Ce coafuri tradiţionale româneşti să porţi la evenimentele cu specific!

Ce coafuri tradiţionale româneşti să porţi la evenimentele cu specific!

Redactor Andreea Baluteanu

De fiecare dată când trebuie să alegi un hairstyle pentru un eveniment special, te inspiri din aparițiile vedetelor internaționale? Style influencerii de peste Ocean, fotomodelele faimoase și celebritățile în vogă compun tabloul la care te întorci mereu, când habar nu ai ce anume să porți? Dacă răspunsul tău e „da”, la oricare dintre întrebările de mai sus, atunci ai ajuns în locul potrivit.

Azi avem o sugestie: în loc să consulți cu râvnă galeriile cu cocuri și cozi înalte a la Ariana Grande, ce-ar fi dacă te-ai întoarce către frumoasele tradiții românești? Nu o să îți vină să crezi cât de frumoase se pot dovedi coafurile tradiționale românești, adorate de superbele celebrități de la noi și nu numai.

Azi îți dovedim că nu Gigi Hadid și Kim Kardashian ar trebui să fie sursa ta de inspirație, ci frumusețile noastre autohtone din vremurile de aur!

Coafuri tradiționale românești cu împletituri, pentru frumusețe de Cosânzeană

Am ajuns de mult la concluzia că portul popular românesc e răvășitor de frumos. De ce nu am conchide același lucru și despre coafuri? Împletiturile cu care tinerele noastre bunici și străbunici dansau în hora satului, pe care le purtau de sărbătoare sau atunci când mergeau la biserică, sunt mult mai romantice, mai diafane și mai cuceritoare decât ce vezi acum pe catwalk. Nu îți cerem să ne crezi, doar să îți clătești privirea cu variantele de mai jos!

Două cozi

Cu părul proaspăt spălat și mirosind a flori, frumoasele noastre „,mândre” de pe timpuri își așteptau „flăcăii”. Tot ce le mai rămânea era să își împletească părul. Metoda clasică, în trei, era cea mai comună, dar azi poți inova apelând la cozi de pește (află aici cum să le obții) sau la spic (te învățăm cum să îți iasă aici). Pentru un look tradițional românesc, începe din dreptul urechilor și păstrează împletitura curată, dar trage totuși de câteva șuvițe, pentru a mai elibera din presiune.

coafura cu doua cozi

Sursa foto: Pinterest

Cunună de împletituri

Deși acest look nu e neapărat specific românesc, cât mai degrabă balcanic, era adoptat cu grație și de frumoasele noastre. Împletește o coadă pe care să o treci de-a curmezișul capului sau peste frunte, precum în imaginea de mai jos. Restul părului poate fi împletit la spate sau prins într-un coc; alegerea îți aparține. Completează cu o coroniță de flori și gata ești, cea mai frumoasă româncă.

Cunună de împletituri

Sursa foto: Pinterest

Cocuri împletite

Diane Kruger nu e „de-a noastră”, dar cât de bine i-a ieșit una dintre cele mai frumoase coafuri tradiționale românești. Împarte părul în două sau trei secțiuni, ca pas de pornire. Împletește fiecare parte în trei (sau în spic) și apoi prinde-le pe părți, în cocuri la baza cefei.

La fel de bine poți trece și cozile de o parte și de alta a cefei, la spate, fixându-le vârfurile sub păr cu agrafe, pe latura opusă. Finisează cu un spray strălucitor, ca să ai cosițele la fel de frumoase și de luminoase precum ale româncelor noastre de pe timpuri.

Diane Kruger

Sursa foto: Pinterest

Coc pe o parte

Nu știi cu ce să impresionezi la un eveniment special? Avem noi cea mai bună idee cu putință. Începe din nou prin a împleti părul, de preferință într-un spic. Aranjează-l apoi într-un coc jos, lateral, și folosește agrafe sau ace de păr pentru a stabiliza coafura. Nu îți mai lipsește decât o floare pentru a da acestui hairstyle acel aer autentic românesc.

