De ce el nu te va uita niciodată, chiar și atunci când vei pleca

De ce el nu te va uita niciodată, chiar și atunci când vei pleca

Ramona Jurubita

Se spune că bărbații nu suferă sau că se vindecă mai ușor după o despărțire. Acesta este un mit și ambii parteneri pot fi răniți destul de tare în urma unei neînțelegeri sau chiar separări de persoana iubită. Când apuci să investești sentimente și ești dezamăgit, nu mai contează că ești femeie sau bărbat. Durerea este aceeași.

Niciunul dintre voi nu va uita clipele frumoase, chiar dacă la un moment dat ajungeți să o luați pe drumuri separate. Dacă vrei să îți lași amprenta asupra oamenilor din viața ta, fie ei și pasageri, trebuie să îți dai silința să te comporți ca o adevărată doamnă. Fiindcă nu ai niciodată certitudinea că o relație va dura sau că ea este ultima din viața ta, ar trebui să te implici la fel în toate și să oferi tot ce ai mai bun. Dacă știi cum să te comporți, vei rămâne pentru multă vreme în mintea fostului tău.

Iată câteva motive pentru care, chiar și după ce vă despărțiți, vei fi în continuare în mintea lui:

I-ai arătat prin toți porii că îl iubești
Dacă lângă tine a cunoscut dragostea adevărată și a văzut cum se simte iubirea, s-ar putea să regrete această separare. Îi va lipsi zâmbetul tău care îi transmitea milioane de emoții și privirea ta care îi schimba instantaneu starea. Dacă fiecare părticică din tine îl făcea să se simtă apreciat și iubit, îi va fi dor să stea măcar și pentru o secundă în compania ta.

I-ai învățat slăbiciunile și ai știut cum să intri adânc în inima lui
În cazul în care te-ai integrat în fiecare activitate pe care o făcea și ai știut cum să te lipești de sufletul său, îi va fi greu să te uite. Va găsi întotdeauna ceva care să îi amintească de tine sau, mai bine zis, lucrurile pe care le făceați împreună îi vor aduce aminte de tine. Imaginea ta i se va întipări pe retină de fiecare dată când va asocia un gest făcut cu o amintire pe care o aveți împreună.

Ai o personalitate magnetică
Este normal să nu fii uitată de bărbatul din viața ta când îl înveți să trăiască intens ca tine. S-ar putea să se simtă pierdut fără aventurile voastre nebune și fără energia ta debordantă. În plus, dacă i-ai arătat cum să găsească bucuria în lucrurile mici. Rutina voastră zilnică va deveni rutina lui zilnică, așa că va simți permanent că îi lipsește ceva.

Femeie cu ochi verzi care privește într-o parte și își sprijină capul în palme.

Ai fost întotdeauna sinceră și nu ai încercat niciodată să pari ceea ce nu ești
Când te deschizi în fața unui om și îți arăți vulnerabilitățile, îl faci și pe el să prindă curaj. Asta înseamnă că se va simți liber să se exprime și nu îi va fi teamă că îl vei judeca. Dacă ești o femeie care încurajează sinceritatea și originalitatea, fosta jumătate va tânji după momentele de asumare trăite în compania ta. S-ar putea ca după despărțire să nu mai întâlnească posibile partenere la fel ca tine.

Lângă tine se simțea de fiecare dată... acasă
Odată ce l-ai făcut să prindă încredere în tine, nu și-o va pierde prea ușor. Dacă v-ați despărțit din motive care nu au legătură cu infidelitatea sau cu minciunile, se va raporta la tine în continuare ca la un etalon de integritate. Sigur se simțea acasă în prezența ta, mai ales dacă îi ofereai consolare pentru orice problemă și erai mereu acolo să îl susții. Acum, sprijinul lui a dispărut și va tânji multă vreme după îmbrățișările tale.

Întrebarea e... tu ești o astfel de femeie care poate deveni de neuitat?

Citește și: Ca să ții un om lângă tine, trebuie să înveți să îi dai drumul

Surse foto: iStock, Unsplash

Surse articol: WomenworkingOlubunmimabelThinkaloud

Articolul urmator
3 greșeli uriașe pe care le faci atunci când manifești pentru întâlnirea sufletului pereche
3 greșeli uriașe pe care le faci atunci când manifești pentru întâlnirea sufletului pereche
Ce greseli faci atunci cand vine vorba de barbati?
Incepe quiz
Ce greseli faci atunci cand vine vorba de barbati?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.8 (7)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.