Secretul Corneliei Rednic pentru cele mai pufoase gogoși. „Se face maiaua din laptele călduț"
- Timp de gătire:
- 15-30 minute
- Porții:
- 8-10 porții
- Dificultate:
- Rețete ușoare
- Modalitate de preparare:
- Rețete la tigaie
Caracteristici
Cornelia Rednic nu mai are nevoie de nicio prezentare atunci când vine vorba despre autenticitate, naturalețe și legătura profundă cu tradițiile românești. Alături de soțul ei, Lupu Rednic, artista a construit nu doar o carieră solidă în muzica populară, ci și o relație sinceră cu publicul, care o urmărește cu drag inclusiv dincolo de scenă.
Un platou de gogoși pufoase, ca „la mama acasă”
De această dată, Cornelia Rednic a cucerit internetul nu cu o doină sau o horă, ci cu… un platou de gogoși pufoase, exact ca „la mama acasă”.
Recent, Cornelia Rednic, în vârstă de 50 de ani, a publicat pe rețelele sociale una dintre acele rețete simple, dar pline de suflet, care trezesc instant amintiri din copilărie.
„Gogoși! 🙈❤️ Nu am făcut demult și îmi era dor… Sper să faceți rețeta!”, a scris Cornelia Rednic pe Facebook, iar reacțiile nu au întârziat să apară.
Rețeta postată de artistă pe rețelele sociale a strâns rapid mii de aprecieri și sute de comentarii, iar urmăritoarele au felicitat-o pentru abilitățile de gospodină pe care le are. Află și tu cum poți face gogoși pufoase ca ale Corneliei Rednic!
Care este secretul gogoșilor pufoase ale Corneliei Rednic
Într-o perioadă în care rețetele sofisticate domină mediul online, Cornelia Rednic revine la esență. Secretul ei? O maia făcută „ca la carte”, din lapte călduț, drojdie proaspătă și răbdare. Artista explică rețeta pas cu pas, fără artificii inutile, demonstrând că talentul ei nu se oprește la muzică, ci se regăsește și în bucătărie.
Ingrediente pentru gogoși pufoase ca ale Corneliei Rednic
- 1 kg făină
- 50 g drojdie proaspătă
- 2 linguri zahar
- 200 ml lapte cald
- 80 g unt moale
- 30 ml ulei
- 3 ouă
- 300-400 ml apă caldă
- Puțină sare
- Zahăr vanilat
- Coajă de lămâie
Rețeta pentru gogoși pufoase ca ale Corneliei Rednic
- Se face maiaua din laptele călduț, drojdia, zahărul și 2 linguri de făină.
- După ce a crescut, puneți ingredientele în bolul cu făina și începeți să frământați adăugând apă caldă din când în când (aprox300 - 400ml).
- Lăsați la dospit, apoi întindeți aluatul, dați formă de gogoși și le faceți în uleiul încălzit la foc mediu spre mare.
- Pudrați cu zahăr doar când s-au răcit.
Cornelia Rednic postează des rețete de prăjituri pe rețelele sociale
Cornelia Rednic postează des rețete de prăjituri pe rețelele sociale și a ajuns astfel una dintre cele mai apreciate gospodine din toată țara. Multe dintre fanele sale îi urmează sfaturile și îi scriu comentarii frumoase după ce încearcă prăjiturile văzute la ea.
La fel s-a întâmplat și după ce a publicat rețeta de gogoși, când multe femei i-au scris că vor încerca să țină cont de secretul ei.
„O să fac cât de repede...am salvat rețeta. Mulțumesc!”, „Arată demențial de bine, felicitări și poftă bună la gogoși!”, „Yummy! Ce bine arată!”, „Foarte talentată și la gătit!”, „Ce bine arată! Și cred ca sunt foarte gustoase! S-aveți poftă!” - sunt doar câteva dintre comentariile primite de Cornelia Rednic pe Facebook și Instagram.
Dincolo de aluat și ingrediente, Cornelia Rednic oferă, de fapt, o lecție de simplitate. Într-o lume grăbită, ea ne reamintește că bucuria poate veni dintr-o tigaie încinsă, dintr-un aluat crescut frumos și dintr-un zâmbet împărtășit cu cei de acasă. Așa se explică de ce publicul o urmărește cu atâta drag și de ce fiecare postare devine rapid virală.