Nu mai întrebați "Ce mai faci?”. Cum ar trebui să începi o discuție, potrivit cercetătorilor de la Harvard

Nu mai întrebați "Ce mai faci?”. Cum ar trebui să începi o discuție, potrivit cercetătorilor de la Harvard
Lorena Pintilie
Joi, 15.06.2023

Care este primul lucru pe care îl întrebi după ce saluți o persoană? De obicei „Ce mai faci?”, nu-i așa? Ei bine, potrivit specialiștilor în comunicare, această întrebare este inutilă. „De ce?”, te întrebi, probabil. Pentru că persoana care pune această întrebare nu vrea să știe neapărat răspunsul, ci o face din politețe. Iar cel/cea care răspunde, de obicei nu se străduiește să spună adevărul, astfel că, în cele din urmă, conversația nu are niciun fel de valoare pentru niciunul dintre interlocutori, căci conexiunea dintre ei este egală cu zero.

Haide să vedem împreună care sunt cele mai bune sugestii de înlocuire a clasicului „Ce mai faci?”!

Conform cercetătorilor din domeniul comunicării, cheia pentru a profita la maximum de discuțiile mărunte este, practic, folosirea unor întrebări de tip „folow-up”, adică a unor interogații care îi dau oportunitatea interlocutorului să dezvolte o propoziție cu sens și valoare.

Ce trebuie să faci acum pentru a te vindeca de trauma timpurie

Într-o serie de experimente, specialiștii de la Harvard au analizat mai mult de 300 de conversații online și au descoperit că cei cărora li s-au adresat întrebări mai semnificative (orice altă întrebare în afară de „ce mai faci?” sau „cu ce te ocupi?”) au considerat că interlocutorul lor este mult mai plăcut și mai simpatic. „Atunci când oamenii sunt instruiți să pună mai multe întrebări, sunt percepuți de cei din jur ca fiind mai receptivi, un construct interpersonal care surprinde ascultarea, înțelegerea, validarea și grija”, au scris cercetătorii. Adică un om care pune mai multe întrebări în cadrul unei discuții dă impresia că dorește să afle mai multe despre tine, e mai interesat de convorbire și se bucură de răspunsurile tale.

Așadar, care este soluția pentru a avansa de la o persoană fără prea mari contribuții din punct de vedere comunicativ la un interlocutor plăcut, carismatic și interesant? Totul depinde de întrebarea cu care începi discuția, ca mai apoi să te concentrezi pe fluxul de chestiuni pe care le abordezi în timpul interacțiunii.

Iată șapte tactici pentru a avea o conversație semnificativă!

1. Folosește trucul A.C.I. pentru a începe o conversație

Bănuim că ultima întâlnire la care ai participat a început cu o „o mică discuție” pentru a destinde atmosfera. De fapt, suntem destul de siguri că exact așa a fost. De ce credem asta? Pentru că este o modalitate naturală prin care oamenii să-și clădească o conexiune, oricât de superficială, cu ceilalți participanți. Ei bine, data viitoare când te afli într-o situație de genul, nu începe conversația cu aceeași întrebare banală de care toată lumea s-a săturat. În schimb, folosește-te de tehnica A.C.I:

  • A - Există Autenticitate în ceea ce transmiți;
  • C - Există o Conexiune oricât de mică;
  • I - Există un subiect care le va da o Idee despre cine ești tu cu adevărat.

Ca să te ajutăm puțin să îți dai seama la ce ne referim, uite aici câteva întrebări care să îndeplinească cel puțin unul dintre criteriile menționate mai sus:

  • Spune-mi, care este starea ta de spirit?”;
  • Este totul în regulă?”;
  • Eu personal ascult genul X de muzică. Tu ce asculți de obicei?”;
  • Ce aștepți cu nerăbdare în această săptămână?”;
  • Îmi amintești de o celebritate, dar nu-mi amintesc care. Oare știi tu la cine m-aș putea referi?”.

