Am fost într-o relație poliamoroasă. 3 lucruri pe care le-am învățat din întâlnitul cu mai multe persoane simultan
Întâlnirile moderne pot fi adevărate capcane pentru oamenii sensibili și care se așteaptă la iubirii sincere și curate. De multe ori, eforturile lor sunt în zadar și sfârșesc prin a fi înșelați, mințiți sau trădați în cele mai urâte moduri posibile. Să cauți dragostea adevărată și să nu o găsești poate fi epuizant, frustrant și, uneori, puțin chinuitor.
În prezent, cele mai multe întâlniri au loc în mediul online, acolo unde comunicarea nu se realizează la cel mai înalt nivel și conexiunea autentică poate fi greu de atins. Am folosit aplicații precum Tinder și Bumble fiindcă mi se părea că am destule opțiuni și chiar am avut parte de întâlniri variate.
Câteva dintre fețele găsite în online îmi erau cunoscute, chiar din campusul universității mele. Multe întâlniri au fost grozave și fiecare dintre aceste situații m-a învățat câteva lecții importante, dar niciuna mai mult decât intrarea mea în lumea poliamorului. Îți voi explica pe parcurs ce înseamnă asta și ce presupune.
După ce am reluat în mod neașteptat legătura cu o cunoștință care este actualul meu partener (dragostea vieții mele, ca să clarificăm), am descoperit că era poliamoros, avea doi parteneri romantici în același timp. Acest lucru a fost o surpriză pentru mine, mai ales că nu întâlnisem pe nimeni care să nu fie monogam. Ba chiar nu știam aproape nimic despre acest lucru.
Poliamorul este definit de Dicționarul Oxford ca fiind „practica de a se angaja în relații amoroase multiple cu consimțământul tuturor persoanelor implicate”. Practic, nu se pune problema de înșelat. Multe persoane poliamoroase ar refuza această definiție, deoarece relațiile lor nu sunt doar de natură intimă.
Vorbind din experiență, pot confirma că o mulțime de relații poli sunt parteneriate angajate, bazate pe iubire și o conexiune profundă.
Partenerul meu și cu mine suntem monogami acum, deși putem fi considerați în continuare poli „închiși”, deoarece el are un alt partener la distanță. Acesta este „metamorul” meu, termenul folosit pentru ceilalți parteneri ai partenerului tău. Metamorul meu este incredibil și nu aș putea fi mai recunoscătoare că există și că l-am cunoscut.
Acum că totul pare mai stabil în viața mea amoroasă, este mult mai ușor să iau în considerare toate lecțiile pe care mi le-a predat poliamorul - atât cele bune, cât și cele dificile.
Citește și: Sunt surori dar împart același bărbat. Povestea celui mai controversat cuplu poligam din lume
Iată ce am învățat din experiența mea diversă:
1. Comunicarea este totul
În relațiile monogame, există o varietate de moduri în care un partener ar putea înșela. În poliamorie, cred că singurul și cel mai răspândit mod de a înșela ar fi minciuna sau păstrarea secretelor. Apropierea fizică de altcineva nu este o greșeală, mai ales dacă este asumată și comunicată direct celuilalt partener care își dă acordul. Acesta este motivul pentru care comunicarea este absolut necesară. Fără ea, cineva o să fie rănit. După ce am experimentat acum poliamorul, voi purta mereu cu mine valoarea comunicării.
Vei fi o persoană tare nefericită dacă nu îți exprimi gândurile, simțirile, dorințele și nevoile. Nu numai că vei fi nefericită și neîmplinită, dar și partenerul va continua să fie dezavantajat, deoarece nu știe cum să fie mai bun pentru tine. Nu știi ce să ceri, așa că nu va ști ce să îți ofere.
Omiterea și minciuna sunt periculoase în orice relație și trebuie să știi că orice secret va ieși la iveală mai devreme sau mai târziu. Pur și simplu, e nevoie să vorbiți unul cu celălalt!
2. Nu trebuie să fii totul pentru el/ei
Repetă după mine: „partenerului meu îi poate păsa și de alte persoane în afară de mine”. Pare o nebunie, nu-i așa? În poliamor, atât tu cât și partenerul tău puteți avea relații romantice și intime cu alți parteneri și, deși nu este cazul în monogamie, partenerul tău poate (și ar trebui!) să aibă relații platonice sănătoase cu alte persoane în afară de tine.
