Rețete delicioase
Înapoi la
Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

Ostropel de porc: rețeta clasică pentru un preparat 100% românesc

Vineri, 31.07.2020
Timp de gătire:
45-60 minute
Porții:
4-6 porții
Modalitate de preparare:
Rețete la tigaie
Calorii:
500
Ostropel de porc: rețeta clasică pentru un preparat 100% românesc

Caracteristici

Ostropelul de porc este delicios și pe deasupra, se pregătește foarte ușor. Sunt mai multe moduri de a găti acest fel de mâncare, dar majoritatea rețetelor folosesc în principal sos de roșii și usturoi. Iată câteva modalități de preparare a ostropelului de porc ca la bunica acasă!

Ostropel din carne de porc

Aceasta este o rețetă foarte simplă și gustoasă, cu sos de roșii și ingredientul minune, usturoi. Iată ce ușor se prepară:

Ingrediente:

  • 500 g pulpă de porc
  • 1 kg roșii bine coapte
  • 1 ceapă
  • căței de usturoi mărunțiți
  • 1 lingură paste de tomate
  • 1 legătură de pătrunjel
  • 1 linguriță de busuioc
  • 1 linguriță de zahăr (opțional)
  • 1 linguriță de sare și una de piper
  • ulei

Mod de preparare:

  1. Pune ceapa într-o tigaie încinsă în ulei și las-o câteva secunde să se călească, apoi adaugă carnea. Amestecă carnea până se frăgezește (devine albă), apoi adaugă 2 cești de apă, pune capacul și las-o să fiarbă.
  2. În tot acest timp, taie roțiile pe jumătate, apoi dă-le pe răzătoarea mică până ajungi la coajă (pe aceasta o îndepărtezi). 
  3. Adaugă în bolul cu roții usturoiul mărunțit, sarea, piperul și busuiocul uscat și amestecă sosul să prindă toate aromele. 
  4. Când carnea este gata, adaugă peste ea sosul de roșii astfel preparat. 
  5. Lasă sosul să fiarbă timp de aproximativ 10 minute, apoi adaugă și sosul de tomate ca tot amestecul să fie mai consistent. Mai lasă încă 10 minute la fiert, stinge focul, adaugă zahărul (opțional) și amestecă. 
  6. Oprește focul, adaugă pătrunjelul proaspăt pe deasupra și servește mâncarea cu piure sau mămăligă. Poftă bună! 

Sos pentru ostropel de porc cu usturoi: rețetă ardelenească 

Rețeta ardelenească folosește făină în sos, pentru ca acesta să fie mai consistent. Iată cum se procedează: 

Ingrediente:

  • 1.5 kg de pulpă de porc tăiată în bucăți
  • 1 ceapă mare tocată
  • 250 ml de suc de roșii proaspete
  • 1 căpățână mare de usturoi pisat
  • 1 lingură de făină sau amidon
  • 1 linguriță pastă de gogoșari
  • sare și piper după gust
  • ulei
  • aproximativ 500 ml de apă fierbinte

Mod de preparare:

  1. Pune ceapa într-o tigaie încinsă în ulei, adaugă 1 linguriță de usturoi pisat și sarea și lasă-le puțin să se călească, apoi adaugă pasta de gogoșari și amestecă.
  2. Adaugă bucățile de carne și lasă-le timp de 5 minute să prindă aromele. Apoi adaugă 250 de ml de apă fierbinte și lasă carnea să fiarbă la foc mediu (aproximativ jumătate de oră).
  3. Separat, amestecă făina cu restul de apă (care s-a răcit), apoi adaugă sucul de roșii.
  4. Pune sosul astfel preparat peste carnea fiartă, amestecă și lasă-l să fiarbă încă aproximativ 5 minute.
  5. Adaugă sare și piper după gust, restul de usturoi și mai lasă totul un minut pe foc.
  6. Oprește focul, adaugă pătrunjelul proaspăt pe deasupra și servește mâncarea cu piure sau mămăligă. Poftă bună!    

Ostropel de porc cu paste și sos de roșii

Dacă îți plac pastele, atunci îți recomandăm această rețetă delicioasă de ostropel de porc cu spaghete și sos de roșii.

Ingrediente:

  • 1 kg carne de porc
  • 1/2 pachet de spaghete
  • 1 kg de roșii
  • 2-3 căței de usturoi tăiați felii
  • condimente după gust (sare și piper, boia, busuioc, ardei iute, mărar proaspăt)

Mod de preparare:

  1. Taie carnea în bucăți mici și pune-le la prăjit într-o tigaie încinsă cu ulei. Adaugă sare și piper după gust, amestecă ca să nu se prindă și las-o până ce se frăgezește bine. În timp ce se călește pune apa cu sare la fiert pentru spaghete.
  2. Adaugă usturoiul feliat peste carne și amestecă bine. Separat, când apa de la spaghetele a început să fiarbă , adaugă pastele și lasă-le aproximativ 10 minute. 
  3. Decojește roșiile, taie-le foarte mărunt, apoi adaugă-le peste carne. Lasă să se fiarbă încă 10-15 minute, apoi adaugă boia de ardei dulce, ardeiul iute tăiat bucățele foarte mici și mărarul proaspăt tocat. 
  4. Amestecă încă câteva minute și servește ostropelul alături de spaghetele fierte și scurse de apă. Poftă bună!

