Rețete delicioase
Înapoi la

Ciuperci umplute cu legume sotate, la cuptor

Ciuperci umplute cu legume sotate, la cuptor

Viorica Ghinea, redactor

Cauti o reteta satioasa, gustoasa si sanatoasa? Avem preparatul perfect pentru tine: ciuperci umplute cu legume sotate. Chiar daca esti incepatoare in bucatarie, tot vei reusi sa ii surprinzi intr-un mod placut pe cei dragi cu aceasta reteta.

Afla de ce ingrediente ai nevoie pentru reteta de ciuperci umplute cu legume si care sunt pasii de baza ai prepararii!

Timp de pregatire: 20 de minute
Timp de gatire: 60 de minute
Timp total: 80 de minute
Metoda de preparare: prajire si coacere
Dificultatea retetei:
medie

ciuperci umplute cu legume

Ingrediente pentru ciuperci umplute cu legume

- 4 ciuperci Portobello mari;
- o ceapa mare;
- 2 zucchini;
- 1 ardei gras rosu, copt;
- 4-6 rosii coapte;
- 2-3 catei de usturoi;
- o mana de frunze de spanac;
- doua linguri de ulei de masline;
- oregano;
- fulgi de ardei iute;
- piper proaspat macinat;
- un sfert de cana de pesmet;
- un sfert de cana de parmezan ras;
- un sfert de cana de mozzarella.

Iata cum poti sa prepari ciuperci umplute cu legume sotate, la cuptor

Pune la copt rosiile si ardeiul gras, insa nu le lasa prea mult, ci doar pana le simti mirosul de legume coapte, pentru ca gatirea lor va continua si mai tarziu. Pune putin ulei intr-o tigaie, lasa-l la incins, apoi adauga ceapa tocata marunt. Dupa 3-4 minute, pune zucchini-ul taiat cubulete. Tine pe foc pana acesta incepe sa se inmoaie, apoi adauga rosiile si ardeiul gras. Lasa la gatit cateva minute. Daca ceapa a devenit sticloasa si s-a inmuiat, pune si usturoiul pisat. Introdu in tigaie si frunzele de spanac dupa aproximativ un minut. Redu focul la minim, astfel spanacul nu isi va schimba culoarea.

Porneste cuptorul. Pune hartie de copt intr-o tava si aranjeaza ciupercile spalate si tamponate cu un servetel de hartie. Da tigaia deoparte, apoi adauga si restul de ingrediente, presarand deasupra parmezanul ras. Omogenizeaza compozitia. Imparte totul in patru cantitati egale, dupa care umple fiecare ciuperca. Introdu totul la cuptor pentru 20-30 de minute, apoi scoate tava si adauga o lingurita de mozzarella si mai lasa la gatit inca 10-12 minute, pana cand branza capata o culoare aurie. Timpul de gatire depinde mult si de tipul de aragaz pe care il ai, asa ca ar fi indicat sa mai verifici preparatul din cand in cand.

Inconfundabila aroma a ciupercilor te va ademeni din prima, iar restul ingredientelor nu vor face altceva decat sa imbogateasca gustul preparatului. Pregateste cea mai gustoasa reteta de ciuperci umplute cu legume si vei primi nota zece de la cei dragi.
Articolul urmator
Mușchiulet de porc la cuptor: rețeta perfectă pentru orice anotimp
Mușchiulet de porc la cuptor: rețeta perfectă pentru orice anotimp
Spune-ne ce știi să gătești de la zero și îți spunem cât de bine te descurci în bucătărie
Incepe quiz
Spune-ne ce știi să gătești de la zero și îți spunem cât de bine te descurci în bucătărie

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.6 (6)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.