Coc pe o parte

Sursa foto: Pinterest

Cu părul liber: cele mai frumoase coafuri tradiționale românești lejere

Deși așa ar putea părea, nu toate coafurile tradiționale românești sunt demonstrații de artă în aranjarea părului. Mai ales dacă ai un păr frumos și sănătos, poți impresiona cu hairstyle-uri inspirate de înaintașele noastre, cât se poate de simple.

Bucle pe o parte

Deși împletiturile erau norma pentru frumoasele noastre de odinioară, cândva tot își desfăceau părul! Atunci obțineau cele mai frumoase bucle: naturale, lejere și extrem de romantice. Recreează și tu acest look, care funcționează de minune mai ales dacă ai o podoabă capilară deasă și bogată. Însă efectul nu va fi deplin decât dacă asociezi și cu o ie, precum în imaginea de mai jos!

par cu bucle

Sursa foto: Pinterest

O singură împletitură

Ne reîntoarcem la împletituri, dar de această dată le folosim pe post de detaliu. Cine e românca cu cel mai frumos păr? Noi răspundem, la unison, Maria Dragomiroiu. Îndrăgita interpretă de muzică populară a avut grijă de cosițele ei ca de cea mai de preț comoară, iar coafurile tradiționale românești îi ies impecabil. Împletește și tu, după modelul artistei, o singură coadă, pe care să o așezi ca pe o cunună. Lasă restul părului liber!

Maria Dragomiroiu

Sursa foto: Instagram

Coafuri tradiționale românești cu accesorii

Dacă tot vrei să faci cinste portului popular românesc și frumuseții autohtone, atunci nu poți ignora superbele accesorii de mai jos. Asociază-le cu coafurile noastre dragi și ce va ieși va fi minune!

Cununa de flori

Începem cu bentițele sau cununile de flori, fie naturale, fie artificiale. Cumpără una realizată de un meșter tradițional, care să arate cât mai autentic, și ferește-te de variantele din comerț, care strică acel aer de tradițional eteric. Combină cu două codițe împletite subțiri și vei fi cea mai frumoasă dintre cele mai frumoase!

coafura cu cununa de flori

Sursa foto: Instagram

Marama

Cât de frumos este acest voal tradițional românesc și ce simbolistică aparte poartă! Marama reține în ițele ei fermecate însăși istoria noastră, fire de dragoste, de jale și de nostalgie. Din nou, dacă nu ai una tradițională, rămasă moștenire de la bunici, cumpără neapărat un accesoriu confecționat de meșterii noștri de suflet. Asociază cu o cunună de flori și cu o coadă împletită pe o parte, pentru un look care frânge inimi!

coafura cu marama

Sursa foto: Pinterest

Baticul

Renunță să mai asociezi baticul tradițional românesc, cu atât de încântătoarele sale broderii, doar cu ceea ce purta bunica ta atunci când ieșea la poartă. Există modele care le-ar face pe fashioniste să pălească de invidie și, dacă descoperi un astfel de item, e aproape o fărădelege să nu profiți de farmecul său uluitor. Prinde părul în coc sau într-o împletitură sub el și bucură-te de un look care pur și simplu taie respirația.

coafura cu batic

Sursa foto: Pinterest

Descoperă mai jos și cum a evoluat conceptul de frumusețe în România: nu e așa că te-ai înduioșat deja?

Acestea sunt cele mai frumoase coafuri tradiționale românești! Nu te rezuma doar să le admiri, ci abordează-le la acele ocazii speciale din viața ta. Pe noi ne-au fermecat!

Și dacă tot ne inspirăm din trecut, vezi care sunt și cele mai frumoase coafuri din anii 60!

Surse foto: Pinterest, Instagram

Articolul urmator
Laser CO2: beneficii și recomandări
Laser CO2: beneficii și recomandări
Ce personaj din basmele romanesti esti?
Incepe quiz
Ce personaj din basmele romanesti esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.