Ghid pentru vopsit: cum să îți alegi culoarea părului

Ghid pentru vopsit: cum să îți alegi culoarea părului

Redactor Alexa Galgau

Părul poate să îți schimbe înfățișarea în aceeași măsură precum machiajul sau outfitul pe care îl porți. Chiar dacă porți aceeași culoare de ani întregi și ești convinsă că nimic altceva nu te avantajează, nu trebuie să uiți că trăsăturile se schimbă în timp, iar ceea ce acum cinci ani îți venea perfect, acum poate nu te mai avantajează la fel de mult. De aceea, trebuie să adopți anumite schimbări, chiar și unele mărunte, pentru a arăta mereu cât poți de bine.

Află cum să îți alegi culoarea părului, astfel încât să te întinerească!

Cum să îți alegi culoarea părului

Balansează tonurile de blond

Când folosești o nuanță platinată de blond și nu o balansezi cu alte nuanțe, podoaba capilară poate să capete un aspect tern și aspru. Pentru a da dimensiune și a „îmblânzi” aspectul părului, poți să mergi pe varianta unei baze deschise, pe care să o completezi cu câteva șuvițe aurii. Diferența o poți vedea și în imaginea de mai jos: în prima poză, blondul îmbătrânește, în vreme ce în a doua oferă un look fresh și tineresc!

Dacă vrei să te vopsești acasă (deși blondul este o culoare puțin cam dificil de întreținut fără coafor), alege vopselele în nuanțe naturale sau neutre. Cele calde sau aurii ajung să tindă mai degrabă spre gălbui, oferind un look vulgar.

Află de AICI cum să porți blondul căpșună, cea mai apreciată culoare a anului 2016!

Brunetele pot ascunde firele albe cu șuvițe subtile

Problema cu brunetul este că arată bine când ești tânără, însă te poate îmbătrâni dacă ai tenul deschis. Odată ce încep să apară firele albe, tendința este să cumperi o vopsea închisă și să le elimini complet, însă doar pentru că este ușor nu înseamnă că este și ideal pentru lookul tău. Soluția ideală ar fi să optezi pentru niște șuvițe cu câteva nuanțe mai deschise decât culoarea părului tău, care să acopere firele albe, dar să nu înăsprească trăsăturile. O culoare uniformă este adesea lipsită de personalitate și dezavantajează persoanele care au trecut deja de prima tinerețe. Șuvițele subtile care încadrează fața întineresc și oferă volum.

Află și cum să alegi nuanța potrivită de șaten în funcție de culoarea tenului tău!

Renunță la culorile care te fac să arăți palidă sau ștearsă

Una dintre cele mai frecvente greșeli de beauty constă în vopsirea părului cu o culoare care dezavantajează complet tenul. Multe femei ar vrea să își deschidă la culoare părul șaten ori brunet, însă problema majoră este că acesta are tendința de a căpăta nuanțe portocalii, care nu avantajează aproape pe nimeni. Femeile care au părul închis și vor ceva mai tineresc ar putea opta pentru nuanțe ciocolatii, care sunt foarte apetisante și oferă un aspect foarte fresh. Nuanțele de ciocolatiu pot fi completate de șuvițe de culoarea mierii, discrete, dar de efect.

Părul alb poate să fie sexy, dacă ai grijă de el

Cine spune că părul alb trebuie acoperit? Chiar dacă femeile preferă să se vopsească, părul grizonant sau alb nu îmbătrânește neapărat chipul, dacă ții cont de niște trucuri.

În primul rând, trebuie să știi că părul alb este foarte poros, așa că absoarbe minerale din apă, poluanți și multe alte substanțe cu care intră în contact, devenind tern și chiar ușor gălbui. Pentru a preveni acest lucru, trebuie să folosești un șampon clarifiant și un tratament gloss pentru păr mov. Există pe piață tot felul de produse profesioniste gândite special pentru întreținerea părului grizonant sau alb. Pentru a menține părul imaculat, trebuie să folosești șamponul de două ori pe săptămână.

Un alt truc de care trebuie să ții cont dacă vrei să lași părul alb, dar să arăți și tânără în același timp, este alegerea unei tunsori moderne, dar nu exagerat de extravagante. De exemplu, un bob chic poate să facă o diferență enormă în lookul tău. Adoptă hairstyle-urile care sunt la modă și vei vedea ca poți să arăți excepțional și fără a acoperi firele albe!

Ca ultimă regulă generală referitoare la cum să alegi culoarea părului, ține minte că cel mai important este să optezi pentru o culoare și un hairstyle care să te definească, nu pentru ceva care să arate rebel, pentru că nu te va face să pari mai tânără, ci doar va atrage criticile celorlalți.

Surse foto: redbookmag.com

Articolul urmator
Sprâncene tatuate greșit: ce variante ai să repari
Sprâncene tatuate greșit: ce variante ai să repari
Quiz: Îți ghicim culoarea părului, în funcție de cumpărăturile pe care le faci!
Incepe quiz
Quiz: Îți ghicim culoarea părului, în funcție de cumpărăturile pe care le faci!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.1 (22)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.