Horoscop
Înapoi la
Nu Skin
Adevarata Stare de Bine
Optezi sa Impresionezi

4 zodii de bărbați care își înșală, până în toamnă, femeia iubită, fără remușcare

Otilia Geavlete, redactor Divahair.ro

Vara este anotimpul ispitelor, așa că trebuie să ne păzim relațiile. Mai ales unele zodii sunt înclinate spre aventuri romantice și ar putea să-și uite jurămintele de iubire, dacă la orizont se ivește o ocazie de nerefuzat.

Este adevărat că și configurațiile astrelor sunt de așa natură că predispun unele semne zodiacale spre infidelitate. Chiar și bărbații care își iubesc partenerele pot cădea pradă unei clipe de tentație sau unei priviri seducătoare.

seductie

Este adevărat că vara aceasta, o serie de planete retrograde ne dau planurile peste cap și ne aduc o perioadă haotică în viață. Venus este retrograd până pe 25 iunie, ceea ce face ca viața sentimentală a tuturor zodiile să fie bulversată. Jupiter și Saturn sunt retrograde întreaga vară, așa că planurile noastre sunt zguduite din temelii, mai ales la sfârșitul lui august, când și provocativul Uranus intră în mișcare retrogradă. Cât despre neliniștitul Mercur, așa cum ne așteptam, se mișcă retrograd aproape o lună de zile, între 18 iunie și 12 iulie.

Nu mai vorbim de faptul că unele zodii au suportat cu greu perioada de izolare și abia așteaptă să iasă în lume, să trăiască noi aventuri. Iată, deci, care sunt bărbații din zodiac care au cea mai mare ”șansă” să își înșele partenerele până la începutul toamnei.

Taurul

Deși este adeptul relațiilor solide, bărbatul Taur nu se poate împiedica să nu viseze la iarba verde de pe cealaltă parte a gardului. Vara aceasta este în risc să fie ispitit de ”fetele rele„, complet diferite de ce are el acasă. Tentația va fi mare mai ales după 15 august, când Uranus intră în mișcare retrogradă chiar în semnul Taurului și provoacă o adevărată revoluție emoțională în sufletul său. Așa că ferește-ți partenerul Taur de rutină și plictiseală în vara aceasta, dacă nu vrei să caute senzații tari în altă parte.

Racul

Pe data de 7 august, Venus va pătrunde în zodia Racului, amplificând nevoia de iubire a acestuia. Sensibilul Rac are nevoie de mai multă atenție ca oricând, mai ales după 4 iunie, când Nodul nord lunar părăsește semnul său. Dacă vei fi ocupată cu munca sau cu pasiunile tale, s-ar putea să se simtă neglijat și să-și caute alinare în brațele altei persoane. Desigur, nu vei ști niciodată că te-a înșelat, pentru că bărbatul Rac se pricepe de minune să disimuleze și să-și ascundă emoțiile. Dar chiar dacă afli, s-ar putea să-ți spună că este responsabilitatea ta, pentru că nu i-ai oferit atenția de care avea nevoie.

Scorpionul

Cine îl poate opri pe curiosul Scorpion să caute plăceri interzise în brațele altor persoane decât ale iubitei sale oficiale? Se știe că Scorpionul este stăpânul sexului, așa că nu se va da niciodată în lături când o femeie îi pică în brațe. Iar vara aceasta, flirtul și seducția vor fi la ordinea zilei, după atâtea săptămâni de stat în casă. Marea ispită se va ivi în jurul datei de 10 august, când Marte, protectorul Scorpionului va fi în conjuncție cu Lilith, seducătoarea din umbră. Ai grijă că o persoană de sex feminin din anturajul tău sau pe care o vei întâlni în curând îl vânează pe iubitul tău, iar el nu poate rămâne rece la farmecele sale.

 

sutien

Vărsătorul

Fix pe 1 iulie, Saturn iese din semnul Vărsătorului, care se va simți ca eliberat din închisoare, când va scăpa de constrângerile sumbrului stăpân al Timpului. Toată lumea va fi a sa, iar primul lucru pe care îl va căuta este aventura, indiferent dacă se referă la o expediție provocatoare sau la o dragoste interzisă. Fii cu ochii în patru la semnele de plictiseală pe care le dă iubitul tău Vărsător, pentru că sunt șanse mari să caute stimulare în locuri străine. Poate că va fi nevoie să schimbi ceva în relația voastră, pentru a-l face să se simtă din nou incitat (și excitat) în preajma ta.

Surse foto: IStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.2 (10)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Alege-ti zodia pentru horoscopul de azi Marţi, 28 septembrie 2021

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro

    • vizionate
    • votate
    • discutate
    1. Horoscopul săptămânii 9-15 august: Mercur intră în Fecioară în cea mai bulversantă săptămână a verii (52004 vizite)
    2. Horoscopul lunii septembrie: zodiile pășesc într-o lume a armoniei și iubirii odată cu echinocțiul de toamnă (45051 vizite)
    3. Horoscopul săptămânii 27 septembrie - 3 octombrie: plouă cu împlinire, recunoștință și oportunități în viața zodiilor (43218 vizite)
    4. Horoscopul dragostei, săptămâna 16-22 august, anunță obstacole mari în relațiile stabile și începutul unor povești frumoase de iubire (41637 vizite)
    5. Horoscopul săptămânii 6-12 septembrie: de la iubire la manipulare, zodiile trăiesc întreaga pleiadă a sentimentelor (40423 vizite)
    1. Tendințe din modă pe care le vrem cu toții dispărute pe vecie (nota 5)
    2. Cum să îl faci pe bărbatul tău să se (re)îndrăgostească nebunește de tine (nota 5)
    3. Fecioara de august versus Fecioara de septembrie: care este diferența dintre ele (nota 4.8)
    4. Colecția de toamnă StarShinerS este aici! (nota 4.8)
    5. 9 semne mai puțin obișnuite care arată că o căsătorie nu este făcută să dureze mult (nota 4.8)
    1. Elon Musk și Grimes s-au despărțit, după trei ani de relație (0 comentarii)
    2. Horoscop mâine, 28 septembrie: Peștii se bucură de adevărata libertate, a trupului și a spiritului (0 comentarii)
    3. Formează sau nu un cuplu? Angelina Jolie și The Weeknd, fotografiați tot mai des împreună (0 comentarii)
    4. Călătoria cu autocarul devine noua tendință de deplasare? (0 comentarii)
    5. Horoscop mâine, 27 septembrie: Scorpionul se înstrăinează într-un cocon de singurătate (0 comentarii)

    LIKE si intra in universul divelor!