Nu Skin

Ce să faci ca să nu te mai cerți cu partenerul de viață

Miercuri, 06.09.2017
de Ionelia Olteanu

Fiecare cuplu are parte, la un moment dat, pe parcursul vieții, de momente dificile peste care trebuie să treacă pentru ca cei doi să fie și mai uniți. Certurile nu pot fi evitate, e clar, și oricâte încercări ar exista, rezultatul este același. Se ajunge la reproșuri și, de cele mai multe ori, se spun cuvinte care mai târziu sunt regretate. Fiecare conflict aduce cu sine un dezechilibru care se poate resimți o perioadă îndelungată de timp, iar viața de cuplu poate fi afectată.

Comunicarea reprezintă un criteriu important și piatra de temelie a unei relații. Dacă cei doi nu își împărtășesc gândurile și nu își exprimă sentimentele, se poate ajunge foarte ușor la ceartă și se adună frustrări din ambele părți. Există, totuși, câteva lucruri de care ar trebui să ții cont pentru a evita certurile cu partenerul de viață și pentru a vă putea bucura unul de altul.

cuplu certat

Uite ce să faci ca să nu te mai cerți cu partenerul tău!

În primul rând, este important să conștientizezi faptul că o ceartă e un lucru firesc într-o relație, oricât de mult consideri că te afectează. Încearcă să nu te mai lași doborâtă de orice detaliu minor, pentru că mintea ta va fi acaparată de tot felul de gânduri negative, care nu îți vor permite să te detașezi și să depășești momentul.

Oricât de ciudat ar suna, meditația te poate ajuta să te liniștești și să ajungi la un echilibru interior. Controlul propriei minți este modalitatea prin care ai putea să eviți sau să depășești o ceartă, dar într-o relație există două persoane, ceea ce reprezintă principala provocare. Încearcă să îl atragi pe partenerul tău de partea ta, astfel îl vei ajuta și pe el să își pună ordine în gânduri. Depășiți împreună obstacolele și veți contribui la evitarea unor viitoare conflicte, care să producă dezechilibru în relație!

Soluțiile pentru rezolvarea unor neînțelegeri se găsesc împreună. Asigură-te că ești suficient de comunicativă cu partenerul tău și că el se poate baza pe cooperarea ta de fiecare dată când simte nevoia. Orice moment de nesiguranță sau nesinceritate poate declanșa o ceartă care să evolueze. Sentimente ca vinovăția sau furia ies ușor la iveală, chiar dacă motivele nu sunt neapărat întemeiate. Evită să faci reproșuri și să îți verși frustrările, doar pentru că ești supărată. Gândește-te că acest comportament poate dăuna relației, iar cearta trebuie să fie o lecție pentru amândoi și să se încheie cu o împăcare.

Nu în ultimul rând, într-o relație este important ca fiecare să își recunoască vina. Această atitudine denotă maturitate și responsabilitate. În cazul în care ai greșit cu ceva, dar refuzi să îți asumi, partenerul își poate pierde răbdarea; astfel se poate declanșa un conflict pe care l-ai fi putut evita. Totodată, nu începe să împarți vina în stânga și în dreapta, pentru că nu vei rezolva nimic. Conștientizează consecințele și încearcă să faci tot ce poți pentru a le repara. Nu te folosi de ceartă doar pentru a-l răni pe cel de lângă tine, ci privește-o ca pe o ocazie în care puteți să lămuriți câteva aspecte care vă deranjează. Scopul este să creșteți împreună și să vă dezvoltați relația cu fiecare zi ce trece.

Depășirea unui conflict cu partenerul de viață poate reprezenta o provocare, dar felul în care pui problema contează foarte mult, iar lucrurile se pot rezolva mai repede decât te aștepți. Ține cont de sfaturile noastre și vei ajunge să nu te mai cerți decât productiv cu iubitul tău!

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!