La 64 de ani, spune că a descoperit secretul tinereții veșnice

La 64 de ani, spune că a descoperit secretul tinereții veșnice

Redactor Raluca Margean

Modelul de frumusețe promovat de societatea noastră ne dă mari bătăi de cap. Am fost învățate să credem că, pentru a fi frumoase, trebuie să cheltuim o avere pe produse de înfrumusețare, să ne pierdem timpul pe la cabinete de cosmetică și să ne înfometăm ca să fim cât mai slabe cu putință.

Există însă femei care au descoperit și o altfel de frumusețe și sunt mai mult decât deschise să ne împărtășească secretul. Te întrebi despre ce e vorba? Nu, nu sunt intervențiile chirurgicale și nici injecțiile cu botox sau acid hialuronic. Secretul e simplu și complicat în același timp!

secretul tinereții veșnice

Sursa foto: Pinterest

Angela Paul este o femeie frumoasă de 64 de ani din California, care arată de 30-40 de ani. Ea susține că nu intervențiile chirurgicale au ajutat-o să arate în acest fel, ci o viață echilibrată, bazată de o dietă sănătoasă, exerciții fizice zilnice și mai ales meditație. Model și trainer inspirațional, Angela a fost diagnosticată în tinerețe cu boala autoimună lupus, iar această afecțiune a făcut-o să adopte un stil de viață sănătos.

Povestea Angelei

La 16 ani, Angela lucra deja ca model în Marea Britanie, dar câțiva ani mai târziu doctorii i-au spus că are lupus eritematos sistemic (LES). LES este o boală autoimună care afectează diverse organe ale corpului, în special pielea, articulațiile, sângele, rinichii și sistemul nervos central, provocând inflamații, dureri, erupții cutanate etc. Apariția acestei afecțiuni a făcut-o pe Angela să-și schimbe perspectiva și să adopte un stil de viață sănătos și strict în același timp.

Ea și-a dat seama că modul în care și-a trăit viața până atunci (în mare viteză și oarecum haotic) nu este în favoarea sa, astfel că, după ce a primit diagnosticul, meditația și disciplina au devenit temelia noii sale vieți.   

Acum, la 64 de ani, Angela și fiica sa de 34 de ani sunt luate deseori drept surori, atât de bine arată! Fiind total împotriva intervențiilor chirurgicale de înfrumusețare, concepția după care se ghidează Angela este: să îmbătrânești cu grație!

„Ca să îmbătrânești frumos, trebuie să ai un stil de viață sănătos de-a lungul întregii existențe. Cu cât începi mai din tinerețe să duci o viață echilibrată și sănătoasă, cu atât vei îmbătrâni mai frumos. Eu am început să mă îngrijesc de când eram un tânăr model, practicam meditația, făceam mișcare regulată, aveam o nutriție sănătoasă și mă dezvoltam din punct de vedere mental”, recunoaște acum frumoasa doamnă, model, trainer, mamă și soție fericită.

Moștenirea genetică ajută, dar nu este suficientă

secretul tinereții veșnice

Sursa foto: Pinterest

Angela este conștientă de faptul că factorii genetici au avut o influență hotărâtoare asupra felului în care arată acum: „Mama avea o piele frumoasă și un păr bogat” pe care le-a moștenit atât ea, cât și fiica ei.

Moștenirea genetică este importantă, însă nu suficientă. Multe alte aspecte au contribuit la menținerea sa în formă maximă. „Am crescut în Anglia, unde plouă mai tot timpul, și astfel nu m-am expus prea mult la soare, a fost o binecuvântare. Nu am exagerat cu țigările și băutura când aveam 20 de ani, iar faptul că am avut grijă să fiu tot timpul odihnită, m-a ajutat extrem de mult. Pentru mine somnul este cel mai important”, spune Angela.  

Faptul că nici acum nu bea alcool, doar ocazional, este de luat în considerare: „Nu beau alcool, dar când o fac, prefer doar puțină votcă în loc de vin, pentru că acesta este mai curată și conține mai puțin zahăr”.      

Exercițiile fizice și mentale sunt esențiale

secretul tinereții veșnice

Sursa foto: Pinterest

Angela a avut o viață activă, iar sportul a făcut tot timpul parte din rutina sa zilnică. Fiind model, ea a știut că exercițiile fizice o ajută să se mențină în formă. I-a plăcut întotdeauna să danseze, iar acum câțiva ani a început să urmeze cursuri de zumba, de patru sau chiar cinci ori pe săptămână. Angela spune că zumba o face să se simtă „în viață, tânără și sexy”.

Pe lângă exercițiile fizice, Angela este de părere că exercițiile mentale - practicarea meditației și sesiunile de yoga -au avut o contribuție esențială: „Sunt de părere că ar trebui să avem grijă de noi în interior în primul rând. (...) Știu ce funcționează bine pentru starea mea fizică și mentală și știu că este mai important să te concentrezi să te simți bine cu tine, în loc să ai grijă doar de aspectul tău. Dacă ai grijă de tine în interior, aspectul fizic plăcut vine de la sine”.

Nimic fără un regim alimentar echilibrat și sănătos

Nu încape niciun semn de îndoială că alimentația este unul din cei mai importanți factori pentru menținerea sănătății și a tinereții. Dieta organică a Angelei, care exclude carnea, a ajutat-o să aibă o piele frumoasă, să aibă energie și să arate atât de bine: „Mănânc organic cât mai mult posibil și prefer mai multe mese mici pe zi, deoarece e mai ușor pentru digestie. Mănânc un avocado pe zi, beau un fresh de ghimbir proaspăt cu lămâie în fiecare dimineață și mă limitez la o cafea pe zi înainte de prânz”.

Un NU hotărât intervențiilor chirurgicale de înfrumusețare

În afară de intervenția chirurgicală de cezariană pe care a suferit-o pentru a o aduce pe lume pe fiica sa, Angela nu a apelat deloc la astfel de proceduri de înfrumusețare, din mai multe motive:

  1. Vrea să arate cât mai natural posibil
  2. Dacă iese ceva prost la intervenția chirurgicală, nu vrea să fie privită ciudat de alte persoane
  3. Există multe produse cosmetice naturale de înfrumusețare și proceduri noninvazive care pot ajuta împotriva procesului de îmbătrânire. Yoga facială, spune Angela, este una dintre aceste metode.
  4. Vrea să transmită un mesaj (mai ales femeilor tinere) că nu este nevoie de chirurgie ca să fii frumoasă. Poți fi naturală și să îmbătrânești frumos, dacă ai grijă de tine și duci o viață sănătoasă.

Nu te compara cu nimeni, TU ești unică       

Societatea de azi și mai ales social media transmit femeilor tinere un mesaj neconform cu realitatea, arătându-le cum trebuie să arate și cu cine trebuie să semene ca să fie considerate frumoase. Angela le spune fetelor să nu se compare cu nimeni, nici măcar cu vreo mare vedetă. Important este să fii cea mai bună versiune a ta, sănătoasă și fericită.

Un mesaj extrem de frumos, iar dacă toate femeile l-ar urma, cred că am vedea mai puține silicoane, fețe încrutate și buze mărite!   

Surse foto: Unsplash, Pinterest

Articolul urmator
Parfum afrodisiac: ingredientele necesare pentru un miros seducător
Parfum afrodisiac: ingredientele necesare pentru un miros seducător
Ce vei face peste 10 ani?
Incepe quiz
Ce vei face peste 10 ani?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (27)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.