Ostropel de porc cu vin

ostropel-de-porc-farfurie-cu-mancare

La fierbere, vinul își pierde alcoolul și sulfiții, rămând doar aroma. Vinul frăgezește carnea de porc și-i oferă un gust deosebit, așadar merită să încerci și tu această rețetă.

Ingrediente:

  • 500 gr carne de porc
  • 400 de ml sos de roșii
  • 100 ml vin roșu (sec sau demisec, după preferințe)
  • 4 cătei de usturoi pisat
  • 1 lingurița oțet balsamic
  • 1-2 fire cimbru
  • 1 linguriță zahăr
  • 1 lingură de unt
  • pătrunjel verde
  • ulei, sare și piper

Mod de preparare:

  1. Taie carnea în bucăți mici și pune-o la prăjit într-o tigaie cu ulei încins.
  2. După ce s-a rumenit bine, adăugă usturoiul pisat și călește câteva secunde.
  3. Adaugă sucul de roșii, vinul, oțetul balsamic, zahărul și 50 ml de apă, condimentează cu sare, piper și adaugă crenguța întreagă de cimbru. 
  4. Pune capacul, dă focul mic și fierbe timp de aproximativ 50-60 de minute sau până când carnea este fiartă bine. 
  5. Scoate cimbrul, adaugă untul și amestecă până acesta se topește.  
  6. Oprește focul, adaugă pătrunjelul verde și servește deliciosul preparat.

Ostropel de porc: garnitura pentru piure

În mod obișnuit, garnitura pentru ostropel este piureul de cartofi sau mămăliga. Dacă vrei să afli cum să faci o mămăligă gustoasă, citește articolul Rețetă de mămăligă: cum o faci ca la bunica acasă. În schimb, pentru piure, îți oferim mai jos o rețetă de piure de cartofi absolut delicios, iată cum să-l pregătești ca să-ți iasă bine:

Ingrediente:

  • 650 de grame cartofi albi (în jur de 6  bucăți de cartofi)
  • 330 ml lapte gras
  • 50 de grame de unt gras la temperatura camerei
  • sare

Mod de preparare:

  1. Curăță cartofii de coajă, spală-i și taie-i în cuburi de mărimi diferite. 
  2. Fierbe cartofii în lapte ca să absoarbă cât mai multă aromă și adaugă mai multă sare. Laptele se pune cât să acopere cartofii, iar focul trebui dat încet. Ai grijă să nu dea în foc și amestecă din când în când.
  3. Când sunt fierți, mărunțește cartofii cu mixerul sau cu presa de mână până se obține o pastă consistentă. După ce ai consistența dorită, adaugă unt și sare după gust și gata, garnitura este pufoasă și cremoasă! 

Sos cu carne de porc

ostropel-de-porc-farfurie-apetisanta-de-mancare

Un alt sos perfect pentru ostropelul de porc este cu ceapă și morcovi. Iată cât de repede se prepară:

Ingrediente:

  • 500 g pulpă de porc
  • 2 ardei grași
  • 1 ceapa
  • 2 morcovi
  • 100 g carne afumată
  • 8 roșii
  • 5 căței usturoi
  • sare și piper după gust
  • leuștean
  • boia de ardei dulce

Mod de preparare:

  1. Taie carnea de porc bucăți mai mici și pune-o la fiert în apă cu sare. Scoate spuma de fiecare dată când este necesar. 
  2. Între timp, spală și curăță legumele. Taie ceapa mărunt, ardeii cubulețe, iar morcovul felii.
  3. Decojește roșiile și apoi toacă-le mărunt sau dă-le prin robotul de bucătărie,apoi adaugă peste ele usturoiul. Amestecă sosul de roșii astfel obținut.
  4. Călește ceapa într-o cratiță încinsă în ulei, adaugă morcovul și ardeii și lasă-le să se călească puțin împreună. Adaugă apoi carnea, roșiile și o cană din apa în care ai fiert carnea.
  5. Când începe să fiarbă adaugă și carnea afumată, condimentele și lasă să fiarbă la foc mic până se îngroașă sosul.
  6. Înainte cu 5 minute de a opri focul adaugă leușteanul tocat mărunt. Amestecă și gata, ostropelul este gata!

Citește și: 

Retete pentru friptura de porc pe placul barbatilor: cotlete cu bere

Încearcă două rețete delicioase de friptură de porc la tigaie

Surse foto: iStock.com

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!