Augmentarea bustului: 5 lucruri pe care ar trebui să le ştii înainte de procedură

Augmentarea bustului: 5 lucruri pe care ar trebui să le ştii înainte de procedură

Andreea Constantin

Motivele pentru care femeile iau în considerare o intervenție de mărire a bustului sunt diferite, dar, de foarte multe ori sunt legate de stima și încrederea în sine. Așadar, această intervenție este gândită ca un pas spre a ne simți cât mai confortabil în propria noastră piele și acesta este și motivul pentru care rămâne una dintre cele mai populare proceduri estetice. 

Cu toate că este o intervenție chirurgicală sigură, este și una foarte importantă, pe care trebuie să o analizezi din diferite puncte de vedere, inclusiv împreună cu chirurgul pe care l-ai ales. Iată cinci dintre cele mai importante aspecte pe care ar trebui să le ai în vedere.

1. Implanturile mamare necesită îngrijire periodică 

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le ai în vedere, înainte de a lua o decizie finală cu privire la intervenţia de mărire a bustului, este legat de faptul că niciun fel de implanturi mamare nu sunt permanente. Pe de altă parte, vestea bună este că schimbarea implantului este o operație necomplicată și aproape nedureroasă. Protezele nu sunt, din păcate, imune la uzură și se recomandă insistent să se ia în considerare o înlocuire începând cu al zecelea an. De asemenea, este recomandată o monitorizarea cu ultrasunete, la fiecare doi ani, dacă nu anual, completată de examene clinice. Află mai multe detalii aici.

2. Ai nevoie de repaus de până la două săptămâni

Înainte de a stabili o dată pentru această intervenţie, este bine să verifici când îţi poţi programa un concediu mai lung.  După operaţie va fi important să iei o pauză de la activitatea profesională, pentru a putea să te dedici recuperării. Odihna la pat este foarte importantă pentru a reduce durerea, dar și pentru a evita orice deplasare precoce a implantului. A scurta perioada de convalescență înseamnă a-ți asuma riscul de a rămâne cu ceea ce se numeşte durere reziduală, adică un disconfort pe termen lung. Aplicarea compreselor cu gheață și administrarea  analgezicelor, trebuie să fi combinată cu o perioadă de 10-15 zile de odihnă la pat. Aşadar, anunţă-ţi concediul din timp şi vezi dacă partenerul, o prietenă sau un membru al familiei sunt disponibili în acelaşi interval să te ajute cu tot ce ai nevoie în timpul recuperării.

3. Calitatea serviciilor este esenţială 

Mărirea bustului este o operaţie sofisticată care necesită îndemânare, experienţă şi o atitudine responsabilă din partea medicului care o face, aşa că alege cele mai bune clinici. Chirurgul trebuie să fie calificat în chirurgie plastică și estetică. Două consultații sunt esențiale pentru a înțelege principiile și riscurile operației pe de o parte și pentru a alege implantul care va da rezultatul așteptat de pacientă, pe de altă parte. De asemenea, chiar dacă perioada postoperatorie este cel mai adesea lipsită de complicaţii, este esențial să te poţi baza pe medicul tău. Aşadar, nu alege doar în funcţie de preţ şi, mai ales, fii precaută cu ofertele care par prea bune să fie adevărate. Cel mai probabil nu sunt.

4. Naturaleţea contează foarte mult

Montarea implanturilor mamare este mai mult o reconstrucție decât o transformare a corpului. Mărirea excesivă a sânilor nu va arăta niciodată natural şi poate duce la o îmbătrânirea prematură a pielii bustului. Aşadar, este important să respecţi forma, dar şi volumul sânului, pentru a te bucura de un rezultat final la nivelul aşteptărilor. Sânul trebuie să arate frumos, fără a subestima nici importanţa volumului, aşa că discută cu medicul tău despre asta. 

5. Alăptarea este posibilă şi după intervenţie

Sarcina și alăptarea sunt perfect posibile după această intervenţie. Medicii recomandă totuşi, ca în cazul în care îți dorești să rămâi însărcinată, să aștepți între 10 și 12 luni după procedură. Aşadar, poţi să iei în considerare operația indiferent care sunt planurile tale legate de o viitoare sarcină.

Aşadar, chiar dacă augmentarea bustului este o procedură care a devenit destul de comună, sunt mai multe aspecte de luat în considerare înainte de a lua o decizie. Ţine seama de informaţiile de mai sus şi discută cu medicul tău despre orice alt detaliu la care te gândeşti.

Surse foto: pexels.com

Articolul urmator
Sculptra: ce este și cum acționează
Sculptra: ce este și cum acționează
Care vor fi ultimele tale cuvinte înainte de moarte?
Incepe quiz
Care vor fi ultimele tale cuvinte înainte de moarte?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.