În loc să te plângi în relația ta, încearcă să faci asta

În loc să te plângi în relația ta, încearcă să faci asta
Ramona Jurubita
Luni, 18.07.2022

Când ești în preajma unei persoane și nu ai subiect de conversație, în general, începi să îi spui problemele din viața ta și ea să ți le povestească pe ale ei. E ca un cerc vicios în care ambii parteneri de discuție se plâng despre cât de neplăcut este totul în jur. 

Și Molly Godfrey, consilier de relații, a observat acest fenomen, apoi a încercat să explice într-un articol cum se pot rezolva problemele. Iată ce a scris experta:

„Foarte des asist la astfel de conversații în toate locurile în care merg. Tot ce trebuie să fac este să ies pe ușa apartamentului și imediat dau peste o conversație negativă despre vecini, clădire, administrație. La magazin, oamenii se plâng dacă trebuie să aștepte la coadă, cei din autobuz nu vor să stea în picioare și sunt nemulțumiți de aglomerația creată etc. Aproape în orice conjunctură vei găsi persoane care se vaită și cărora nu le este pe plac nimic din ce se întâmplă. 

Bărbat enervat de partenera sa care se plânge încontinuu

Astfel de conversații sunt peste tot, fiindcă în spatele lor se ascunde nevoia de conexiune. Din păcate, mulți îi consideră nebuni pe cei dornici să își exprime bucuria și recunoștința. Se întâmplă acest lucru pentru că ei s-au învățat să trăiască în medii în care nimeni nu este recunoscător pentru ce are.

Am fost antrenați să ne conectăm unii cu alții în jurul problemelor și să acționăm fără să gândim. Prea des am apelat la reproșuri pentru a ne conecta și credem că așa se stabilește o apropiere normală.

Tu ce faci atunci când apar nemulțumiri în relația ta de cuplu? S-ar putea să te simți tentat/ă să le ignori, să te retragi și să te prefaci că asculți, în timp ce partenerul/a se enervează și să speri că problema va dispărea. Poate că se va descurca singur/ă...

Ideea este că problema nu este doar a sa, mai ales dacă obiecția se referă la ceva ce apare între voi. Dacă ești într-o relație în care te-ai implicat și pe care vrei să o duci la un alt nivel, ignorarea nemulțumirilor nu este soluția.

Partenerul/a probabil va simți că nu îi acorzi atenție sau că nici măcar nu auzi ce spune. O abordare pasivă ar putea sfârși prin a destrăma conexiunea cu totul.

Nimeni nu citește gândurile și poate fi dificil să înțelegeți ce se întâmplă cu adevărat cu jumătatea ta. Comunicarea este esențială și, dacă nu sunt exprimate cuvinte care să explice întotdeauna ce se întâmplă, este imposibil să știi cu adevărat ce se ascunde în spatele plângerilor sale. De asemenea, nu vei ști niciodată ce trebuie să faci pentru a avansa cu adevărat.

Iată ce poți face pentru început:

Află-i dorința

Sub fiecare nemulțumire se ascunde o dorință. Aud o mulțime de plângeri destul de comune din partea clienților mei de când sunt consilier de relații. „Joacă prea multe jocuri video”, „A uitat să mă includă în planurile sale” și, cel mai recent, „Nu face din programarea pentru vaccin o prioritate și a trebuit să mă ocup eu”.

Îi sfătuiesc pe clienții mei să își ia un moment de răgaz, de fiecare dată când apar nemulțumiri între ei. Secretul este să ia totul încet. Aceștia doresc atât de des să treacă direct la a se arăta cu degetul.
Îi întreb: „Care este dorința ta ascunsă în spatele acestei plângeri?”. De obicei, răspunsurile sună cam așa: „Ei bine, vreau să mă întrebe cum mi-a fost ziua înainte de a porni jocurile video”, „Vreau să simt că sunt o prioritate în viața lui”, „Vreau să mă asigur că este vaccinat pentru a putea petrece timp cu familia mea”.

Ceea ce au în comun toate aceste probleme este dorința de conectare. La sfârșitul zilei, acești parteneri vor pur și simplu să se simtă mai conectați în relațiile lor, să se simtă incluși și să știe că vor putea face ca partenerii să rămână consecvenți în viața lor.

Citește și: Ce sa faci si ce sa nu faci dupa o cearta cu iubitul tau

Caută adevărul

Atunci când căutăm dorința și dăm de adevărul care se află dedesubt, plângerea pare adesea mai puțin înfricoșătoare. Pare mai sinceră și e ca și cum situația ar fi mai puțin încărcată. Găsirea dorinței înseamnă găsirea adevărului și, din acel punt, vă puteți angaja într-un dialog. Așa intenția de a blama este înlocuită cu acel sentiment de siguranță obținut prin conexiune.

