Corector vs anticearcan: afla diferenta dintre ele si cum sa alegi nuanta potrivita!

Corector vs anticearcan: afla diferenta dintre ele si cum sa alegi nuanta potrivita!
Eugenia Dinescu, redactor
Marţi, 23.02.2016

Cuprins

Putine alte produse de machiaj starnesc mai multa confuzie decat corectoarele de culoare – un lucru regretabil, caci efectul lor asupra tenului il depaseste pe acela al unui anticearcan bun.



La prima vedere, paletele de corectoare crema sau recipientele de pudra pulbere in nuante pastelate pot fi de-a dreptul intimidante, insa iti dezvaluim tot ce trebuie sa stii inainte de a alege un corector potrivit tie. Citeste in continuare si afla cum sa alegi textura si nuantele potrivite de corector pentru cearcane, pentru a obtine un ten cu aspect desavarsit in fiecare zi! 



Corectoarele pentru subtonul pielii sunt optiunea perfecta pentru femeile care considera ca un anticearcan bun este indispensabil, dar insuficient. Formula unui corector de culoare contine o cantitate mai mare de pigmenti (intre 40 si 45%), asa ca foloseste-l cu prudenta, doar daca iti doresti sa ascunzi imperfectiuni severe, pe care un anticearcan clasic nu le poate acoperi.



In functie de culoarea pe care iti doresti sa o neutralizezi, poti alege dintre urmatoarele nuante de corector pentru cearcane:

Lila

Dispuse de o parte si de cealalta a spectrului cromatic, nuantele violet neutralizeaza paloarea galbena a tenului. Un corector pentru cearcane in nuanta lavandei functioneaza perfect pentru tenurile orientale, dar se va dovedi la fel de util si pentru tine, daca ai portiuni de piele ingalbenita ori pete pigmentare maronii sau galbui. 

Roz-somon

Nuantele calde de roz-somon neutralizeaza cearcanele maro sau cafenii si petele pigmentare, asa ca nu ar trebui sa iti lipseasca din trusa daca ai cearcane ereditare sau portiuni intunecate de piele in jurul ochilor.

Galben

Daca ai pielea sensibila si vase capilare sparte, care ii confera chipului tau o paloare roz, un corector pentru cearcane intr-o nuanta galbuie te va ajuta sa echilibrezi culoarea tenului.

Oranj

Corectorul oranj acopera un spectru larg de nuante, de la oranj intens la piersica, astfel incat orice nuanta de cearcane pronuntate sa isi gaseasca antidotul. Alege nuanta de corector pentru cearcane in functie de intensitatea culorii lor: nuantele pale de oranj sunt perfecte pentru a neutraliza cearcanele albastrui, in timp ce tonurile intense de oranj estompeaza eficient cearcanele violet.

Verde

Folosind acelasi principiu al culorilor complementare, nuantele vernil neutralizeaza zonele rosii ale fetei, afectate de acnee, cuperoza sau iritatii. Foloseste un corector pentru cearcane pentru zonele punctuale. In cazul in care roseata acopera o suprafata extinsa, incearca un primer verde-pal, pe care il poti aplica sub fondul de ten.



Spre deosebire de un concealer obisnuit, precum anticearcanul, corectorul de culoare se aplica inainte de fondul de ten. Indiferent de nuanta de corector pe care o alegi, modalitatea de aplicare ramane aceeasi: prin miscari usoare de tapotare sau prin folosirea unei pensule sintetice. Apoi, foloseste-ti cu incredere degetele pentru a distribui uniform produsul, caldura naturala a corpului ajutand corectorul sa se contopeasca cu textura naturala a tenului.

Corector pentru cearcane stick, crema, pudra sau lichid?

Odata ce ai identificat problema pe care vrei sa o camuflezi, va trebui sa alegi textura potrivita tie: corectoarele de subton sunt disponibile sub forma de primer, CC cream, pudra-mozaic sau pulbere, in timp ce un corector de cearcane sau imperfectiuni poate avea o textura cremoasa sau lichida, pentru a-l putea concentra in zona pe care iti doresti sa o neutralizezi. Daca pana acum cearcanele si imperfectiunile pielii au sfidat chiar si puterea de acoperire a unui anticearcan bun, pregateste-te pentru o revolutie in makeup!



Pudra libera corectoare (CC Powder) face parte dintr-o noua generatie de produse menite sa echilibreze paloarea tenului, fixandu-ti machiajul pentru intreaga zi. Pudra-banana - asa cum mai este pudra galben-pal in randul makeup artistilor - este ideala pentru a ilumina zona de sub ochi, dar si pentru a revitaliza un ten cu o paloare cenusie. In schimb, daca tenul tau se irita usor, este afectat de cuperoza si acnee sau roseata acopera arii extinse, o pudra corectoare intr-o nuanta de verde-menta, compacta sau pulbere, trebuie sa isi gaseasca locul in trusa ta de makeup. 

Nu trebuie sa te ingrijorezi ca vei capata paloarea unui martian, deoarece tehnologia folosita creeaza particule extrem de fine, de ordinul micronilor. Asadar, pudra corectoare este o versiune mai putin saturata a cremelor, avand pana la 15% pigmenti, ceea ce te va ajuta sa neutralizezi roseata si sa iti fixezi machiajul intr-un mod insesizabil chiar si in fotografii, pentru tot parcursul zilei.

 

Teoria culorilor te ajuta sa obtii atat un machiaj desavarsit, cat si o aparitie stilata: invata cum sa asortezi culorile si in vestimentatie, pentru un look ireprosabil din cap pana-n picioare!

Ti-au fost utile sfaturile noastre in ce priveste alegerea unui corector pentru cearcane

Surse foto: thefoolishobsession.com, makeupforever.com, aliexpress.com

Articolul urmator »
19 culori de păr la modă în toamna 2024
19 culori de păr la modă în toamna 2024
Andreea Baluteanu | Joi, 22.08.2024
Incepe quiz
Ce nuanta de fard ti se potriveste?
Ce nuanta de fard ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (6)
Alte subiecte care te-ar putea interesa
Tatuajele maori: ce sunt și cum le alegi
Raluca Margean | Duminică, 22.09.2024
Sculptra: ce este și cum acționează
Raluca Margean | Luni, 08.01.2024

Ne găsești pe