Adevarata Stare de Bine
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL

9 cuvinte puternice care îl ajută să se conecteze cu tine și îi amintesc de ce are nevoie să te iubească

Luni, 09.03.2020

Multe femei cer dragoste în moduri nepotrivite, folosind cuvinte care par să acuze și reproșuri care îi îndepărtează pe bărbați. „Nu mă mai iubești!”, „Arată-mi dragostea ta!” sau „Nu mai este la fel ca la început” - aceste negații și pretenții nu pot conecta două persoane, ci mai degrabă pot crea bariere de comunicare în relație.

Uneori, femeile folosesc argumente logice, pentru că au senzația că bărbații preferă o comunicare cât mai rațională și lucidă, dar astfel nu ajung deloc la inima lor. Alteori, cred că pot înlocui total cuvintele cu gesturi fizice, bazându-se pe ideea că majoritatea bărbaților sunt obsedați de sex, iar câteodată folosesc tot felul de discuții savante sau spirituale pentru a ajunge la inima unui bărbat.

Dar toate aceste moduri de comunicare nu creează o legătură adevărată când vine vorba de dragoste. 

relatie

Sursa foto: Pinterest

Dacă vrei o comunicare reală, emoțională și mentală cu persoana pe care o iubești, este necesar să lași deoparte acuzațiile, reproșurile, lamentările sau amenințările. Toate acestea blochează comunicarea și nu îți aduc niciun beneficiu. Mai mult decât atât, pe termen lung, ele pot duce la o ruptură iremediabilă, care te va lăsa cu inima frântă.

De asemenea, nu încerca să ajungi la sufletul unui bărbat pe căi ocolite, prin intermediul prieteniei, intereselor comune sau arătându-i cât de inteligentă, înțelegătoare și rațională ești. S-ar putea să nu funcționeze. 

Nu-ți face o idee greșită că este de ajuns doar atracția fizică pentru a-l cuceri pe cel pe care îl placi. Intimitatea este importantă, dar ai nevoie de mai mult decât atât pentru a crea dragoste.  

9 cuvine-cheie prin care te poți conecta cu iubitul tău

1. Am nevoie de ajutorul tău

Este minunat pentru un bărbat să simtă că cineva are nevoie de el. Îl face să simtă că rolul său în viața ta este important, îl validează și îi dă un sentiment de sens. Ca regulă generală, bărbații adoră să simtă că cineva are nevoie de ei. 

2. Apreciez foarte mult ce faci pentru mine

Arată-i întotdeauna o formă de apreciere sau recunoștință atunci când face ceva pentru tine sau îți spune ceva care te ajută. Aprecierea este o adevărată vrajă, care mișcă mai mult inima unui bărbat decât orice reproș pe care i-l faci. 

3. Sunt fericită că sunt aici cu tine

Nu uita să-i spui mereu cât de minunat este timpul pe care îl petreceți împreună și cât de bine te simți alături de el. Ajută-l să înțeleagă ce mult valorizezi momentele când sunteți amândoi și activitățile voastre de cuplu. 

4. Sunt mândră de tine pentru că ești atât de priceput

Din când în când nu uita să-l flatezi, să scoți în evidență lucrurile pe care le face bine. Mai ales când este un tip mai nesigur, este foarte important să-i amintești că are multe calități și să-l asiguri de punctele sale tari. 

5. Îmi place foarte mult cum arăți azi

De ce numai femeile ar trebui să primească mereu complimente? Deși suntem obișnuite cu stereotipurile sociale că femeia este cea care trebuie să arate bine, un bărbat are la fel de multă nevoie să fie confirmat pentru aspectul său. Nu uita să-i spui, măcar din când în când, că ai o părere excelentă despre cum arată. 

cuplu

Sursa foto: Pinterest

6. Este ceva ce pot să fac pentru tine?

Da, bărbaților le place să fie puternici și să conducă, dar uneori pot fi copleșiți. Mai mult decât atât, adesea le vine greu să ceară ajutorul. De aceea, trebuie să fii mereu atentă la semnalele iubitului tău și să-i arăți că ești întotdeauna lângă el când are nevoie de tine. 

7. Am greșit și îmi cer iertare

Nimic nu poate atenua mai eficient un conflict decât capacitatea partenerilor de a-și cere iertare. Aceste cuvinte funcționează uneori ca o magie, împrăștiind norii de furtună care apar în relație. Învață să le folosești ori de câte ori greșești, pentru că astfel îi arăți partenerului că îl iubești suficient de mult încât să-ți înghiți mândria.

8. Am nevoie de sfatul tău

Cere-i întotdeauna sfatul când ești într-o situație dificilă sau trebuie să iei o decizie. Se va simți foarte bine că îi soliciți opinia și ai încredere în el, că valorizezi perspectiva sa și te bazezi pe el. 

discutie

Sursa foto: Pinterest

9. Voi fi întotdeauna aici pentru tine

Și bărbatul are nevoie de reasigurări, să îi spui că vei fi mereu alături de el și că sentimentele tale nu se vor schimba niciodată. Arată-i iubitului tău prin vorbele și prin faptele tale că ești alături de el la bine și la greu și că se poate baza oricând pe tine. 

Surse foto: Pinterest

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (10)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro

    • vizionate
    • votate
    • discutate
    1. 5 semne că în curând vă veți apropia sufletele (12626 vizite)
    2. Când vom putea merge din nou la concerte, festivaluri, spectacole și meciuri de fotbal? Răspunsul te va șoca! (4855 vizite)
    3. Stați în case! Închiderea zonelor roșii funcționează: niciun caz nou în Codogno, orășelul italian de unde s-a răspândit coronavirusul în Europa! (3547 vizite)
    4. Ce nu face un tată pentru copilul său! Acest bărbat a inventat o capsulă anti-COVID-19, pentru a-și proteja puiul de virusul ucigaș (2118 vizite)
    5. Veste incredibilă: ce se întâmplă cu pensiile românilor, în plină pandemie de coronavirus (1917 vizite)
    1. 5 semne că în curând vă veți apropia sufletele (nota 4.8)
    2. ANPC: Cum să îți faci cumpărăturile la magazin în siguranță, ca să nu duci coronavirus acasă (nota 4.6)
    3. Când vom putea merge din nou la concerte, festivaluri, spectacole și meciuri de fotbal? Răspunsul te va șoca! (nota 4)
    1. Biserica Ortodoxă Română a luat decizia finală: Cum vom lua, anul acesta, Lumina de Paște (0 comentarii)
    2. Am vorbit cu antreprenori din constructii, iar domeniul este grav afectat (0 comentarii)
    3. Apiterapia: vindecare naturală de la albine (0 comentarii)
    4. Reacția emoționantă a unei bătrâne de 90 de ani din București după ce a primit “bunătățuri” la ușă: ”Nu am mai întâlnit atâta binefacere!” (0 comentarii)
    5. Procesiune cu rugăciuni și moaște pe străzile Capitalei, pentru protejarea populației împotriva coronavirusului (0 comentarii)

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!