Reteta de branza fondue cu legume
Cuprins
Gurmanzii adevarati stiu sa aprecieze toate sortimentele minunate de branza care exista pe lumea aceasta si, desigur, sunt absolut incantati sa le incerce preparate sub toate formele. Pentru un iubitor impatimit de branzeturi, exista un aperitiv care intotdeauna se va situa in topul preferintelor sale: branza fondue. Acest sos absolut delicios se prepara intr-un vas special si se mentine cald, pentru ca mai apoi norocosii invitati sa inmoaie in el diferite bunatati, precum legume sau fructe.
Daca ti-am trezit interesul (si pofta), te invitam sa descoperi o reteta simpla de branza fondue, care te va face sa te intrebi de ce nu ai incercat pana acum aceasta revelatie culinara!
Reteta de branza fondue
Inainte de toate, trebuie sa stii ca ai nevoie de un vas special pentru te bucura de fondue, realizat dintr-un material neaderent si cu un sistem de incalzire care mentine branza topita. Poti gasi un astfel de vas la orice magazin cu ustensile pentru bucatarie sau il poti comanda online.
Set fondue 7 piese - 85 RON | Set fondue 8 piese - 292 RON |
Daca ai la indemana acest pretios obiect, poti sa iti savurezi unul dintre cele mai rafinate aperitive, branza fondue!
Ingrediente:
- 1 catel de usturoi, taiat longitudinal;
- o cana de vin alb sec;
- 1 lingura de amidon de porumb;
- 500 g de branza Emmental, data pe razatoare;
- 500 g de branza Gruyere, data pe razatoare.
Mod de preparare:
1. Ia usturoiul si freaca peretii unei cratite medii cu el, apoi arunca resturile.
2. Toarna vinul in vas si adu-l aproape de punctul de fierbere, pe foc mediu.
3. Amesteca amidonul de porumb cu doua linguri de apa sau de vin.
4. Adauga treptat branza in vas si amesteca constant, dar nu cu miscari circulare, ci cu miscari in zig-zag, pentru ca aceasta sa nu se transforme in cocoloase. In momentul cand branza este complet topita si aproape de punctul de fierbere (dar nu trebuie niciodata lasata sa dea in clocot), se adauga amidonul amestecat din nou inainte si se imbina cu crema din vas.
5. Lasa crema fondue sa se ingroase pe foc mediu timp de 5-8 minute, apoi, cand este gata, toarn-o in vasul de fondue asezat peste flacara speciala, pentru a mentine consistenta cremei.
Iata cateva idei de alimente care pot fi inmuiate in branza fondue:
- cubulete de paine frantuzeasca sau crutoane;
- bucatele de mere sau pere;
- cartofi copti;
- ardei rosu taiat julienne;
- buchetele de broccoli blansate;
- ciuperci sotate (champignon, Shiitake, Portobello etc);
- rosii cherry;
- bucatele de anghinare.
Afla de aici si ce vin sa bei la diferite feluri de branzeturi!
Branza fondue este un aperitiv care, odata incercat, poate deveni una dintre optiunile tale preferate de gustari si delectari pe care le poti savura cu cei dragi.
Ai devenit o fana inraita a retetelor de fondue? Incearca sa prepari acest desert delicios cu ciocolata fondue si fructe!