Nu Skin
Adevarata Stare de Bine
Optezi sa Impresionezi

Regula de 3 secunde care ajută coreencele să aibă acea piele de porțelan pentru care le invidiază o planetă întreagă

Alida Enache

Produsele cosmetice coreene și-au câștigat un loc special pe rafturile celor mai celebre magazine de îngrijire a pielii din întreaga lume. Dacă ele, coreencele, au un ten așa frumos, ca de porțelan, noi de ce să nu avem? Ei bine, se pare că frumusețea lor nu se bazează doar pe produsele specifice pe care le folosesc, ci și pe un mic truc care poate părea chiar banal. Rutina coreeană de îngrijire a pielii constă în 10 pași simpli, iar unul dintre ei este reprezentat de ”Regula de 3 secunde”. Această regulă zice că trebuie să folosești crema hidratantă pe față imediat după ce ți-ai spălat tenul, cât fața ta este încă udă, în exact 3 secunde.

Ți se pare ciudat? Nu este deloc! Te invităm să afli din rândurile de mai jos care sunt cele șapte beneficii ale hidratării tenului imediat ce ce ți-ai spălat fața!

Imagine cu o coreeancă cu ten de porțelan

1. Ajută pielea să absoarbă mai bine produsele. Dacă aplici produsele tale de îngrijire imediat după ce te-ai spălat pe față, acestea vor fi absorbite mult mai ușor în piele. Stratul exterior al pielii permite cu greu pătrunderea eficientă a ingredientelor active din cosmetice, deoarece acționează ca o barieră de protecție. Dar atunci când pielea este udă, serumurile și cremele hidratante se absorb mult mai ușor.

2. Hidratează mai bine pielea. Deși pare greu de crezut, pielea devine mult mai uscată după ce te speli pe față. Apa se evaporă rapid, iar tenul tău rămâne deshidratat și uscat. Dacă aplici mai repede crema hidratantă, pielea ta va sigila, practic, apa în ea, iar tenul tău va fi mai hidratat și mai luminos.

Imagine cu o coreeancă care se spală pe față

3. Pielea ta va arăta mai tânără. Tenul hidratat pare mult mai tânăr decât cel deshidratat. Atunci când pielea este uscată și strânsă pe față, ridurile, liniile fine, cicatricile sunt mult mai vizibile. Deși serumurile și cremele au rolul de a face pielea mai netedă, dacă le aplici pe pielea uscată nu vei avea parte de aceleași beneficii ca în cazul aplicării pe pielea umedă, proaspăt spălată. Pielea uscată prezintă o acumulare de celule moarte și nu va permite penetrarea agenților hidratanți în profunzimea pielii.

4. Tenul tău rămâne sănătos. Dacă vei aplica produsele hidratante imediat după spălarea feței, pielea ta își va menține echilibrul natural. Atunci când tenul tău este uscat, glandele sebacee produc din ce în ce mai mult sebum și te vei alege cu un ten gras, afectat de acnee, cu puncte negre, albe și comedoane.

Imagine cu o coreeancă care se dă cu cremă pe față

5. Îți protejezi tenul de razele UV. Razele UV sunt foarte nocive și de aceea trebuie să ne protejăm de ele. Aplicarea cremei hidratante imediat după spălarea feței are un rol foarte important în acest proces. Razele soarelui usucă foarte tare pielea, iar folosirea undei creme hidratante după spălare aduce un plus de protecție tenului. După aceea poți aplica o cremă cu factor de protecție de cel puțin 30.

6. Calmează pielea sensibilă. Știi și tu prea bine că pielea sensibilă și iritată are nevoie de o îngrijire specială. Dacă aplici crema hidratantă înainte ca tenul tău să se usuce după spălare, atunci vei preveni apariția zonelor iritate și uscate. Specialiștii recomandă să te speli pe față doar de două ori pe zi, dimineața și seara, pentru a evita inflamațiile la nivelul pielii sensibile.

Imagine cu o coreeancă care se demachiază

7. Rutina de îngrijire devine mai scurtă. Un ritual de îngrijire a pielii în foarte mulți pași poate dura prea mult și poate părea chiar complicat. Ei bine, ”regula de 3 secunde” nu este deloc complicată și durează exact cât promite... 3 secunde! Fie că te grăbești să ajungi la muncă, fie că te pregătești să te pui la somn, ”regula de 3 secunde” te va ajuta să arăți mult mai bine!

Tu ce crezi despre această regulă? Ai aplicat vreodată cremă hidratantă pe pielea umedă sau te-am convins să o faci, de acum înainte?

Citește și: Cum să te tunzi dacă ai părul fin: coafura ideală pe care o recomandă specialiștii și o adoptă tot mai multe vedete

Surse articol: Brightside, Creativeside, Dailyvanity

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.6 (11)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!