Nu Skin

Acestea sunt cele mai cool tunsori pentru păr scurt din 2017

Vineri, 06.01.2017
de Alexa Galgau

Femeile care nu au foarte mult timp la dispoziție preferă adesea tunsorile scurte, ușor de întreținut. Cu cât părul este mai lung, cu atât va dura mai mult îngrijirea și coafarea lui, așa că nu este de mirare că tot mai multe femei sunt atrase de tunsorile scurte, care nu doar că arată excelent, dar au și un efect de întinerire a chipului.

În 2017 se poartă câteva tunsori pentru păr scurt care cu siguranță te vor cuceri prin simplitatea și eleganța lor!

Tunsori pentru păr scurt în 2017

Părul scurt este la modă în 2017, un an foarte „generos” din punctul de vedere al tunsorilor, în care putem experimenta cât mai multe lookuri. Vedetele acestui an sunt tunsoarea pixie și bobul, însă observăm și o revenire a tunsorii drepte și a bretonului lateral mai lung, care îndulcește trăsăturile.

Nu oricine poate purta părul scurt, așa că nu face o schimbare radicală înainte de a te asigura că ai o formă a feței care permite o astfel de tunsoare. În general, tunsorile scurte nu arată bine când fața este lunguiață, acestea potrivindu-se mai degrabă pe un chip oval. Iată cum să adaptezi diferite tipuri de tunsori la forma feței!

Tunsoarea pixie

În 2017, tunsoarea pixie a revenit la modă, cu mici accente care te vor încânta dacă ești o admiratoare a acesteia. Primul și cel mai dramatic stil pe care îl observăm este pixie-ul scurt, aproape băiețesc. Această tunsoare este perfectă pentru o femeie cu o față ovală și trăsături delicate, fiind potrivită mai degrabă pentru femeile slabe decât pentru cele plinuțe.

Un pixie ușor mai jucăuș este cel în care bretonul este lăsat ușor ondulat și puțin mai lung, oferind astfel un aspect de spiriduș de-a dreptul irezistibil. Femeile care au părul ondulat se pot bucura de această tunsoare care face ravagii în 2017!

Femeile care preferă o tunsoare ce nu necesită aproape niciun efort de coafare pot apela cu încredere la un pixie vintage, specific anilor '60. Acesta arată bine chiar și dimineața, la prima oră, când părul este ciufulit și neascultător!

Tunsoarea bob

Nu este deloc de mirare că tunsoarea bob se află pe lista noastră cu tunsori scurte la modă în 2017! De fapt, această tunsoare este foarte „încăpățânată” și nu vrea sub nicio formă să iasă din topul celor mai populare tunsori de câțiva ani buni. Chiar dacă bobul mediu și bobul lung sunt cele mai des întâlnite, poți apela cu încredere la un bob scurt, franțuzesc, care să te facă să arăți stilată, întocmai ca o frumoasă pariziancă.

Părul tuns în linie dreaptă

Te-ai săturat de bobul scurt, dar nu te simți pregătită să renunți complet la această lungime a părului? Anul acesta, pe podium a mai existat o tunsoare scurtă care a făcut ravagii și pe care multe modele au purtat-o: părul până la nivelul urechilor, tuns în linie dreaptă. Poți să lași părul dezordonat, pentru un still messy chic, sau să îl îndrepți perfect - ambele variante sunt la fel de plăcute ochiului!

Părul scurt cu breton lateral

Unul dintre cele mai feminine stiluri de care ne bucurăm anul acesta este tunsoarea scurtă pe care o „accesorizăm” cu un breton lateral generos și feminin, care oferă textură și volum părului. Acest tip de breton merge la aproape orice tip de față și te va avantaja cu siguranță, deoarece face fața să pară mai slabă.

În special atunci când ne gândim la tunsoarea pixie, un astfel de breton oferă gingășie, feminitate și delicatețe, putând să îți scoată la înaintare toate atuurile. În plus, el este ușor de coafat și poți obține cu ajutorul lui un look retro, dacă îl ondulezi puțin, chiar dacă ai părul atât de scurt.

După ce ai admirat aceste tunsori pentru păr scurt la modă în 2017, cu siguranță vei fi tentată să faci o schimbare de look și să te tunzi.

Citește mai multe despre tunsoarea pixie!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.6 (8)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!