Pasta de avocado gata in 10 minute

Cuprins
Caracteristici
- Rețete rapide
- Mic-dejun
- Prânz
- Cină
Avocado este un fruct cu un continut bogat in vitaminele B, C, E, K, minerale precum magneziu, fier, cupru, potasiu, acizi grasi Omega 3, proteine si fibre, care aduc organismului numeroase beneficii. Poate fi consumat in salate, in sosuri pentru salate, in budinca sau sub forma de pasta de avocado (cunoscuta si sub denumirea de guacamole). Este ideal mai ales in perioada posturilor.
Descopera, in cele ce urmeaza, cea mai usoara si delicioasa reteta de pasta de avocado!
Ingrediente pentru pasta de avocado
- un avocado mare bine copt;
- zeama de la jumatate de lamaie;
- 2 catei de usturoi sau doua fire de ceapa verde;
- sare si piper;
- 2 linguri de iaurt (se poate renunta la el daca pregatesti pasta de avocado in post, putand fi inlocuit cu 1-2 linguri ulei de masline).
Cum se prepara pasta de avocado
Avocado se curata de coaja, se taie in bucati si se pune in blender. Poate fi zdrobit si manual, cu ajutorul unei furculite. Intrucat oxideaza foarte repede, trebuie adaugata imediat zeama de lamaie. Daca optezi sa il consumi in afara perioadei de post, adauga acum si iaurtul, apoi mixeaza bine compozitia. Daca mananci pasta de avocado in post, in loc de iaurt adauga in blender ulei de masline. In fine, adauga usturoi pisat (sau ceapa verde tocata foarte marunt), sare si piper dupa gust si amesteca bine cu furculita. Se poate servi intins pe felii de paine proaspata sau prajita, la micul-dejun sau ca aperitiv.
Pofta buna!
Obisnuiesti sa consumi pasta de avocado sau preferi sa consumi fructul sub alta forma?


