Totul despre regenerarea pielii: de ce este importantă

Totul despre regenerarea pielii: de ce este importantă

Redactor Andreea Baluteanu

Venim cu o veste bună: regenerarea pielii nu se oprește niciodată. În ciuda a ceea ce vrea să ne convingă industria antiaging, acest proces propriu organismului uman nu ia pauză nici atunci când îmbătrânim, cu toate că își reduce drastic frecvența.

Azi discutăm despre regenerarea pielii și privim în ansamblu acest proces, dincolo de revendicările de pe ambalajele de cremă de față care îți promit marea cu sarea. Iată tot ce trebuie să știi!

Ce este regenerarea pielii?

O să găsești acest termen pe multe etichete de produse cosmetice, dar în realitate regenerarea pielii e un proces care are loc la nivel celular.

Organismul uman se află într-o stare de continuă schimbare: celule noi sunt produse în mod constant și eliminate în urma morții celulare. Acest proces continuu poartă numele de regenerare și reparare. De aceea vei constata că sunt dăți când pielea ta arată mai tânără și mai luminoasă sau că urmele de acnee și cicatricele se estompează în timp.

Practic, regenerarea pielii poate fi definită drept înlocuirea completă a unui țesut degradat cu altul nou, proces care se poate petrece prin restaurare și reconstrucție la nivel celular.

Ce trebuie să mai reții despre regenerarea pielii? Că e cu totul altceva decât rejuvenare (reîntinerire), care presupune o acțiune din exterior. De asemenea, regenerarea pielii nu are legătură nici cu vindecarea, proces care se desfășoară după o arsură, rană sau leziune a pielii.

Procesul de regenerare: cât timp durează?

Dacă regenerarea pielii nu ia sfârșit per ansamblu niciodată, căci susține viața, ea încetinește totuși odată cu înaintarea în vârstă.

Conform unui studiu din 2010, având drept autori experți de la University of Colorado, regenerarea pielii are loc la un ciclu de 40-56 de zile, per medie. Cu toate acestea, procesul de exfoliere naturală e întârziat odată cu trecerea anilor.

Realizatorii unei cercetări anterioare, din 2006, au avansat și ipoteze exacte: conform lor, procesul de regenerare se petrecea mai rapid, la 28 de zile, și încetinea cu între 30 și 50% până la vârsta de 80 de ani.

Luând în calcul aceste date, putem estima că o femeie de peste 50 de ani se bucură de regenerarea celulară odată la aproximativ 84 de zile.

Sunt însă doar date științifice seci, care nu țin cont de alegerile tale personale, căci, având grijă de persoana ta, poți să amâni cu succes îmbătrânirea.

Semne că pielea ta are nevoie de regenerare

Dacă pielea nu se regenerează în mod corect, fie că ai anumite probleme de sănătate, ai înaintat în vârstă sau tenul suferă de pe urma fotoîmbătrânirii, dermul o va arăta. Principalul semn e legat de acumularea de celule moarte la suprafața pielii, depozite de piele descuamată, sensibilizare sau uscare.

Iată și alte semne că pielea ta are nevoie de regenerare:

  • riduri și linii de expresie;
  • piele cu aspect tern;
  • lipsă de luminozitate;
  • piele cu aspect obosit;
  • piele îngroșată.

Vitamine pentru regenerarea pielii

Când ești în criză de energie, apelezi la vitamine. La fel poate funcționa și cu pielea, ce necesită la rândul său un astfel de aport.

Vitamina B3 e unul dintre aliații de bază în regenerarea pielii. Acest nutrient, cunoscut și sub numele de niacinamide, participă la metabolismul celular și joacă un rol important în desfășurarea proceselor de la nivelul dermului.

fata frumoasa cu detaliu pe chip strabatut de o raza de soare

Un ten strălucitor și tânăr e datorat și vitaminei C. Aceasta stimulează reînnoirea celulară, sinteza de colagen și protejează de radicalii liberi grație proprietăților sale antioxidante.

Tot un antioxidant, vitamina E susține rejuvenarea și vindecarea pielii, apărând de asemenea dermul de daunele provocate de radiațiile UV.

Tratament pentru regenerarea pielii

Dacă te afli în căutarea unui tratament pentru regenerarea pielii, caută în saloane. Metodele minim invazive sau noninvazive îți vor lăsa pielea mai frumoasă, mai netedă și mai strălucitoare, având și efecte de lifting, ce nu se vor compara însă cu cele ale unei operații chirurgicale.

Iată la ce poți apela:

  • tratamente de înfrumusețare cu laser;
  • peeling-uri chimice;
  • microdermabraziune;
  • microneedling;
  • fillere cu acid hialuronic;
  • injecții cu BOTOX.

Trebuie însă să iei în considerare faptul că aceste proceduri includ adesea și riscuri la adresa sănătății: iritații, infecții, denaturarea texturii pielii, cicatrice, arsuri, reacții alergice, pigmentare, perturbarea vindecării rănilor.

Regenerarea feței îmbătrânite: măsuri care dau roade

Regenerarea pielii e un proces intern, dar sunt modalități prin care o poți stimula de-a lungul vieții.

Iată la ce ne referim!

Schimbă stilul de viață. Ducând o viață armonioasă, menții în organism echilibrul care îi va permite să se ocupe de regenerarea pielii. Fă exerciții fizice în mod regulat, consumă alimente bogate în nutrienți (cu precădere vitaminele de mai sus), hidratează-te, redu stresul și protejează de factorii perturbatori de mediu, precum expunerea la radiațiile UVA/UVB, poluare sau mediu uscat.

De asemenea, mizează și pe o alimentație bogată în proteine, pentru că sunt esențiale atât pentru repararea, dar și pentru construcția de noi țesuturi. Prin intermediul proteinelor sunt înlocuite celulele moarte cu altele noi. Cele mai bune surse includ: nucile și semințele, leguminoasele, peștele și puiul.

Remedii naturale pentru regenerarea pielii

Ce-a venit de la natură nu poate fi susținut decât tot prin intermediul său. Sunt diverse remedii naturale care vor susține regenerarea pielii.

decor cu nuci de cocos si ulei de cocos

Iată câteva dintre produsele pe care să le folosești:

  • extracte de papaya;
  • ulei de jojoba;
  • ulei de măceșe;
  • ulei de cocos;
  • extracte de citrice, așa cum e coaja de portocală.

Regenerarea pielii e practic esența vieții. Mai mult decât o condiție a tinereții pielii, ea nu se oprește niciodată, cu toate că ritmul său încetinește pe parcursul existenței tale, odată cu înaintarea în vârstă.

Surse foto: Unsplash

Surse articol: verywellhealth, healthline, myvitamins.com

Articolul urmator
Coenzima Q10: beneficii și proprietăți
Coenzima Q10: beneficii și proprietăți
Care este cea mai importanta persoana din viata ta?
Incepe quiz
Care este cea mai importanta persoana din viata ta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

1 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.