Învață să faci lapte prăjit! Este un deliciu!

Timp de gătire:
Peste 60 minute
Dificultate:
Rețete ușoare
Modalitate de preparare:
Rețete la tigaie
Învață să faci lapte prăjit! Este un deliciu!
Viorica Ghinea, redactor
Vineri, 10.06.2016

Cuprins

Caracteristici

Laptele prăjit (leche frita) este un desert spaniol destul de popular și interesant. Pe cât sună de ciudat denumirea lui, pe atât este combinația de gustoasă.  Iar vestea bună este că nu ai nevoie de multe ingrediente ori de proceduri sofisticate pentru a-l prepara.

Trebuie să te bucuri și tu de farmecul lui! Invață să prepari lapte prăjit!

 Ingrediente necesare pentru lapte prăjit

 - un litru de lapte;

- 200 g de zahăr (dacă îți place mai dulce, mai adaugă câteva linguri);

- 150 g de amidon alimentar de porumb;

- două ouă;

- coajă rasă de citrice;

- un baton de scorțișoară (opțional);

- câteva linguri de făină;

- ulei.

 Cum prepari lapte prăjit

Decojește o lămâie și o portocală, apoi preasară coaja lor în 900 ml de lapte, pe care îl vei pune la fiert. Dacă îți place scorțișoara, pune și un baton în acest amestec. După ce se mai încălzește laptele puțin, adaugă zahărul tos.

Între timp, combină într-un castron laptele rămas cu amidonul. Amestecă până se omogenizează compoziția. După aceea, toarnă acest amestec peste laptele pus la fiert și mai lasă compoziția pe foc până începe să se îngroașe.

La final, toarnă amestecul obținut într-un vas, de preferat unul dreptughiular, și lasă-l la răcit. Dacă vrei să se întărească mai bine, introdu-l în frigider. Lasă-l acolo timp de câteva ore ori chiar peste noapte. Următorul pas este să tai acel amestec în cuburi sau dreptunghiuri, în funcție de preferințe.

Sparge ouăle într-un castron și pune câteva liguri de făină într-o farfurie. Ia fiecare cub în parte și dă-l prin făină pe toate părțile, apoi prin ou. Pune uleiul la încins între timp, apoi lasă la prăjit cuburile. Astfel vei obține lapte prăjit!

Ca să elimini excesul de ulei, scoate cuburile pe un șervețel de hârtie. Opțional, le poți presăra cu zahăr pudră ori cu scorțișoară. De asemenea, bucățile de lapte prăjit pot fi servite și cu fructe proaspete. Încearcă cu unele de sezon! Afine, zmeură ori vișine.

Delectează-te și tu cu lapte prăjit! Nu vei fi dezamăgită de acest desert spaniol.

Vezi si
Ciocolata albă: 3 motive să o alegi
Ciocolata albă: 3 motive să o alegi
Raluca Margean | Vineri, 10.06.2016
Cea mai bună rețetă de sos caramel
Cea mai bună rețetă de sos caramel
Raluca Margean | Vineri, 10.06.2016
Articolul urmator »
Cum faci acasă cea mai sănătoasă rețetă de tofu
Cum faci acasă cea mai sănătoasă rețetă de tofu
Raluca Margean | Duminică, 26.05.2024
Incepe quiz
Ce greseli faci in pat?
Ce greseli faci in pat?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.1 (14)
Alte subiecte care te-ar putea interesa
Cea mai bună cremă de vanilie cu unt
Andreea Baluteanu | Vineri, 19.07.2024

Ne găsești pe