Saritul corzii te ajuta sa slabesti! Afla detaliile!

Saritul corzii te ajuta sa slabesti! Afla detaliile!
Redactor Alexa Galgau
Vineri, 18.03.2016

Cuprins

Ce bine ar fi daca ar exista un aparat de fitness foarte mic, portabil, pe care sa il tii la tine in geanta si sa nu mai fie nevoie sa mergi la sala ca sa slabesti, nu? Ei bine, chiar exista! Nu este vorba despre un aparat, ci chiar despre banala coarda de sarit, la care probabil nu te-ai mai gandit din copilarie. Atunci era o simpla distractie, insa acum poate deveni secretul tau pentru un corp tonifiat.

Descopera cum te ajuta saritul corzii sa slabesti, ce alte beneficii are si ce antrenament zilnic sa urmezi ca sa iti sculptezi corpul!

Saritul corzii te ajuta sa slabesti si sa fii sanatoasa

Nu exista un alt aparat de fitness care sa coste mai putin decat o coarda de sarit. In plus, o poti lua peste tot si nu necesita mult spatiu pentru a o folosi. Unde mai pui ca dupa doar 15-20 de minute de folosire arzi caloriile dintr-un baton de ciocolata!

Saritul corzii este unul dintre cele mai eficiente antrenamente cardio. Este chiar mai indicat decat joggingul! Ca sa arzi echivalentul de calorii din 15 minute de sarit coarda, ar trebui sa alergi aproape 3 kilometri in doar 8 minute. Pentru a-ti calcula numarul exact de calorii arse cu saritul corzii, este necesar sa iti cunosti inaltimea si greutatea, insa, in principiu, un minut de sarit coarda echivaleaza cu 10 calorii arse si tonifierea tuturor grupelor de muschi, fiind un antrenament complet. Daca faci doar doua sesiuni a cate 10 minute in fiecare zi, poti arde 200 de calorii lejer, fara ca macar sa iti dai seama. Un alt lucru interesant: cu cat esti mai plinuta, cu atat vei arde mai multe calorii la inceput, iar grasimea se va topi pur si simplu de pe tine. 

In afara de faptul ca te ajuta sa slabesti repede si eficient, saritul corzii mai are cateva beneficii care trebuie mentionate:

- te ajuta sa te coordonezi mai bine: saritul corzii duce la o mai mare concentrare pe miscarea picioarelor, astfel ca vei deveni mai agila si vei avea reactii mai rapide. De altfel, este antrenamentul clasic pentru multi sportivi, inclusiv pentru cei care urmeaza sa participe la curse cu obstacole.

- protejeaza gleznele: chiar daca aveai impresia ca saritul corzii este periculos pentru glezne ori genunchi, afla ca acest antrenament face exact contrariul. Atunci cand sari pe varfurile degetelor, zonele respective sunt intarite, astfel ca vei avea o mai mare mobilitate a articulatiilor si vei fi mai ferita de accidentari. Tine mine totusi sa porti incaltaminte sport atunci cand sari, pentru a reduce impactul cu solul, deoarece acesta ar putea sa faca rau incheieturilor.

- stimuleaza si protejeaza sistemul cardiovascular: ca orice antrenament cardio, saritul corzii este sanatate pura pentru inima ta, care va „munci” mult, dar cu folos. Fiind un muschi, inima va deveni mai rezistenta, datorita faptului ca pompeaza mai mult sange catre creier, tesuturi si organe, promovand astfel sanatatea intregului corp.

- te ajuta sa te concentrezi: pentru ca in timpul antrenamentului este pompat mai mult sange catre creier, vei vedea ca imediat dupa aceea nu doar ca vei respira mai bine, dar te vei simti si cu mintea mult mai clara. Este recomandat sa sari coarda dimineata si inainte de un examen ori alte ocazii in care trebuie sa te concentrezi la maximum. 

Saritul corzii: antrenament zilnic de numai 10 minute

Pentru a arde 200 de calorii, este suficient sa sari coarda cate 10 minute de doua ori pe zi (dimineata si seara). Incearca sa faci acest lucru de cel putin 3 ori pe saptamana, pentru rezultate optime! Iata un antrenament de 10 minute pe care il poti urma:

5 minute: sarituri cu ambele picioare

Trebuie sa sari coarda incontinuu, in ritmul tau, astfel incat sa poti mentine efortul timp de 5 minute. In timp vei ajunge sa sari mai repede, insa nu te chinui de la inceput sa faci acest lucru. 

45 secunde: scandura

Stai sprijinita in coate si in varfurile degetelor de la picioare, despartite la o distanta de 20-30 cm. Incordeaza cat mai mult muschii abdominali si tine coloana dreapta.

2 minute: sarituri intr-un picior

Trebuie sa sari incontinuu timp de 30 de secunde pe fiecare picior. Mai repeta o data intregul set, incercand sa alternezi picioarele fara sa te opresti din miscare.

2 minute: sarituri cu ambele picioare

Acum te-ai incalzit, asa ca poti sa sari incontinuu, cat de repede poti, astfel incat sa nu incepi sa gafai. 

45 secunde: genuflexiuni

Realizeaza cat de multe poti, avand grija sa cobori corpul cat mai mult, astfel incat coapsele sa fie paralele cu podeaua. 

Iata, asadar, cat de eficient este saritul corzii pentru slabire! Nu-ti ramane decat sa fugi la un magazin, sa-ti cumperi o coarda de sarit si sa te distrezi ca in copilarie!

Spate Umeri Brate Piept Abdomen Talie Fesieri Picioare
Vezi si
La cât timp după masă poți face sport
La cât timp după masă poți face sport
Raluca Margean | Vineri, 18.03.2016
Articolul urmator »
Exerciții cu greutăți: beneficii și idei de antrenament
Exerciții cu greutăți: beneficii și idei de antrenament
Raluca Margean | Miercuri, 13.12.2023
Incepe quiz
Test de dieta: De ce nu reusesti sa slabesti?
Test de dieta: De ce nu reusesti sa slabesti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4 (4)

Ne găsești pe