Trebuie să înveți că nu ar trebui să fii singura persoană importantă în viața partenerului tău. Chiar dacă nu alegeți calea aceasta și preferați să vă aveți doar unul pe celălalt, trebuie să accepți că el poate acorda atenție și altor persoane. Dacă te aștepți să se abțină de la a petrece timp și de la a lega prietenii cu alte persoane, atât bărbați, cât și femei, atunci probabil că este timpul să afli ce este în neregulă cu tine.
S-ar putea să fie vorba despre o nesiguranță pe care o ții bine ascunsă în interiorul tău. În cazul în care ai o astfel de problemă, trebuie să te vindeci rapid, ca să nu îți afecteze relaționarea cu alte persoane. Riști să devii o fire posesivă și să îi îndepărtezi pe toți care țin la tine.
De exemplu, dacă alegi să fii adeptul/a poliamorului și permiți ca această nesiguranță să se agraveze, fără a o trata și a vorbi cu partenerul tău despre ea, nu vei putea funcționa normal atunci când el se va întâlni cu altcineva.
Sincer, acesta a fost unul dintre cele mai dificile aspecte pe care le-am experimentat și eu. Am devenit o persoană mai sigură și mai încrezătoare în forțele proprii după ce am început să mă ocup de mine și de interiorul meu. În plus, am descoperit că partenerul meu este fenomenal și m-a ajutat să rezolv aceste probleme.
3. Fericirea partenerului tău ar trebui să fie fericirea ta
Poate nu o să crezi, dar aceasta a fost, de asemenea, una dintre lecțiile cele mai greu de învățat pentru mine. Nu fiindcă nu sunt îndrăgostită nebunește de partenerul meu (sunt înnebunită după el). Adevărul este că nu mulți pot renunța la doza de egoism pe care o au, gândindu-se la ce simte celălalt.
Când iubești cu adevărat, ești fericit/ă când și pentru că partenerul tău este fericit. Bucuria lui este și a ta, fiindcă îl iubești și vrei să-l vezi prosperând. În poliamorie, acest lucru poate fi uneori influențat de legăturile sale cu mai multe persoane. Pentru că nu eram familiarizată cu aceste idei, a fost deosebit de greu pentru mine, deoarece în trecut am fost obișnuită să fiu singura care contează. Acum, dintr-o dată, bărbatul meu este atras și de o altă femeie? Nu este ceva ușor de digerat. Dar, pe măsură ce relația mea a progresat și m-am obișnuit cu asta, mi-am dat seama că se aplică la orice relație, inclusiv la cele monogame.
De-a lungul timpului, am cunoscut multe femei care nu sunt de acord cu prieteniile pe care le-ar putea avea iubiții lor. În general, această atitudine provoacă tensiuni în cuplu. Dacă te opui unui lucru care îl face pe partenerul tău cu adevărat fericit (cu condiția ca acesta să nu dăuneze legăturii voastre), atunci ar putea fi momentul să îți reevaluezi intențiile. Iubești sau te gândești doar la bunăstarea ta?
Ai nevoie de un nivel de altruism care vine doar din iubirea necondiționată. Când îndepărtezi condițiile inutile, ai mai multe șanse să găsești fericirea când vezi că omul de lângă tine este fericit.
Pot spune că eu și partenerul meu am avut parte de multe experiențe frumoase trăite în decurs de câteva luni. După tot ce am trăit, am avut o discuție despre viitor și am decis că e momentul să devenim monogami împreună. Hotărârea nu a fost luată cu ușurință, dar a fost cea mai bună pentru noi, deoarece poliamorul a dus la situații complicate și înșelătoare pentru amândoi de cele mai multe ori.
În final, am ajuns să descopăr că poliamorul nu a funcționat în cazul meu, dar am luat cu mine în monogamie o mulțime de calități diferite ale acestui stil de viață. Până la urmă a fost o experiență din care am avut ce învăța.
Tranziția de la o relație poliamoroasă la monogamie a fost dificilă pentru amândoi, dar folosirea acestor concepte ne-a ajutat să depășim probleme pe care nu am fi știut cum să le gestionăm în mod normal.
Acum sunt mai sigură pe mine, pe relație și mi-a crescut capacitatea de a-mi iubi partenerul dezinteresat.
Trebuie să recunosc: acest stil de viață nu este pentru toată lumea, dar oricine poate lua aceste lecții și le poate aplica în relația sa.
Acest articol este o adaptare a celui publicat pe Your Tango și redactat de Lexi Inks, o scriitoare care se concentrează pe relații, dragoste și întâlniri.
Citește și: Iubitul meu mi-a spus că este transgender și asta ne-a salvat relația
Surse foto: iStock