3 greșeli uriașe pe care le faci atunci când manifești pentru întâlnirea sufletului pereche

Deși cuvântul „greșeală” nu este un cuvânt potrivit pentru a-l folosi atunci când vorbim despre manifestare, există 3 caracteristici comune pe care le întâlnim la toți cei care se lovesc de probleme atunci când își caută sufletul pereche. La urma urmei, ca majoritatea lucrurilor în viață, succesul vine atunci când găsim un ritm care ni se potrivește, nu când urmăm planul celorlalți, dar totuși există câteva „reguli generale”, să le spunem, care trebuie urmate pentru a atrage persoana potrivită lângă tine.
Greșelile pe care majoritatea le comit ne pot pune pe gânduri, sau cel puțin ar trebui să o facă. Așa că, haide să învățăm din ele, nu contează dacă sunt ale noastre sau ale celorlalți, important este să le asimilăm lecțiile.
Uneori, tinzi să te străduiești prea tare, tocmai de aceea nimic nu iese așa cum îți dorești. Ideea este să fii cât mai clar/ă, mai deschis/ă și mai binevoitor/binevoitoare pentru a putea atrage sufletul pereche. Cu siguranță îți dorești să ai lângă tine o persoană care să împărtășească aceleași valori, principii sau stil de viață ca și al tău, dar unele greșeli te pot devia de la drum.
Așa că, haide să vedem împreună care sunt aceste „greșeli” pe care trebuie să le eviți și care sunt „regulile” pe care să le pui în practică pentru a-ți găsi sufletul pereche.
Cele mai bune sfaturi despre relații amoroase pe care nu ți le-a dat nimeni până acum
Ești mult prea specific/ă
Atunci când cauți sufletul pereche, este important să ai o idee despre ceea ce îți dorești de la un partener. Cu toate acestea, a fi prea specific/ă îți poate limita opțiunile și te poate împiedica să întâlnești pe cineva care ar putea fi perfect/ă pentru tine, dar care nu se potrivește criteriilor setate de la început.
De exemplu, dacă ești fixat/ă pe o anumită înălțime, culoare a părului sau profesie, ai putea trece cu vederea pe cineva care posedă toate celelalte calități pe care le dorești la un iubit/o iubită, dar care nu se potrivește cu aceste cerințe specifice. Universul încearcă să ți le livreze, dar tu rămâi setat/ă pe acele criterii pe care ți le-ai pus în minte de la început și de care nu mai scapi.
În loc să fii prea specific/ă, concentrează-te pe calitățile care contează cel mai mult pentru tine la un partener. Gândește-te la valorile, credințele și trăsăturile care sunt importante pentru tine într-o relație. Atunci când te concentrezi pe aceste calități, vei fi mai deschis/ă către o gamă mai largă de potențiali parteneri și astfel îți crești șansele de a găsi pe cineva care rezonează cu adevărat cu tine.
Nu depui niciun fel de efort
Să-ți manifești (atragi) sufletul pereche nu înseamnă doar să-ți vizualizezi partenerul perfect și să aștepți ca acesta să bată la ușa ta. Trebuie să te întâlnești cu Universul la jumătatea drumului, acționând și punându-te în mișcare. Acest lucru înseamnă să fii deschis/ă la experiențe, să încerci lucruri noi și să cauți în mod activ oportunități de a cunoaște oameni.
O modalitate de a acționa este prin situații sociale în care poți cunoaște oameni noi care îți împărtășesc interesele și valorile. Ai putea să te alături unui club sau grup, să încerci întâlnirile online sau să participi la evenimente care se aliniază cu pasiunile și hobbyurile tale. Acționând și cunoscând oameni noi, îți crești șansele de a găsi pe cineva care să fie potrivit pentru tine.
Nu vei găsi o iubire perfectă, dar uite cum se simte când găsești o iubire adevărată
Nu ești energia pe care vrei să o atragi
Energia pe care o emiți în lume este energia pe care o atragi înapoi la tine. Dacă ești o persoană negativistă, disperată sau temătoare și manifești aceste emoții în căutarea sufletului tău pereche, această energie se va reflecta în persoanele și situațiile pe care le atragi. Pe de altă parte, dacă te concentrezi să fii optimistă/ă, încrezător/încrezătoare și fericit/ă, vei atrage în mod natural oameni care sunt, de asemenea, optimiști, încrezători și fericiți.
O modalitate de a cultiva energia pozitivă este să te concentrezi pe propria creștere și pe dezvoltare personală. Umple-ți zilele cu lucruri care îți aduc bucurie, care te luminează. Atunci când ești fericit/ă și împlinit/ă în propria viață, vei atrage în mod natural oameni care împărtășesc aceleași calități pozitive.
La acest punct am ales să mai adăugăm o mică regulă: analizează valorile și calitățile pe care le dorești la sufletul tău pereche și întreabă-te „cum pot să le sporesc în propria mea viață?”. Aliniază-ți valorile și trăirile în direcția tipologiei de persoană pe care vrei să o atragi, astfel iubirea care se află deja în tine va atrage încet, încet același tip de om ca și tine.
Universul este gata să își producă magia, este rândul tău să te concentrezi și să îți umpli viața cu atât de multă bucurie încât un suflet pereche să fie un bonus binevenit, nu cel care îți oferă pe tavă fericirea.
Surse foto: Unspalsh
Surse articol: Collective World