2. Nu deveni un buletin de știri

Atunci când nu știi ce să spui, găsești o portiță de scăpare și începi să abordezi subiecte generale, cum ar fi vremea sau prima știre care ți-a venit în minte, însă îți recomandăm să încetezi. Această „portiță de scăpare” nu numai că e o soluție oribilă de conexiune, mai ales dacă vrei să te faci plăcut/ă, ci și plictisește enorm pe toți cei din jurul tău și bănuim că nu îți dorești să lași o astfel de impresie despre propria persoană.

Un sfat prietenesc din partea noastră ar fi: încearcă să eviți genul acesta de discuții. Dacă totuși te pasionează un subiect care tinde să fie, oarecum, clișeic, atunci e în regulă să îl abordezi, dar în caz contrar, cel mai bine ar fi să te oprești chiar înainte de a-l aduce în discuție. Străduiește-te să treci peste subiectele banale și treci la lucruri care sunt mai importante pentru tine sau interlocutorul tău, au mai multă esență și dau valoare conversației.

3. Fii prezent/ă în discuție și atent/ă la ceea ce se întâmplă în jurul tău

Un bărbat în etate din Marea Britanie, cunoscut pentru harul său de a povesti cele mai interesante istorisiri, a dezvăluit care este secretul său când vine vorba de comunicare: „E foarte simplu! Deschideți ochii înainte de a deschide gura”, iar noi suntem perfect de acord cu el, tu nu?

Îți vom explica puțin cum să o faci. Pentru început, găsește ceva, din mediul înconjurător, pe care să te concentrezi de-a lungul discuției, cum ar fi opera de artă de pe perete, un gadget ieșit din comun pe care l-ai observat pe masa de alături sau o fotografie de familie de pe biroul din fața ta, o cască de mașină de curse, colecția de monede „culeasă” din diferite țări sau orice alt exemplu. Cu siguranță va exista ceva care va stârni o mică discuție și va îndrepta conversația către întrebări mai personale.

6 întrebări esențiale pe care ar trebui să ți le adresezi la fiecare început de lună

Să presupunem că vorbești cu directorul general al unei companii emblematice, care este pe cale să se pensioneze, și ai observat un rând de cutii goale înșiruite de-a lungul peretelui biroului său. Ai realizat că acele cutii urmează să fie umplute cu bunurile pe care le are în birou, iar acesta trebuie eliberat pentru persoana care urmează să îi ia locul. În acest caz ai putea începe cu întrebarea: „Cât de greu vă este să părăsiți acest loc de muncă?”. Această întrebare simplă, pusă pe baza a ceea ce ai observat în jurul tău, va duce la o discuție mult mai profundă și mai revelatoare din punct de vedere emoțional.

Un bărbat vorbind și gesticulând în timpul unei conversații cu alte persoane care se află în fața lui.

4. Împărtășește noutățile importante din viața ta sau care au un impact asupra propriei persoane

Dacă ai noutăți, nu ezita să le împărtășești: „Am adoptat un animal de companie în weekend” sau „Copilul meu de 6 ani a mers pe bicicletă pentru prima dată ieri!”. Îți vine să crezi sau nu, majoritatea oamenilor cărora le mărturisești momentele speciale din viața ta chiar vor să știe mai multe despre tine, mai ales dacă ambii aveți mai mult de un lucru în comun.

De exemplu, dacă ești angajat/ă la o companie unde ai rolul de team lider (conduci o echipă), începe prima ședință printr-un joc interesant care va da valoare întâlnirii voastre. Plimbă-te prin sală și roagă fiecare participant să vorbească despre un lucru interesant care s-a întâmplat recent în viața sa. Printr-o astfel de activitate, ai deschis porțile unei comunicări mai eficiente, dându-le ocazia să „personalizeze” conversația.