În spatele fiecărui reproș se află dorința și adevărul cuiva. Nu uita că nemulțumirea este o informație despre ceea ce simte cineva cu adevărat și poate fi o modalitate prin care îți poți da seama de intențiile sale.

Când ne plângem, încercăm să spunem că ne simțim victime ale vieții și că ne ferim de responsabilități. În momentul în care altcineva ne compătimește pentru aceste lucruri, validează această neputință. Femeile vin la mine și vor să se plângă de comportamentul partenerilor lor, așteptând să le sar în ajutor și să le compătimesc. Nu le place întotdeauna când nu se întâmplă ceea ce așteaptă ele. Uneori, întorc responsabilitatea spre ele și le invit să vorbească și să își exprime direct dorința de conectare și de comunicare.

Când nu știm cum să cerem ajutor, începem să ne văităm la cei din jur. De fiecare dată când ne simțim neputincioși, căutăm sprijin.

Dacă te gândești puțin la acțiunile tale, o să vezi că și tu ai făcut la fel, măcar o dată în viață. Crezi că poți învăța să analizezi propriile nemulțumiri și să le asculți cu mai mare atenție pe cele ale partenerului/ei și ale altora? Întreabă-te de fiecare dată ce vor oamenii să spună cu adevărat.

De exemplu, dacă jumătatea din cuplu te cicălește în mod constant, spunându-ți că nu ești niciodată acasă în timpul săptămânii, îți transmite că se simte o victimă a comportamentului tău.

Femeie care nu mai suportă reproșurile partenerului.

Acest lucru nu înseamnă că tu greșești sau că este doar vina ta - este pur și simplu o informație. Este ceea ce se întâmplă în interiorul său. Întreabă-te ce îl/o face să se simtă așa și dacă e cazul să schimbi ceva. Poate îți spune că stai mult la televizor sau în oraș cu prietenii. Poate fi un semn că are mai multă nevoie de tine, că vrea mai multă atenție și mai mult sprijin.

Situațiile acestea au soluții foarte simple: trebuie doar să îi propui să purtați o discuție pentru a vă afla nevoile sau poți reflecta asupra propriului comportament ca să vezi ce măsură ai de luat.

Lasă-ți partenerul/a să simtă ce vrei cu adevărat

De multe ori, apelăm la reproșuri pentru că ne este mai ușor; este o modalitate de a atrage atenția cuiva - maschează vulnerabilitatea, dorința și bucuria.

Bucuria este cea mai naturală esență a noastră, însă, de multe ori, evităm să o atingem. Atunci când suntem vulnerabili, ne pregătim să fim abandonați, neînțeleși sau respinși complet.

Conexiunea și intimitatea sunt experiențe resimțite, iar dacă suntem deconectați de la bucuria și dorința noastră sau dacă nu suntem dispuși să fim vulnerabili, nu vom avea nivelul de profunzime și împlinire pe care îl căutăm unul cu celălalt.

Am avut un partener care a fost foarte sensibil la acest capitol. Ori de câte ori mă îndepărtam prea mult de dorința sau bucuria mea, el simțea. Îmi spunea: „Molly, ești foarte departe acum, ce se întâmplă?”. Am apreciat că a luat atitudine pentru a crea acest sentiment de conexiune. A fost o lecție grozavă pentru mine, fiindcă am învățat să rămân conectată la dorințele mele, să mă exprim indiferent de situație, indiferent cât de dezordonat sau ciudat ar fi fost ce îmi trecea prin cap, și să am încredere că partenerul meu ar vrea să lucreze cu mine la aceste probleme.

E mai bine să te plângi decât să nu te plângi. Le spun acest lucru și clienților mei, este mai bine să dai totul afară decât să ții negativitatea înăuntru. Dar trebuie să vezi dacă poți da la o parte tot ce este la suprafață, ca să vezi ce se află în spate. Mai mult ca sigur există o dorință sau un punct de vulnerabilitate care pare mai ușor de exprimat sub forma unui reproș. Totuși, găsirea adevărului te va duce mai repede la mai multă intimitate.

La final de zi, toți căutăm o conexiune. Vrem să aparținem cuiva, să știm că facem parte din viața cuiva, să știm că nu suntem singuri. Ar fi bine dacă am schimba paradigma și am reuși să ne folosim inteligența emoțională și onestitatea, pentru a-i lăsa pe ceilalți să simtă adevărata noastră esență de la început.”

Care este concluzia? Mai puține reproșuri și ma multe destăinuiri sincere și directe!

Acest articol este o adaptare a articolului redactat de consilierul de relații Molly Godfrey și publicat pe Thought Catalog.

Citește și: Cum să rămâi pentru totdeauna îndrăgostit de partenerul tău de viață

Surse foto: iStock

Surse articol: ThoughtcatalogMarriageChicagotribune

Incepe quiz
Ce loc in care sa faci sex ti se potriveste?
Ce loc in care sa faci sex ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)

Ne găsești pe