Oja care se potrivește oricărei femei

Oja care se potrivește oricărei femei

Mihaela Onofrei, redactor Divahair.ro

Manichiura este extrem de importantă în viața unei femei, deoarece aceasta nu doar arată cât de mult ține purtătoarea la imaginea sa, ci reflectă și o parte a personalității sale. Mâinile unei femei sunt cartea sa de vizită, motiv pentru care trebuie să acordăm o atenție sporită acestui detaliu, dar și îngrijirii degetelor noastre.

Orice aspect legat de manichiură este important: forma unghiilor, produsele folosite, detaliile, dar și culoarea ojei. Deși nu orice ojă aleasă ni se potrivește perfec. Există însă o anumită nuanță care poate fi purtată de oricine. Aceasta se asortează perfect la orice ținută, dar și trăsăturilor fizice. Dacă ești deja curioasă despre ce este vorba, află mai jos despre ce este vorba!

Oja care se potrivește oricărei femei

Nude

Oja nude este cea care se potrivește oricărei femei, indiferent de trăsăturile acesteia. Merge de minune cu orice tip de piele, dar și cu toate nuanțele de păr. Mai mult, aceasta poate fi purtată la orice ținută, deoarece se poate „camufla” extrem de ușor.

Nude mat

Această ojă poate fi găsită în mai multe nuanțe și texturi, iar una dintre cele mai apreciate variante este cea mată, care oferă un aspect imaculat manichiurii tale, mai ales atunci când alegi un model simplu.

Nude pentru unghii lungi

Nuanța se potrivește de minune atât la manichiuri simple pentru unghii scurte, cât și la cele complicate pentru unghii lungi. Acest model cu strasuri și model în V va fi extrem de apreciat în această toamnă, deoarece se potrivește de minune cu nuanțele sezonului.

Nude ombre

Pentru un aspect unic, încearcă senzația anului 2017: manichiura ombre! În combinație cu oja nude, poți obține un model special, care poate fi purtat în orice anotimp.

Nude cu model floral

Dacă ești adepta manichiurilor sofisticate, cu modele florale, află că poți să obții astfel de variante și cu ajutorul ojei nude. Aceasta va pune în evidență modelele, fără a-ți încărca unghiile.

Nude cu model aztec

Modelul aztec poate fi o idee la fel de bună, mai ales când se merge pe o linie simplă, cu două culori. Pentru executarea acestui model, alege o nuanță neutră.

Nude pentru unghii scurte

Dacă îți place să păstrezi un aer simplu și delicat, poți fi feminină și cu ajutorul manichiurii cu ojă nude pe unghii scurte. În funcție de preferințe, folosește puțin sclipici sau strasuri pentru a da un aer aparte modelului tău.

Nude colorat

Da, poți avea culoare și diversitate chiar și cu ajutorul ojei nude! Asortează-ți personalitatea colorată cu o astfel de manichiură și fii în tendințele acestui sezon cu ajutorul unui mix interesant de nuanțe.

Obține manichiuri de invidiat cu oja care se potrivește oricărei femei!

Surse foto: iStock, Pinterest

Articolul urmator
Morpheus 8: beneficii și recomandări
Morpheus 8: beneficii și recomandări
Ce nuanta de oja a sezonului ti se potriveste?
Incepe quiz
Ce nuanta de oja a sezonului ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.7 (4)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.