Obiectivul este de a fi cât mai autentic, în niciun caz mai interesant. De aceea nu este în regulă să inventezi tot soiul de întâmplări din dorința de a fi mai interesant/ă.

5. Transmite-ți ideea repede!

Indiferent dacă te întâlnești cu o persoană sau dacă te afli într-o videoconferință, este important să îți transmiți ideea atunci când apare oportunitatea. Nu o gândi prea mult, căci astfel probabil că se vor întâmpla două lucruri: altcineva va face comentariul pe care ai vrut să-l aduci în discuție și, doi, colegii mai vorbăreți vor prelua conducerea cu propriile întrebări de follow-up, iar tu vei rămâne pe margine. Dacă aștepți prea mult, te vei pierde în discuții și vei rata șansa de a interveni.

6. Nu contează doar ceea ce spui, ci și tonalitatea vocii și mimica feței

Indiferent ce sau cât de mult vorbești, tonul vocii, expresia feței și contactul vizual vor transmite mult mai mult. Dacă te afli în cadrul unei întâlniri fizice și începi o conversație cu un alt participant, uită-te în ochii lui atunci când vorbești. Acest gest îi va arăta că ești interesat/ă de ceea ce îți transmite și, bineînțeles, arată respect.

Atunci când vorbești la telefon, zâmbește când spui ceva, chiar dacă pare stupid. Doar nu mă vede nimeni! Ei bine, atunci când zâmbești, sunetele pe care le scoți vor ieși pe o tonalitate mai caldă, mai prietenoasă. Nu uita! Nu doar ceea ce spui, ci și modul în care o spui îi va ajuta pe ceilalți să se conecteze la un nivel mai înalt cu tine.

7. Treci la subiecte mai serioase în timpul discuției mărunte

Aici este momentul în care discuțiile mărunte trec la nivelul următor. Atunci când te afli într-o convorbire și simți că există deja o conexiune destul de solidă între tine și conlocutorul tău, poți trece la următorul pas, aducând în discuție probleme mai serioase. Ai creat deja baza unei comunicări line și fără obstacole, așa că e momentul să treci la subiectele mai apăsătoare, mai serioase.

4 semne că trebuie să-ți reevaluezi viața și să spui „STOP și de la capăt!”

De exemplu, într-o convorbire între un șef și angajatul său, angajatorul poate să facă primul pas spre o discuție mai serioasă, întrebând: „Spuneai la un moment dat că nu te înțelegi foarte bine cu X. Ce s-a întâmplat între voi?”. Fiindcă deja a fost creată o bază de sinceritate și încredere înainte de această întrebare, angajatului îi este mult mai simplu să răspundă, chiar dacă este o chestiune personală. Iar de acolo conversația poate continua pe același ton.

Acum că știi toate acestea, e momentul să acționezi!

Pentru un introvertit, discuțiile „neimportante” și de moment pot fi destul de „amenințătoare”. Dar, dacă nu spune nimic niciodată din frica de a nu „greși” sau din teama că nu se va descurca, va dispărea ușor-ușor din peisaj până va deveni invizibil.

Pentru început, dacă te afli într-o astfel de situație, acordă-ți mai multă înțelegere. Aproape toată lumea se simte intimidată de ceilalți, mai ales de cei care îi depășesc ca nivel (economic, social). Este firesc, dar nu înseamnă că tu nu ai niciun drept de a-ți afirma părerea. Nu mai fi așa aspru/aspră cu tine, toți greșim. Ești cine ești și nimeni nu se așteaptă să te transformi peste noapte. Dar atunci când depui un efort să vorbești, ceilalți te vor asculta și se vor conecta cu tine.

Tu cu ce întrebare deschideai o discuție? Dar de acum înainte, cum o vei face? 

Surse foto: Freepik

Surse articol: Cnbc

Incepe quiz
Ce stil vestimentar ar trebui să adopți, potrivit personalității tale
Ce stil vestimentar ar trebui să adopți, potrivit personalității tale

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)

Ne găsești pe