Rețete delicioase
Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

Uită de crenvurştii din magazine. Învaţă să îi faci acasă!

Sâmbătă, 14.07.2018
de Andreea Baluteanu
Modalitate de preparare:
Fierbere
Uită de crenvurştii din magazine. Învaţă să îi faci acasă!

Caracteristici

După ce am aflat câte E-uri înfricoșătoare conţin crenvurştii din comerţ, parcă ne-a pierit cu totul pofta de ei. Dat fiind faptul că specialiştii ne avertizează că reprezintă unul dintre cele mai dăunătoare mezeluri de pe piaţă, ne-am promis că nu vom mai cumpăra niciodată acest amestec dezagreabil, în care procentul de carne este minim.

Dar asta nu înseamnă că nu mai avem voie să mâncăm crenvurşti niciodată! Ca tot ce e gustos, şi crenvurştii au fost iniţial un preparat cât se poate de inofensiv, condimentat şi delicios, până când au început să fie produşi în masă, la cele mai mici preţuri şi cu cele mai nocive ingrediente. Noi facem din nou lumină în universul gastronomiei şi îţi propunem azi o reţetă absolut delicioasă de crenvurşti de casă!

Crenvurştii de casă: reţeta care îţi reaprinde dragostea pentru mezeluri

Reţeta de origine germană a crenvurştilor de casă nu e deloc atât de complicată precum pare. Fiind vorba doar despre un mix de carne şi de condimente, nu îţi va lua mai mult de o oră să îi pregăteşti. Da, ştim: de acelaşi interval aveam nevoie pentru a da o fugă la supermarket şi a cumpăra o porţie de crenvurşti, aşa că suntem cum nu se poate mai fericite!

crenvurşti de casă cu verdeţuri

Ceea ce trebuie să ştii, înainte de a te apuca să prepari crenvurştii de casă, este că trebuie să faci o vizită la măcelărie. E locul din care noi te sfătuim să îţi achiziţionezi de obicei carnea, dar acum e şi mai important, pentru că vei avea nevoie de maţe de oaie pentru reţeta noastră. Am spus că îţi recomandăm un preparat natural şi exact aşa vom face!

Iată care sunt ingredientele de care ai nevoie pentru reţeta de crenvurşti de casă!

  • aproximativ 1 metru de maţe de oaie
  • 450 de grame de carne macră de porc tăiată cuburi
  • 350 de grame de carne de vită slabă tăiată cuburi
  • 100 de grame de slănină de porc tăiată cuburi
  • un sfert de cană de ceapă mărunţită fin
  • un căţel de usturoi mărunţit fin
  • o linguriţă de coriandru
  • un sfert de linguriţă de măghiran
  • un sfert de linguriţă de nucşoară
  • o jumătate de linguriţă de muştar măcinat
  • o linguriţă de boia dulce
  • o linguriţă de piper alb proaspăt măcinat
  • un albuş
  • o lingură și jumătate de zahăr
  • o linguriţă de sare (sau după gust)
  • un sfert de cană de lapte

Modalitate de preparare:

  1. Începe prin a pregăti maţele pentru crenvurştii de casă. Clăteşte-le sub un jet de apă rece şi apoi înmoaie-le pentru 30 de minute într-un bol cu apă rece.
  2. Lasă din nou apa să curgă peste maţe. Trece unul dintre capetele maţului peste robinet şi dă drumul la apă, astfel încât să te asiguri că scapi de orice urmă de sare. Acest pas te va ajuta să descoperi şi dacă există vreun orificiu în maţ.
  3. Pune din nou maţul în apă, cât să îl acopere, şi adaugă câte o lingură de oţet la fiecare cană de apă. Astfel, maţul va deveni mai moale şi mai transparent, iar crenvurştii tăi de casă vor arăta exact ca la magazin. Înainte de a-l folosi, clăteşte din nou maţul şi usucă-l.
  4. Între timp, amestecă într-un robot de bucătărie ceapa, usturoiul, coriandrul, măghiranul, nucşoara, seminţele de muştar şi boiaua dulce, apoi adaugă piperul, albuşul, sarea, zahărul şi laptele. Asigură-te că mixul e perfect amestecat.
  5. Dă prin maşina de tocat cu sită mică cele trei tipuri de carne: de vită, de porc şi slănina, fiecare separat. Combină-le şi apoi toacă-le din nou mărunt, împreună. Dacă nu ai sită fină, foloseşte de două ori sita medie.
  6. Mixează toate ingredientele pentru crenvurştii de casă la un loc, cu mâinile ude, pentru a evita să ţi se lipească mixul de degete.
  7. Pune la frigider pentru 30 de minute şi apoi dă iar prin maşina de tocat (da, ai nevoie de un preparat ultrafin). Introdu această pastă în maţe, formând crenvurşti de circa 15-20 de centimetri lungime. Nu îi tăia încă şi pune-i la fiert pe foc mic, într-o oală, timp de 20 de minute. Transferă apoi minunăţiile tale de mezeluri de casă în apă rece cu gheaţă şi lasă-le încă 35-40 de minute, până ce s-au „răcorit” complet. Scurge apa, usucă-i şi pune-i la frigider, unde te vor aştepta cuminţi pentru o săptămână. Nu te sfii nici să îi congelezi, dacă e cazul.

Crenvurştii de casă pot fi apoi consumaţi pe post de hot-dog, în chifle pe care îţi sugerăm să le pregăteşti tot acasă, sau cu legume proaspete, pentru un preparat mai sănătos. Nu e aşa că acum e mai simplu ca niciodată să renunţi la mezelurile pline de E-uri din comerţ?

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.6 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!