"Vă pupă mamaia!" Cel mai bun pandișpan cu prune, după rețeta bunicii Gherghina

Dificultate:
Rețete ușoare
Rețete deosebite
Modalitate de preparare:
Retețe la cuptor
"Vă pupă mamaia!" Cel mai bun pandișpan cu prune, după rețeta bunicii Gherghina
Ramona Jurubita
Vineri, 08.11.2024

Prunele sunt vedetele toamnei, iar un pandișpan cu aceste fructe delicioase este numai bun de savurat în anotimpul frunzelor arămii. Din fericire, acest desert delicios poate fi preparat în orice sezon, dacă avem de unde să procurăm prunele. Bunica Gherghina de pe TikTok a pus la dispoziția tuturor celor care o urmăresc o rețetă simplă, din care iese un pandișpan gustos și pufos! Vezi și tu cum se face!

Caracteristici

„Vă pupă mamaia! Astăzi vreau să vă încânt cu o nouă rețetă - pandișpan cu prune. Ca să vă rămân în amintire, vă face mamaia tot felul de rețete.”, a mărturisit bunica Gherghina pe TikTok, iar apoi a început să explice pașii simpli pentru obținerea celui mai bun pandișpan cu prune.

Nu rata una dintre cele mai iubite rețete ale bunicii Gherghina, în vârstă de 75 de ani!

Ingredientele necesare pentru pandișpanul cu prune al bunicii Gherghina

  • 1 kg de prune;
  • 20 de linguri de făină;
  • 20 de linguri de zahăr;
  • 5 ouă;
  • 20 de linguri de ulei;
  • 20 de linguri de lapte;
  • un plic de zahăr vanilat;
  • un plic de amoniac;
  • puțin oțet pentru stins amoniacul;
  • puțin zahăr brun pentru presărat pe deasupra (opțional).

Modul de preparare:

  1. Primul pas este tăiatul fructelor. Jumătate de kilogram de prune se taie în cubulețe, iar cealaltă jumătate se taie în sferturi.
  2. Se pun toate ingredientele într-un bol: făina, zahărul, ouăle, uleiul, laptele, bicarbonatul, zahărul vanilat, amoniacul.
  3. Se adaugă jumătatea de prune tăiate în cubulețe.
  4. Se amestecă totul foarte bine până când se formează o compoziție omogenă.
  5. Se toarnă compoziția într-o tavă tapetată cu hârtie de copt.
  6. Se așază prunele tăiate în sferturi pe deasupra.
  7. Se presară zahăr brun peste compoziție și peste prunele de deasupra (pas opțional).
  8. Tava se pune în cuptor, la 180 de grade, până când se întărește bine sau, altfel spus, până când prinde o crustă aurie.
  9. Pandișpanul se taie când este complet răcit.

„Așa trebuie să fie când îl scoateți din cuptor. Să fie auriu pe deasupra. Atenție! Să aveți grijă să îl tăiați rece!”, au fost sfaturile oferite de bunica Gherghina în încheierea videoclipului postat pe TikTok.

@bunica.gherghina Pandișpan cu prune👵🏻❤️ #foryou❤️ #pandișpancuprune #bunicagherghina #romania🇷🇴 #teleorman #cake #prăjitură ♬ sunet original - Bunica Gherghina🍩

 

Simpatica bătrânică din județul Teleorman este cunoscută publicului larg și datorită apariției sale la diverse emisiuni TV de divertisment sau culinare. Nu mulți știu, dar bunica Gherghina a participat inclusiv la „Chefi la Cuțite”. În fața foștilor jurați, Bunica Gherghina s-a prezentat cu bătuta cu brânză, o rețetă devenită virală și pe TikTok.

Plăcintă de post cu varză, după rețeta lui chef Sorin Bontea. Care este secretul

Surse foto: Instagram

Surse articol: RomaniatvTiktokKfetele

Articolul urmator »
Macrou marinat: rețeta ușoară și delicioasă
Macrou marinat: rețeta ușoară și delicioasă
Andreea Baluteanu | Miercuri, 19.06.2024
Incepe quiz
La ce e creierul tău cel mai bun?
La ce e creierul tău cel mai bun?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Alte subiecte care te-ar putea interesa
Maioneză la blender: cea mai rapidă rețetă
Raluca Margean | Luni, 24.06.2024
Cum faci acasă cea mai sănătoasă rețetă de tofu
Raluca Margean | Duminică, 26.05.2024
Cea mai bună rețetă de sos caramel
Raluca Margean | Joi, 13.06.2024

Ne găsești pe