cum poti sa reconditionezi canapeaua ca sa arate ca noua!

1. Cumpara un trimmer facial si asigura-te ca este setat pe cea mai mica intensitate.

2. Foloseste-l pe suprafata afectata a canapelei, pentru a indeparte franjurile de piele. Trebuie sa ai rabdare pentru a netezi complet suprafata, proces care s-ar putea sa dureze cateva minute bune.

3. Mai departe, iti trebuie o solutie pentru curatat pielea pe care sa o aplici cu ajutorul unei bucati de vata in cantitate destul de mare. Aceasta va netezi zona afectata si zgarieturile nu se vor mai vedea cu ochiul liber.

Daca ai o canapea inchisa la culoare (neagra sau maro), poti folosi crema de pantofi pentru a acoperi zgarieturile minore.

Reconditionarea unei canapele care s-a lasat

Canapeaua este adesea cea mai comoda piesa de mobilier din casa. Cui nu ii place sa se afunde in perne moi si sa se relaxeze astfel cateva ore? Din pacate, toate canapelele se lasa dupa o vreme, iar pernele se deformeaza, pierzandu-si din volum.

In loc sa te gandesti sa o inlocuiesti cu una noua, incearca mai intai aceste trucuri de reconditionare, care sunt foarte simple si eficiente:

1. Canapelele moderne au, in general, huse detasabile, asadar, primul pas este sa le scoti si sa le duci la o spalatorie, deoarece masina de spalat de acasa nu le poate curata atat de bine.

2. Daca pernele sunt umplute cu fibra de poliester, pregateste niste saci speciali in care sa pui "puful" corespunzator fiecarei perne, apoi eticheteaza fiecare sac, astfel incat sa poti sa asamblezi totul la loc asa cum a fost. In cazul in care vrei sa mai adaugi material moale inauntru, gasesti in magazinele de bricolaj astfel de umpluturi pentru perne.

3. In cazul pernelor din burete, si acestea, la randul lor, se lasa dupa o vreme. Ceea ce poti sa faci este sa le invelesti intr-unul sau mai multe straturi de pasla. Gasesti acest material la orice mercerie.

4. Pune la loc puful si buretii inveliti in pasla in husele curate, iar canapeaua va fi ca noua.

Reconditionarea unei canapele prin vopsire

Sa zicem ca ai o canapea veche de ani buni, poate cu un model prea incarcat (cum ar fi cele inflorate). Daca nu ai bani sa iti cumperi o canapea noua, nu trebuie sa te resemnezi, pentru ca o poti transforma pe cea veche intr-una moderna, de care vei fi mandra.

Iata pasii pe care trebuie sa ii urmezi:

1. Decide-te ce culoare vrei sa fie noua canapea, apoi cumpara vopsea acrilica speciala de la magazinul de arte plastice, impreuna cu un medium special pentru textile. Proportia pe care o vei folosi este o parte de medium la doua parti de vopsea.

2. Cumpara si un trafalet mic, cu care vei colora husa canapelei.

3. Vopseste canapeaua, avand grija sa colorezi si zonele dintre incretituri, daca exista, si sa nu ratezi nici macar un milimetru. Este o treaba migaloasa, insa merita din plin.

4. Daca ai perne la canapea, poti sa mergi la un croitor care sa te ajute sa confectionezi huse noi, cu modelul si culorile preferate de tine. Daca vrei sa ai o canapea cat mai moderna, opteaza pentru culori contrastante cu vopseaua folosita, iar daca esti curajoasa si iti plac culorile vii, incearca sa combini culori complementare pentru un efect vizual iesit din comun.

Reconditionarea canapelelor poate fi o misiune dificila, insa atunci cand nu stai foarte bine la capitolul financiar, devine o solutie salvatoare. In acelasi timp, te vei putea relaxa in vreme ce ai aceasta activitate atat de placuta, al carei rezultat este o piesa de mobilier cu care te poti mandri.

Afla de aici si cum sa alegi mobila perfecta pentru living!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!