Ce ți se poate întâmpla dacă te speli pe păr zilnic

Alida Enache

Ce minunat este acel moment când ieși din duș și simți mirosul îmbietor al șamponului tău, nu-i așa? Te simți atât de revigorată, plină de energie și foarte-foarte fericită. Cu siguranță că aceasta este chiar cel mai bun mod de a-ți începe ziua!

Fiecare dintre noi adoră să aibă părul curat, mătăsos, strălucitor. Până la urmă, părul este arma noastră secretă, iar felul în care arată acesta spune foarte multe despre noi. Nici nu este de mirare că am vrea să-l spălăm în fiecare zi pentru a avea constant acel volum grozav! Cu toate acestea, oricât de mult ne-am dori să ne bucurăm de efectele unui păr curat în fiecare zi, se pare că nu este prea indicat să ne spălăm podoaba capilară atât de des. Află din rândurile de mai jos de ce!

Imagine cu o femeie care își spală părul

Ce ți se poate întâmpla dacă te speli pe păr zilnic

1. Părul vopsit își va pierde culoarea mult mai repede.

Dacă și tu ești îndrăgostită de noua culoare a părului tău, asigură-te că nu îl speli chiar atât de des. Substanțele chimice din vopsea sunt sensibile la apă, iar culoarea poate dispărea rapid atunci când îți speli prea des părul.

Soluție: Încearcă să speli părul la fiecare trei zile și folosește un șampon potrivit nevoilor tale. Astfel, culoarea părului tău își va menține intensitatea pentru mai mult timp.

2. Părul tău va deveni uscat.

Dacă îți speli părul în mod excesiv, acesta va deveni foarte uscat. Majoritatea șampoanelor conțin substanțe chimice numite sulfați, care îndepărtează sebumul și murdăria de pe păr. În consecință, părul tău va arăta mult mai bine, însă se va simți mult mai uscat și îl vei deteriora pe termen lung.

Soluție: Spală părul mai rar și încearcă să folosești produse hidratante, dar și șampoane fără sulfați.

3. Te vei confrunta cu mătreață.

Mătreața este o afecțiune a scalpului care constă în descuamarea exagerată și difuză a pielii capului. Atunci când îți speli părul prea des, scalpul tău se usucă deoarece îndepărtezi în mod involuntar sebumul care îți protejează firele de păr. Acest sebum este esențial pentru a menține părul sănătos și hrănit, iar atunci când el este eliminat, scalpul devine foarte uscat.

Soluție: Uneori, o simplă clătire este suficientă pentru a îndepărta excesul de sebum de pe păr și murdăria. Dacă ai mătreață, atunci poți încerca să folosești un șampon cu ulei de arbore de ceai.

4. Vârfurile vor deveni despicate.

Vârfurile despicate apar atunci când părul devine fragil și slăbit. Atunci când părul este ud, el devine mult mai predispus la rupere. De aceea, cu cât îl vei spăla mai des, cu atât este mai probabil să te confrunți cu vârfuri despicate.

Soluție: Dacă te confrunți deja cu vârfuri despicate, atunci nu poți face nimic altceva în afară de a le tăia. În schimb, dacă vrei să-ți protejezi părul, poți încerca să folosești un șampon uscat și să speli părul mult mai rar.

5. Părul tău poate deveni chiar mai uleios.

Atunci când îți speli părul zilnic, glandele tale sebacee încep să producă mult mai mult sebum pentru a putea compensa uleiul eliminat de șamponările excesive. În plus, chiar dacă părul tău va fi mai uleios, șuvița de păr va rămâne uscată.

Soluție: Dacă vei spăla părul mai rar, glandele sebacee nu vor mai secreta ulei în exces și astfel părul tău nu va mai părea murdar imediat după spălare. Stabilește un un program specific pentru a-ți spăla părul și nu te abate de la el.

Tu cât te des îți speli părul? Te-ai confruntat vreodată cu problemele menționate anterior? 

Citește și: 10 greșeli pe care le faci și care duc la rărirea și subțierea părului

Surse articol: Brightside, Wellandgood, Byrdie

Surse foto: iStock

Articolul urmator Ce să faci acum dacă pierzi neașteptat de mult păr

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3 (3)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    top 5 divahair.ro - ingrijirea parului

    1. 5 lucruri la care trebuie să te uiți atunci când cumperi un uscător de păr (292 vizite)