Nu Skin

4 greșeli care duc la rărirea părului

Marţi, 23.05.2017
de Diana Coteanu
Toate am avut, la un moment dat în viață, acea senzație că rămân mai multe fire de păr în perie sau în cadă decât în cap, după ce facem duș. Conform Women's Health, pierdem între 50 și 100 de fire de păr zilnic. Înaintarea în vârstă, stresul și dereglările hormonale sunt cauze ale răririi părului, dar ai luat vreodată în considerare faptul că ceea ce tu crezi că e bine pentru podoaba capilară poate de fapt să o afecteze?
Ce faci, mai exact, gresit? Iată mai jos câteva sfaturi din partea hairstyliștilor de talie internațională, care te vor ajuta să nu mai faci nicio greșeală când vine vorba despre prețiosul tău păr!

Extensii de păr grele

Dacă vrei să optezi pentru extensii de păr pentru volum sau pentru a adăuga lungime, află că riști să îți rupi firele de păr în momentul în care le desprinzi, dacă alegi unele foarte grele. Din cauza tensiunii de la rădăcina firului de păr, acestea se rup instant.
„Încearcă să respecți termenul de 6 luni în privința extensiilor microring, pe care trebuie să le schimbi. Pielea capului trebuie să respire, la fel și părul. Dacă ții extensiile prea mult, părul se subțiază și începe să cadă. De asemenea, și creșterea lui va încetini”, ne sfătuiește Larry Simps, hairstylistul Victoriei Beckham.

Uscarea părului cu föhnul

Chiar și un obicei banal precum uscarea părului poate duce la rărirea acestuia. Este important ca föhnul să se folosească în mod corect: „Părul vopsit sau decolorat este și mai fragil. Să-ți usuci părul cu peria, mai ales când este ud, este o adevărată tortură. Să tragi în mod frecvent cu peria de el este cel mai rău obicei pe care îl poți avea”, spune Peter Butler, hairstylistul Emmei Stone și al lui Claire Danes.

„Cea mai bună metodă pentru a preveni rărirea părului este să nu îți aranjezi părul când este complet ud. Tamponează-ți părul cu un prosop înainte de orice procedură de styling. Dacă mai este nevoie, usucă-l timp de 5 minute cu föhnul. Procedând astfel, părul se va aranja mai bine și vei putea să-l împarți în mod facil în secțiuni, pentru a-l îndrepta cu peria sau placa”, continuă Peter Butler.

Folosești elastice de proastă calitate

Dacă vrei să optezi pentru o coadă de cal, elasticul pe care îl folosești poate duce la rărirea părului. „Dacă folosești elastice strânse, care nu sunt acoperite cu pânză sau benzi de cauciuc, în mod cert când îți vei desface părul îl vei rupe. Evită benzile de cauciuc și optează pentru un elastic de material, care este mult mai prietenos cu părul”, spune Butler.

Excesul de produse de styling

„Folosirea în mod repetat a föhnului, a plăcii de păr sau a periei poate destabiliza structura părului, determinând slăbirea lui și, într-un final, rărirea“, spune Butler. Acest lucru este valabil pentru orice styling care presupune produse cu încălzire termică: placă de păr, ondulator, föhn sau perie.
Din fericire, nu trebuie să-ți arunci toate obiectele care te ajută la aranjarea părului. În schimb, ia măsuri preventive pentru a-ți proteja părul de produsele care dăunează. Butler recomandă folosirea unui tratament pentru păr cu cheratină, cum ar fi măștile de protecție împotriva deteriorării sau balsamurile de tip leave-in.
Poți, de asemenea, să încerci să iei o pauză de minimum două săptămâni de la orice fel de artificiu estetic. Pentru a te asigura că părul prospăt spălat va fi aranjat când te trezești, prinde-l în coc seara pentru a avea bucle lejere sau împletește-l pentru a-l încreți.

Alte cauze care provoacă rărirea părului

Într-adevăr, trebuie să ai grijă la modul în care îți aranjezi părul, dar află că acesta se rărește și de la lipsa unor vitamine din organism.
Exces de vitamina A. Cantitatea zilnică de vitamină A este de 5.000 UI pentru adulți, dar atunci când alegi să o administrezi din proprie inițiativă suplimente alimentare ce conțin vitamina A, este foarte posibil să te confrunți cu acest efect advers. Cea mai facilă cale prin care poți vedea dacă aceasta este cauza este să renunți pentru o perioadă la suplimentele zilnice pe bază de vitamina A și să observi cum reacționează părul la această schimbare.
Prea puține proteine. În momentul în care nu consumi suficiente proteine, procesul de creștere a părului încetinește, iar regenerarea acestuia este și ea blocată. Astfel, include în alimentați cât mai multe alimente bogate în proteine, precum: ouăle, carnea sau peștele.
Deficiența de fier. Anemia este urmarea unei lipse acute de fier în organism, iar aceasta este o cauză comună a căderii părului. Pentru a afla în mod cert dacă asta este cauza problemelor, fă o serie de analize de sânge care pot dtermina nivelul de fier din sânge. În cazul unui răspuns afirmativ din partea medicului, soluția este simplă. Câteva suplimente cu fier administrate pe o perioadă indicată de un medic specialist și un regim bogat în fier: mere, ficat de pasăre, gălbenuș de ou, spanac.

Rărirea părului este destul de frecventă în rândul femeilor, iar acest lucru se întâmplă din numeroase motive. Cel mai important este să ții cont de aceste sfaturi și să nu repeți greșelile care pot dăuna podoabei capilare. Consultă imediat un medic specialist dacă problemele se agravează.

Surse foto: IStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.6 (6)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!